În istoria caricaturii române, Constantin Jiquidi (1865-1899) a fost un deschizător de drumuri. Considerat primul caricaturist român de renume, el a avut o activitate complexă și variată, opera sa cuprinzând de asemenea desene, pictură, acuarele și ilustrație de carte. Deși autodidact, a fost un artist talentat, fiind apreciat atât de lumea artistică, cât și de publicul larg.
Constantin Jiquidi, s-a născut pe 22 mai 1865 la Iași. Părinții, Panait Jiquidi, de origine greacă și Ecaterina, născută Cartu-Romano, erau proprietarii unui mic hotel-restaurant din Iași intitulat „Au Château des Fleurs”. Visul tatălui era ca singurul lui băiat să ajungă negustor, una din cele mai respectabile profesii ale vremii așa că l-a înscris la Școala comercială din Iași. Neavând permisiunea de a urma o școală de arte, Constantin și-a urmat pasiunea pe cont propriu, desenând și pictând asiduu, fără îndrumarea unui profesor. Mai târziu, când ajunsese renumit, mărturisește: „Încă din cea mai fragedă copilărie aveam un gust pronunțat pentru desen. Fatalitatea a făcut ca să devin ceea ce sunt, căci părinții mei nu prea se ocupau de mine… Așa fiind, n-am făcut nici măcar Școala de belle-arte…” (Adrian Ionak, Costinel Costin, Constantin Jiquidi, Iași, 1971).
În 1884, și-a prezentat pentru prima dată caricaturile în public la Expoziția agricolă de la Iași, apoi a expus seria de desene înfățișând Tipuri din Iași, dovedind că are un talent înnăscut. A urmat colaborarea cu revista umoristică ieșeană „Bobârnacul” și ilustrarea calendarului acesteia, „Apanajul”. În 1886, a abandonat școala, fugind la București cu gândul de a se dedica pasiunii sale. Nereușind să se întrețină din vânzarea lucrărilor, s-a întors acasă dezamăgit, dar cu caietul de schițe plin.
În 1888, s-a căsătorit cu Agale Rizu. A urmat o perioadă de febrilă activitate ca desenator și pictor, încercând diferite tehnici și genuri. Cele mai apreciate au fost însă caricaturile politice. Într-o scrisoare către soția sa, scrisă din București în 1888, artistul relatează: „Azi a fost un rîs nemaipomenit la Cameră. Filipescu (Nicolae) avea caricaturi de-ale mele reprezentând o sumă de deputați caraghioși. El le tot arăta mereu, pe când președintele (Camerei) se ocupa de lucruri serioase, așă că se formează un grup colosal, care râdea în hohote și habar n-avea de președintele, conu Lascarache (Catargiu), care tot striga: Rog luați loc, Domnilor. Vă rog dați atențiune etc. În fine, după ce fiecare s-a găsit satisfăcut că și-a găsit măsura, au plecat pe la locurile lor, unii pârliți…, alții pichirisiți (supărați), dar ticluiți aidoma după chip și asemănare” (Adrian Ionak,Costinel Costin, Constantin Jiquidi, Iași, 1971 ).
La sfârșitul anului 1889, s-a stabilit definitiv la București. S-a integrat ușor mediului artistic și gazetăresc al capitalei, legând prietenii cu scriitorii și artiștii vremii. Până la sfârșitul vieții, și-a câștigat cu greu existența, lucrând la comandă tablouri în ulei sau acuarele pentru particulari și caricaturi pentru revistele satirice ale epocii („Bobârnacul”, „Foarfeca”, „Viespea umoristică”, „Moftul român”, „Moș Teacă. Jurnal Țivil și Cazon” ș.a.). Totodată, a ilustrat anecdotele și snoavele publicate de Theodor D. Speranția în „Revista nouă” a lui B. Petriceicu-Hașdeu, cartea lui Petre Dulfu, Isprăvile lui Păcală (ediția din 1894) și Legendele romîne ale lui B. Petriceicu-Hașdeu (ediția din 1896). În 1895, a obținut o bursă pentru documentare și studiu la Paris. În cele câteva luni de viață pariziană, a colaborat cu ziarul L’Éclair, care i-a apreciat talentul de desenator.
Jiquidi a fost atent observator și acid comentator al vieții politice și sociale a timpului său. O parte din caricaturile politice și de moravuri, înfățișând parlamentari, miniștri, șefi de partide, gazetari, medici și artiști, le-a publicat sub formă de albume: Profiluri parlamentare (1886); Caricatura (1889); Actorul Iulian în diferite roluri (1890); Ziariștii după natură (1891); Tipuri din țară și Alte tipuri din țară (1891-1892); Facultatea de Medicină din București (1895).
Ultimul album, intitulat Camera liberală, a fost publicat în șase numere în anii 1897-1898. Sunt reprezentați membri marcanți ai Camerei Deputaților și Senatului, majoritar liberale și miniștri ai guvernelor liberale din anii 1897-1898. Nu lipsesc nici figurile centrale ale Opoziției, reprezentantă de Partidul Conservator. Jiquidi nu indică numele oamenilor politici caricaturizați, dar planșele sunt însoțite de enunțuri sugestive, cu ajutorul cărora contemporanii îi puteau ușor identifica.
Devenit cunoscut și apreciat în calitate de caricaturist, Jiquidi și-a dorit cu ardoare să demonstreze că este un artist complet. Expozițiile personale din anii 1893-1894 (la Casa Brus de pe strada Nouă, azi Edgar Quinet) și 1898 (la Atheneul Român) cuprinzând lucrări realizate în diferite tehnici (pictură în ulei, guașă, acuarele și gravuri) i-au adus consacrarea.
La 15 decembrie 1899, Constantin Jiquidi s-a stins din viață din cauza tuberculozei, fiind înmormântat la cimitirul Sf. Vineri din București. Dintre cei doi copii (Florica și Aurel), fiul a dus mai departe moștenirea artistică a tatălui. Aurel Jiquidi (1896-1962) a avut o valoroasă activitate de grafician și pictor, numărându-se printre pionierii scenografiei românești.
Articol scris de Daniela Lupu/Biblioteca MMB
Sursa ilustrațiilor: Biblioteca Muzeului Municipiului București
