Cooperare SUA – UE, pentru resursele Turkmenistanului

Statele UE ar putea aduce din Turkmenistan până la 40 de miliarde de metri cubi de gaze anual și ar finanța, împreună cu SUA, construcția unui gazoduct în acest sens.
Reprezentanți guvernamentali din Turkmenistan, țară cu uriașe rezerve de hidrocarburi, cu precădere gaze, au precizat recent că ar fi dispuși să exporte în UE, prin intermediul unui gazoduct transcaspic, care să se lege la rețele deja existente și care ar aduce gazul către Europa.
Și nu numai din Turkmenistan, ci și din Azerbaidjan, fapt care, odată împlinit, ar reduce drastic dependența UE de gazele rusești. În acest moment, Europa depinde în proporție de aproape 40% de Rusia, pentru gaze, Gazprom realizând anual exporturi de 230 de miliarde de metri cubi, pe primul loc între importatori fiind Germania.
Cel mai mare potențial pentru Turkmenistan constă în resursele sale de gaze naturale, a declarat pentru Trend un reprezentant al Heritage Foundation, citat de trend.az. Heritage Foundation este un institut de cercetare strategică din SUA, care se angajează într-o gamă largă de cercetări politice internaționale. Misiunea sa este de a formula și promova politici publice conservatoare bazate pe principiile liberei întreprinderi, guvernarea limitată și libertatea individuală.
Reprezentantul americanilor a subliniat că, pentru a-și îmbunătăți economia, Turkmenistanul ar trebui să înceapă prin a-și deschide economia către investiții străine și să-și diversifice exporturile de energie. Sursa a adăugat că președintele Turkmenistanului Gurbanguly Berdimuhamedov a încurajat investițiile străine în sectorul energetic.
În primele patru luni ale anului 2020, volumul investițiilor în combustibil și complex energetic din Turkmenistan s-a ridicat la peste 3,73 miliarde mănat turcmen (peste 1 miliard dolari), ceea ce reprezintă 1,3 miliarde manat (mai mult de 371 milioane dolari) mai mult decât în aceeași perioadă de anul trecut.
În total, din 2016 până în mai 2020, aproximativ 40 de miliarde de manați (11,4 miliarde de dolari) au fost alocați pentru consolidarea bazei materiale și tehnice a industriei de petrol și gaze din țară.
Turkmenistanul are rezerve dovedite de gaze de 25.000 de miliarde de metri cubi, suficient pentru a-i asigura consumul intern pe 190 de ani. Este pe locul 6 în lume la rezerve. Spre comparație, România are rezerve, de uscat și în mare, de aproximativ 350 de miliarde de metri cubi.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Soare 1072 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.