Controversele din spatele imnului legionar. Cum se apără BOR. Cine a scris versurile

Patriarhia condamnă asocierea Bisericii Ortodoxe Române cu ideologii extremiste. „Orice mișcări care promovează ura și violența […] sunt contrare învățăturii și credinței creștine.”

Controversele din spatele imnului legionar. Cum se apără BOR. Cine a scris versurile

Un om îmbrăcat tradițional „apără” Catedrala Mântuirii Neamului cu 2 instrumente de suflat

Patriarhia condamnă asocierea Bisericii Ortodoxe Române cu ideologii extremiste. „Orice mișcări care promovează ura și violența […] sunt contrare învățăturii și credinței creștine.”

Biserica Ortodoxă Română a transmis duminică seară faptul că versurile melodiei „Avem o țară” sunt atribuite greșit poetului și propagandistului legionar Radu Gyr. Patriarhia nu vede vreo problemă cu piesa, care nu ar promova „în niciun fel elemente ale vreunei doctrine politice totalitare”.

Reacția emisă de BOR prin Agenția de Presă Basilica.ro explică incidentul din 30 octombrie, când „după încheierea slujbei de Te-Deum care a avut loc în Catedrala Națională, s-a susținut un scurt concert de cântece patriotice cu autori diverși.” Acolo, corul Tronos Junior „ a interpretat o cântare care are la bază textul poeziei „Avem o țară”, atribuită în ultimii ani, în mod total eronat, lui Radu Gyr.”, susține Patriarhia. 

„Facem precizarea că textul poeziei care a stat la baza interpretării amintite nu promovează în niciun fel elemente ale vreunei doctrine politice totalitare. Prin urmare, contextul redării cântecului exclude orice interpretare tendențioasă.”, precizează BOR.

Mai departe, BOR condamnă asocierea care se face în spațiul public între ea și ideologii extremiste. „Încercarea de a asocia Biserica Ortodoxă Română cu ideologiile extremiste este una total lipsită de temei, mai ales că Patriarhia Română a exprimat, în repetate rânduri, delimitarea fermă de orice fel de mișcări care promovează ura și violența, xenofobia și rasismul, care sunt contrare învățăturii și credinței creștine.”, scrie în comunicatul transmis de aceștia.

„Interpretarea piesei care are la bază textul poeziei „Avem o țară” nu poate fi asociată cu vreun cult sau omagiu adus ideologiilor totalitare, nici prin conținut, nici prin intenție. […] Considerăm că prin interpretarea eronată a adevăratei intenții – aceea de a utiliza un text cu un mesaj patriotic și religios – se continuă o campanie de asociere forțată a imaginii Bisericii Ortodoxe Române cu doctrine politice străine de învățătura de credință pe care aceasta o propovăduiește.”, mai spune Patriarhia.

Cine a scris versurile?

Dragoș Ursu, istoric în cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, susține într-o postare pe Facebook pe care o citează Hotnews.ro că versurile din „Avem o țară” îi sunt într-adevăr atribuite greșit lui Radu Gyr. 

„Poezia, creație a maicilor de la Diaconești, este parte a primului album de colinde al mănăstirii (2007), ce interpretează muzical poezii/colinde din închisori. Cel mai probabil, această suprapunere (printre poeziile cântate de maici se numără și creații ale lui Gyr) este sursa atribuirii greșite a poeziei ‘Avem o țară’ , care apare pe toate site-urile ca având-ul pe Radu Gyr drept autor.”, scrie Dragoș Ursu.

Reacții din spațiul public

Vlad Adamescu, cofondator Politica la Minut, contestă într-o postare pe rețelele de socializare comunicatul transmis de BOR, dar și pe istoricul Dragoș Ursu.

„Am văzut că deja se încearcă scăparea BOR de acuzele justificate și pertinente de legionarism a unei părți semnificative a membrilor săi. Poezia „Avem o țară” nu ar fi fost scrisă, de fapt, de Radu Gyr, ci de niște măicuțe neolegionare. Asta deși îi este atribuită lui Radu Gyr de nenumărate surse, inclusiv de Trinitas TV, Televiziunea Patriarhiei Române. Ce mai contează că versurile sunt evident de inspirație legionară, că e percepută ca fiind legionară de legionari și că acesta NU e un incident izolat în BOR. Ce mai contează că istoricul care a lansat speculația în spațiul public nu a considerat necesar să ne lase și niște probe, dovezi.

Ulterior, Dragoș Ursu a revenit cu o poză a versurilor din cartea de cântece. Totodată, el oferă o explicație pentru care versurile ar fi contemporane.

De altfel, penultima strofă a poeziei indică faptul că e o creație contemporană (post-comunistă):
‘Avem un Rai de sfinți în temniți dați la moarte
Și aruncați în groapa neștiuți
Dar ASTĂZI dând pământul la o parte
Ies moaște sfinte-n zeghe grea de deținuți’”

Situația inițială

Liderul UDMR Csoma Botond a acuzat sâmbătă că „,în Catedrala Națională, între pereți proaspăt sfințiți, copii au cântat un poem de Radu Gyr. Poetul a fost propagandistul Mișcării Legionare, vocea unei ideologii fasciste care a semănat ură și moarte.” Reacția acestuia vine după ce un clip video în care corul de copii Tronos Junior interpretează melodia „Avem o țară” a apărut pe pagina Agenției de Presă Basilica.

Distribuie articolul pe:

21 comentarii

  1. La 13:16 mi-au fost primite la moderare doua comentarii identice si niciunul nu a trecut de caudine…De aceea, gelu caruia-i dedicasem comentariul respectiv cu lista acoperirilor sale patronimice, a reactionat
    zicandu-si Pierre…Adica „Je NE suis pas Charlie/pas Charlie/niciodata Charlie etc”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.