Coreea de Nord dezvoltă o altă rachetă cu rază lungă de acţiune, într-un program diferit de cel care a dus vineri la eşecul lansării rachetei transportând un satelit de observaţie, a informat sâmbătă un post de televiziune sud-coreean, preluat de AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit canalului YTN, citând o sursă a serviciilor de informaţii, Phenianul a realizat patru teste în 16 săptămâni până la începutul anului acesta, în cadrul dezvoltării unei rachete intercontinentale la baza de la Musudan-ri, de pe coasta de nord-est. Testele erau destinate ameliorării motoarelor şi carburantului acestei rachete, purtând numele de cod KN-08, a indicat sursa.
Această campanie de teste se desfăşoară într-un moment de tensiune între Coreea de Nord şi SUA când negocierile angajate între cele două ţări în noiembrie trecut s-au soldat în februarie cu un acord ce prevede ca regimul comunist să îngheţe programul său nuclear şi balistic, în schimbul unui ajutor alimentar american, notează YTN.
AFP nu a fost în măsură să confirme dintr-o sursă independentă exactitatea acestei informaţii.