Circa 200 de cadre medicale şi personal auxiliar de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa au declanşat un protest spontan vineri, în curtea unităţii sanitare.
Vicepreşedintele Sindicatului Sanitas Constanţa, Violeta Caraivan, a declarat, pentru Agerpres, că a fost o acţiune spontană care a durat timp de o oră şi jumătate, nemulţumirile protestatarilor referindu-se la „condiţiile dificile de lucru, lipsa materialelor sanitare, a medicamentelor pentru bolnavi, la reducerea salariilor, sporurilor, a numărului angajaţilor”.
„Toate aceste nemulţumiri s-au tot acumulat, iar astăzi au culminat cu acţiunea de protest. Simţeam clocotul din spatele salariaţilor, dar nu am avut ce face. Mai ales în condiţiile în care deciziile privind reorganizarea, restructurarea sunt luate unilateral de conducerea spitalului, fără consultarea reprezentanţilor salariaţilor”, a afirmat lidera de sindicat.
Potrivit acesteia, o delegaţie a protestatarilor a fost primită de prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz. Din delegaţie au făcut parte şi reprezentanţi ai Facultăţii de Medicină, printre nemulţumirile acestora fiind modul în care Consiliul de Administraţie a schimbat din funcţii şefii de secţii, fără consultarea Senatului facultăţii.