Copil născut dintr-un embrion congelat timp de 27 de ani

Molly a stabilit un nou record pentru cea mai îndelungată perioadă de congelare a unui embrion care a avut ca rezultat o naștere, doborând un record stabilit de sora ei mai mare

De (R.C.)
Copil născut dintr-un embrion congelat timp de 27 de ani

Molly a stabilit un nou record pentru cea mai îndelungată perioadă de congelare a unui embrion care a avut ca rezultat o naștere, doborând un record stabilit de sora ei mai mare

O fetiță, Molly Gibson, s-a născut în octombrie anul acesta, dintr-un embrion congelat în urmă cu 27 de ani, în octombrie 1992 și a rămas așa până în februarie 2020, când Tina și Ben Gibson din Tennessee l-au adoptat, relatează BBC

Se pare că Molly a stabilit un nou record pentru cea mai îndelungată perioadă de congelare a unui embrion care a avut ca rezultat o naștere, doborând un record stabilit de sora ei mai mare, Emma.

Familia s-a luptat cu infertilitatea timp de aproape cinci ani înainte ca părinții Tinei Gibson să vadă o poveste despre adopția embrionilor la o stație de știri locală.

„Dacă părinții mei nu ar fi văzut acest lucru la știri, atunci nu am fi aici”, a spus doamna Gibson, în vârstă de 29 de ani. Tina Gibson este profesoară de școală elementară iar soțul ei este analist de securitate cibernetică și are 36 de ani.

Familii precum Gibson pot adopta unul dintre embrionii congelați la National Embryo Donation Center (NEDC), o entitate non-profit, creștină, din Knoxville și pot da naștere unui copil care nu este legat genetic de ei.

Potrivit NEDC, există un milion de embrioni umani congelați depozitați în SUA chiar acum.

Mark Mellinger, directorul de marketing și dezvoltare al NEDC, a declarat că experiența cu infertilitatea este frecventă în rândul familiilor care caută donații de embrioni.

După prima adopție de embrion, Tina Gibson a născut-o pe Emma în 2017.

Fondată în urmă cu 17 ani, NEDC a facilitat peste 1.000 de adopții și nașteri de embrioni și acum efectuează aproximativ 200 de transferuri în fiecare an.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Binecunoscutii savanti britanici au mai declarat ca copilul va deveni un adult cu creierul destul de inghetat, dar e de bine, asta este ideal pentru lumea in care traim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.