Constituţionalitatea legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2013, care prevede reducerea posturilor din administraţia publică, va fi stabilită, miercuri, de judecătorii Curţii Constituţionale (CC).
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înaintată curţii de 61 de deputaţi din grupurile parlamentare ale PDL şi PP-DD.
CC a mai luat în discuţie sesizarea pe 28 ianuarie, judecătorii constituţionali hotărând să amâne pronunţarea pentru miercuri.
Potrivit autorilor sesizării, OUG nr. 77/2013 este neconformă cu dispoziţiile art.115 alin. (6) din Constituţie, potrivit căruia „ordonanţele de urgenţă (…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)”.