Constantin Manolescu, bibliotecarul Poștei Mari

Vă mulțumesc pentru această șansă de a ne aduce aminte cu recunoștință și dragoste de bunii noștri!

Ca nepoată de bunici, vă aduc aceste poze, cum m-am priceput mai bine. O alertă permanentă întru ocrotirea chipului de strămoș de ochiul și mâna răutății care pot întina/distruge imaginea memoriei românești. Acum, cu drag, vă ofer amănuntele referitoare la poze.

– Pe linie maternă – bunicul, Constantin Manolescu (poză din anul 1913), a fost bibliotecarul Poștei Mari (actualmente Muzeul Național de Istorie). Biblioteca era la subsolul clădirii, unde în mijlocul sălii era așezată pe o masă macheta instituției, iar uneori mezina familiei, Florina, și fratele ei, Ion, îi dădeau roată!

Străbunica, mama lui, din Ardeal (Aiud, dacă nu mă înșel), văduvă de învățător, a beneficiat din partea autorităților ungare de pensie. Cu pruncul în brațe, a venit în Regat: a găsit o locuință micuță în zona Podului Grant (aproape de str. Dr. Felix, unde viitoarea noră Ecaterina avea asigurată prin zestre o casă îndestulătoare). Aproape toată strada era locuită de membrii aceleiași familii…

La 15 ani, bunicul (n. 1862) a plecat copil de trupă, voluntar în Războiul de Independență; a primit medalii, acum pierdute în timp. L-a răpus gripa spaniolă din 1918. Ca să ajungi la insula Pantelimon, unde era un sanatoriu-spital, trebuia să iei trăsurica de la bariera Moșilor: acolo se oprea orașul…

Ecaterina Manolescu cu Elena, Ion şi Florina

În același an, un unchi al bunicii trecut de 80 de ani a plecat spre Adunarea Unirii cu Țara!

– Bunica, Ecaterina Iliescu, care nu l-a văzut pe bunicul decât atunci când părinții au hotărât căsătoria: părinții ei veneau tot din Ardeal. A rămas, la fel, orfană de tată la 2-3 ani. Și-l amintea că o învăța nemțește, iar bunica, destoinică, a condus „afacerea familiei“: un han, o mică pensiune, am zice noi astăzi (atunci, la margine de oraș, cu văcuțe păscând unde acum este Cercul Militar). Și, pierzând pe fiul mai mic, a rămas lângă fiica și ginerele care le citea din Universul, având cafea și tutun pus în foițe. Pe atunci se obișnuia ca un drum de suflet și regăsire, precum călătoria de nuntă, să se facă, pe calea apei, la Constantinopol. O călătorie-legământ pentru toată viața. „Așa era pe atunci“, spunea mama, cât se poate de firesc.

Constantin Manolescu cu Elena, Ion şi Florina

Copiii din fotografii sunt: mama, Florina, unchiul Ion (4 și 5 ani) și sora lor, Elena.

Mă iertați pentru atâtea amănunte, dar cred că le veți citi cu aplecare spre oamenii care au fost…
Cu respect pentru inițiativa dv., cu gând bun pentru bunicii și străbunicii dv., vă urez din toată inima sănătate, spor și pace. (Fotografii şi text trimise de Irina Constantinescu)

Nota redacției: Cititorii noștri sunt invitați să trimită în continuare fotografiile bunicilor pe adresa redactia@cotidianul.ro

Detalii despre toate fotografiile care au fost trimise până acum redacției Cotidianul le citi aici: http://www.cotidianul.ro/centrul-atentiei/fotografiile-bunicilor/

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.