
Actorul Constantin Chiriac prezintă două recitaluri pentru promovarea limbii române în America de Nord. Evenimentele vor avea loc la New York şi Montréal, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe şi al Institutului Cultural Român.
Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu din anul 2000 şi fondatorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, al treilea cel mai important festival de artele spectacolului din Europa. În perioada 2004 – 2007 a fost vicepreşedinte al „Asociaţiei Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007“, iar din 2010, membru al comitetului de selecţie şi monitorizare a oraşelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one man show-uri, susţinând recitaluri în peste 50 de ţări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat se numără „Moromeţii“ (regia Stere Gulea), „Croaziera“ (regia Mircea Daneliuc) şi „Undeva în Palilula“ (regia Silviu Purcărete).
Recitalul susţinut de Constantin Chiriac în America de Nord este structurat în două părţi. Prima parte are la bază texte scrise de Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Aron Cotruş, Ştefan Augustin Doinaş, Radu Gyr, William Shakespeare, R.M. Rilke şi aduce în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul. Intitulat „Metanie ţie, Părinte!”, acest recital este un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire. Cea de-a doua parte a recitalului este construită ca un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă şi porneşte de la dimensiunea poeziei populare ca matrice, explorând legătura creatoare şi prietenia unică dintre cei doi scriitori români.
Primul recital din acest turneu va avea loc joi, 29 august, de la ora 19.00, în Biserica Ortodoxă Sf. Maria din New York şi este organizat de Institutul Cultural Român de la New York. Recitalul din Canada va avea două reprezentaţii şi este prezentat în cadrul “Zilelor Limbii Române”, un eveniment organizat împreună de opt asociaţii româneşti din Grande Région de Montréal. Primul spectacol din Montréal se va derula sâmbătă, 31 august, de la ora 11.00, la Sala Mare a Centrului Comunitar, iar cel de-al doilea va avea loc duminică, 1 septembrie, de la ora 13.30, la Biserica Sf. Ilie.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.