Copii, aduşi să aplaude la şcoala de vară a PD-L!

Organizaţia de tineret a PD-L Timiş participă, începând de vineri, la o şcoală de vară la Valea lui Liman, unde au putut fi văzuţi şi mai mulţi de copii. Jurnaliştii pressalert.ro i-au surprins pe copii în sală în timp ce ascultau discursurile liderilor PDL de la Bucureşti.

Tinerii PDL discută timp de trei zile cu miniştrii Elena Udrea, Valeriu Tabără, Sebastian Lăzăroiu şi Traian Igaş despre regionalizare, descentralizare şi autonomie. La deschiderea oficială de vineri a lipsit ministrul de Interne, anunţat că „va sosi mai târziu”.

Jurnaliştii nu au putut afla ce sfaturi au primit tinerii „portocalii” de la cei trei miniştri prezenţi pentru că nu li s-a permisul accesul în sala de sport de la Valea lui Liman, transformată-n sală de şedinţe, decât la finalul discuţiilor. 

Printre participanţii îmbrăcaţi în tricouri cu sigla PD-L şi care au aplaudat discursurile miniştrilor s-au aflat şi mai mulţi copii. Asta deşi, membrii organizaţiei de tineret a PD-L trebuie să aibă între 18 şi 35 de ani. Unul dintre ei, care stătea chiar pe ultimul rând, a fost trimis afară din sală în momentul în care reprezentanţii PD-L Timiş au observat că băiatul este fotografiat. Purtătorul de cuvânt al PD-L Timiş, Oana Gaita, a declarat pentru pressalert.ro că „nu au fost mai mulţi copii în sală, ci doar doi. Sunt copiii unor membri ai Biroului Permanent Judeţean care au venit la această şcoală de vară”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.