Poliţiştii antidrog din Capitală au constatat, la sfârşitul săptămânii trecute, în urma controalelor la magazinele de vise, 15 infracţiuni şi au început cercetările faţă de 17 persoane, ridicând mostre din peste 20 de substanţe etnobotanice.
Oamenii legii au verificat 12 magazine unde se vindeau plante etnobotanice şi au întocmit 15 dosare penale. La controalele efectuate, poliţiştii au ridicat, pentru efectuarea unor expertize, mostre din peste 20 de pliculeţe inscripţionate cu denumiri diferite, suspectate a conţine substanţe interzise, potrivit Mediafax. Analizele de laborator urmează să indice dacă substanţele respective intră sub incidenţa Legii 143/2000.
După un controlul efectuat la un astfel de magazin, poliţiştii au depistat şi ridicat 37 de pliculeţe, inscripţionate cu două denumiri, despre care existau suspiciuni că conţin substanţe interzise.
În 10 februarie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care a interzis comercializarea unui număr de 36 de substanțe și plante etnobotanice care au fost trecute în lista drogurilor. Actul normativ a introdus în categoria drogurilor 27 de substanţe şi nouă plante etnobotanice cu efect halucinogen, odată cu intrarea în vigoare a actului normativ acestea nemaiputând fi deţinute şi comercializate.