Contul de Telegram al lui Călin Georgescu a fost închis

Contul de Telegram al lui Călin Georgescu

De L.V.
Contul de Telegram al lui Călin Georgescu a fost închis

Contul de Telegram al lui Călin Georgescu

Contul de Telegram al lui Călin Georgescu a fost închis. În acest moment contul nu mai este valabil, este blocat accesul. 

Procurorii Secţiei de Urmărire Penală au dispus, de asemenea, măsura controlului judiciar faţă de cinci inculpaţi, cercetaţi în cinci dosare penale, în contextul acţiunii privind sancţionarea comportamentelor ilegale manifestate în mediul online.

Procurorii Secţiei de Urmărire Penală au dispus măsura controlului judiciar faţă de cinci inculpaţi, cercetaţi în cinci dosare penale, în contextul acţiunii privind sancţionarea comportamentelor ilegale manifestate în mediul online.

În cursul zilei de sâmbătă au fost efectuate percheziţii domiciliare şi audieri în cadrul unor dosare în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, incitare la violenţă, ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, fapta persoanei de a promova în public cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, fapta de a promova în public idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prevăzută de art. 5 din OUG nr. 31 /2002, precizează Parchetul General.

Percheziţiile au vizat comportamente ilegale manifestate pe mai multe platforme online şi care pot fi împărţite în două categorii: mesaje care incită la violenţă împotriva unui candidat la alegerile prezidenţiale sau împotriva celor care susţin un anumit candidat şi mesaje care promovează concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, mai arată sursa citată.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.