Continuă confesiunile lui Tudorel Toader: Codurile penale erau venite din „centre de reflexie”

Fostul judecător al Curții Constituționale spune că atunci când se vorbea despre modificarea „codurilor penale”, respectiv Codul penal și Codul de procedură penală, acestea aveau nevoie de corecturi, nu din motive politice, ci ca urmare a deciziilor de neconstituționalitate date de CCR.

„Când am ajuns la Ministerul Justiției, în 2017, era limpede că aceste coduri aveau nevoie de corecturi. Nu din motive politice, ci pentru că, de-a lungul anilor, Curtea Constituțională pronunțase numeroase decizii de neconstituționalitate care trebuiau integrate. În aprilie 2017, am trimis o scrisoare către întregul sistem judiciar – instanțe, parchete, facultăți de drept, practicieni – cerând propuneri de modificare, într-un exercițiu de transparență și consultare reală. La solicitarea CSM, termenul a fost prelungit”.

Proiectele de lege au trecut de Guvern în iulie, respectiv noiembrie 2017, în acord cu deciziile europene și ale CCR, și au fost transmise în Parlament, rememorează Toader.

„Acolo însă, lucrurile au intrat într-o altă logică. Proiectele au ajuns la Comisia specială pentru sistematizarea legislației în domeniul justiției, care a adăugat numeroase alte soluții legislative. Substanța inițiativelor a fost schimbată semnificativ”.

Toader spune că „Curtea Constituțională a constatat că multe dintre soluțiile legislative adăugate în Parlament erau neconstituționale. Niciuna dintre soluțiile legislative inițiate de către MJ nu a fost declarată neconstituțională”.

Tudorel Toader: Nu erau inițiative ale ministerului

Tudorel Toader spune că, de fapt, modificările la cele două coduri erau rezultatul unor „texte venite din alte centre de reflexie” și că acestea nu erau modificările propuse de ministerul al cărui titular era.

„Nu le-am însușit. Motivul era simplu. Nu erau îndeplinite condițiile constituționale pentru o ordonanță de urgență. Programul de guvernare nu este, prin el însuși, o urgență. Nici dorința de a introduce soluții mai favorabile inculpaților nu poate fi justificată ca situație extraordinară.”

El explică că „jurisprudența CCR interzice Guvernului să se substituie Parlamentului prin ordonanțe care preiau proiecte aflate în dezbatere legislativă”.

Fostul ministru mai precizează, la finalul confesiunii, că asta l-a determinat să refuze avizarea celor două proiecte de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală.

„Toate acestea m-au făcut să refuz avizarea – sau, mai corect spus, însușirea – acelor proiecte. Nu pentru a bloca reforma, ci pentru a o menține în limitele statului de drept. Nu am crezut nici atunci, și nu cred nici acum, că soluția era evitarea Parlamentului, a controlului de constituționalitate sau transferul de responsabilitate.

A fost o perioadă în care presiunea politică era mare, iar tentația scurtăturilor, și mai mare. Eu am ales drumul lung, dar constituțional. Cu costuri personale. Cu multe neînțelegeri. Dar cu conștiința împăcată că, în acel moment, am apărat nu un interes, ci exigențele statului de drept”, încheie Tudorel Toader.