Cea mai năstrușnică prestație a președintelui Klaus Iohannis, care insistă în deturnarea funcției până la încălcarea ordinii publice, este aceea de a contabiliza în dreptul partidului personal scorul obținut de alte două partide.
Asumându-și calitatea de negociator, președintele dă lovitură după lovitură statului de drept, inclusiv statului român, respectiv democrației ca parte inseparabilă a Constituției.
Președinția României este transformată astfel, explicit, în sediul unui partid politic, deși acesta are un altul legal, angajând perspectiva unui imens totalitarism de la nivelul unei instituții fundamentale a statului.
Președintele Iohannis, prin comportamentul recidivant, a luat partidelor politice dreptul negocierii constituirii noului guvern, delegând formarea acestuia contra prevederilor Constituției.
Ajuns contabil al berzelor, pe care le-ar înregimenta partidului său, Klaus Iohannis are nevoie de un control de constituționalitate pentru că nimeni, nici prin derogare, nu poate fi deasupra legii.
Dupa mintea complicata si zbuciumata a dlui pres , daca o echipa (de ex. Liverpool ) castiga campionatul la o diferenta de trei puncte fata de cea de pe locul doi , nu este declarata campioana , pt ca anul trecut a castigat la opt pcte distanta si deci este in regres , mai buni sunt aia din kr-ul lor . Ce pretentii sa ai la o asa judecata ? Ca sa nu mai spun ca 25+15 =….50 , iar 15>25 . Tare de tot , n-asa ? Pristanda cu numaratul steagurilor e mic copil .