Convertirea cerberilor UE

”După rezultatul neașteptat al referendumului Brexit din 2016, Comisia Europeană a însărcinat trei oameni să se asigure că decizia părăsirii UE de către Marea Britanie va fi considerată o nebunie. Acum, acei trei oameni au rămas în eșaloanele panteonului politic al UE – numai că ei cântă imnul Brexitului. Pentru a înțelege cum s-a întâmplat asta, trebuie să înțelegem criza profundă a UE”, scrie economistul Yanis Varoufakis.

”Michel Barnier, fost comisar european, a fost selectat pentru a conduce negocierile cu Marea Britanie, cu sarcina de a-i toca pe trimișii britanici și a lua de pe ei câte un kilogram de carne de fiecare dată. Donald Tusk, președintele Consiliului European, a lansat chiar o campanie pentru un al doilea referendum, sugerând în mod nediplomatic că adepții Brexitului merită ”un loc special în iad”. În cele din urmă, Emmanuel Macron, care câștigase președinția Franței, a condus de la înălțimea Palatului Elysee bătălia discursivă împotriva spiritului Brexitului, amenințând autoritățile britanice că nu vor fi lăsate să aleagă doar partea din relația cu EU care le convine și să renunțe la restul.

Cei trei bărbați au pornit un război cu adeptii Brexitului având trei obiective în minte. În primul rând, au vrut să apere coeziunea pieței unice a UE, în special ideea egalității de tratament, unde o companie din Franța, Portugalia sau Slovenia ar trebui să respecte aceleași reguli ca suratele lor din restul UE. Spre deosebire, adepții Brexitului susțineau că guvernul Marii Britanii are dreptul de a oferi ajutor de stat pentru companiile carte investesc în domenii strategice în Marea Britanie. Macron a condamnat abordarea britanică care favoriza anumite companii, în dauna principiilor pieței unice a UE.

În al doilea rând, ei au vrut să arate că Marea Britanie nu poate favoriza centrul financiar londonez în dauna instituțiilor comune ale UE. Tusk a creat o echipă care să-i pedepsească pe finanțiștii londonezi care refuzau să-și relocheze o parte din portofoliu și investiții în UE. Tusk le-a spus finanțiștilor britanici că ”viața lor va fi diferită” după Brexit.

În cele din urmă, eu au vrut să-i prezinte pe cei care au ales Brexitul ca pe niște dușmani care au luat-o pe calea greșită, împotriva principiului UE al libertății de circulație. De nenumărate ori, Barnier le-a spus britanicilor că singurul mod în care Londra va putea să se bucure pe mai departe de liber schimb cu UE este renunțarea la dorința absurdă, în viziunea Bruxellesului, de a-și controla propriile granițe. ”Nicio negociere pentru Brexiut fără libertatea de mișcare”, spunea Barnier.

Acum, toți acești trei gardieni ai UE și-au schimbat tonul, adoptând un limbaj și niște politici chiar din repertoriul Brexit. În primul rând, nu au mai pus problema egalității de tratament pentru companii. Confruntați cu criza adusă de reacția guvernelor la pandemie, Franța și Germania și-au reafirmat dreptul de a acorda ajutoare de stat. ”Răspunsul pe care l-am avut în ultimii ani în Europa a fost să asigurăm flexibilitatea națională”, a spus Macron. Între timp, cancelarul Olaf Scholz a început să blocheze preluarea Commerzbank de către italienii de la UniCredit, subminând proiectul pieței financiare a UE.

Apoi s-au convertit și ceilalți doi ”gardieni” ai UE din timpul Brexitului. Tusk a avut revelația că este, de fapt, un adept al Brexitului atunci când și-a dat seama cât de greu își poate recăpăta un stat UE controlul frontierelor. Acum, în calitate de premier al Poloniei, Tusk promite să ”preia controlul” frontierelor poloneze, cerând niște exceptări de la reguli în stilul britanic, în special în ce privește numărul minim de imigranți pe care Polonia ar trebui să-i accepte. De fapt, Tusk a mers și mai departe și a suspendat dreptul de azil în Polonia pentru cei care vin din Rusia și Belarus, violând flagrant nu doar regulile UE, ci și obligațiile Poloniei din punct de vedere al dreptului internațional și al CEDO – o instituție urâtă de cei care au votat pentru Brexit.

Apoi, Barnier, acum premier al Franței, conduce un guvern minoritar care se bazează pe sprijinul euroscepticilor și xenofobilor conduși de Marine Le Pen. Barnier vrea imunitate în fața justiției europene, astfel încât Franța să poată deporta pe cine dorește și chiar pentru a-i interzice pe toți imigranții din afara UE.

Ce s-a întâmplat? Cum au ajuns gardienii regulilor UE să fie printre cei care le încalcă grosolan? Răspunsul este de căutat la baza proiectului economic european. Renaționalizarea politicilor a început imediat ce ideea de ”uniune tot mai strânsă” și-a pierdut din strălucire. După aproape două decenii de investiții insuficiente, au apărut forțe centrifuge care rup Europa, răspândind spiritul Brexit de la Paris până la Varșovia.

După pandemie, exporturile UE în China s-au redus, în vreme ce SUA și-au dublat tarifele la importurile din Europa. Dependentă totală de SUA în materie de arme, combustibil și piață de desfacere, UE este foarte vulnerabilă. Dacă Donald Trump câștigă alegerile și introduce tarifele promise pentru UE, Europa va intra într-o stagnare și mai profundă și se va îndrepta spre fragmentare.

Liderii europeni sunt vinovați că, opunându-se multă vreme unei reforme moderate, dar fundamentale, a UE, nu au făcut decât să asigure dezintegrarea UE. S-au prefăcut ca sunt preocupați de necesitățile generale ale UE (cum ar fi investițiile în economia verde), însă nu au avut deloc interesul de a crea niște mijloace comune pentru atingerea unor obiective comune. În acest fel, ei au devenit cei mai distructivi sabotori ai UE.”