Coreea de Nord: „Declarație de război”

Coreea de Nord a calificat joi drept „declarație de război” apropiatele exerciții militare comune prevăzute între Coreea de Sud și SUA, amenințând în același timp Seulul și Washingtonul cu represalii dacă aceste operațiuni nu sunt anulate, transmite Agerpres.

„Astfel de exerciții comune nu sunt nimic altceva decât o declarație de război”, a afirmat, potrivit AFP, Comisia nord-coreeană pentru reunificare pașnică a Coreii, care se ocupă de probleme intercoreene. „Sunt exerciții în vederea unui război nuclear surpriză” împotriva Coreii de Nord, a adăugat Comisia.

În același timp, Ministerul nord-coreean de Externe a cerut ca exercițiile să fie imediat anulate, avertizând că Washingtonul va fi responsabil de „toate consecințele”. Coreea de Nord va lua „toate măsurile necesare” în fața „provocărilor nucleare” americane, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului menționat, citat de agenția oficială KCNA.

Așa cum a mai făcut-o și în trecut, Comisia nord-coreeană pentru reunificare pașnică a amenințat că sediile „agresiunii și provocării” americane și sud-coreene, și anume Casa Albă și Casa Albastră (președinția din Seul), se găsesc în raza armelor nord-coreene „de înaltă precizie”.

Exercițiile comune anuale americano-sud-coreene, denumite „Ulchi Freedom”, vor începe luni și sunt programate să dureze două săptămâni. Vor fi mobilizați zeci de mii de soldați pentru această operațiune, prezentată de Washington și Seul ca având caracter pur defensiv. Phenianul consideră însă aceste exerciții ca fiind o repetiție generală pentru o invazie a teritoriului său.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.