Mahler, ca şi Gustav Klimt, Arthur Schnitzler, Sigmund Freud, Adolf Loss, Otto Wagner, Hugo von Hofmannstahl, este un nume-simbol al Vienei imperiale de la cumpăna veacurilor XIX şi XX, când oraşul a fost unul dintre polii majori ai culturii europene, cu cele două milioane de locuitori proveniţi din 15 naţiuni.
Muzica era centrul vieţii intelectuale a oraşului, iar protagonistul indiscutabil al acelei perioade a fost Gustav Mahler, născut în Boemia, dar venit, la 15 ani, să studieze la Conservator. Muzeul Teatrului Austriac găzduieşte, în sălile restaurate de la etajul I, cea mai importantă expoziţie, “Gustav Mahler şi Viena”, deschisă până la 3 octombrie, centrată pe rolul pe care oraşul l-a avut asupra vieţii şi operei compozitorului şi pe influenţa pe care Mahler a exercitat-o şi continuă s-o exercite asupra vieţii culturale vieneze.
Itinerarul mahlerian se roteşte în jurul impozantului edificiu al Operei. Pentru a deveni dirijor, Mahler a trebuit, în 1897, să renunţe la religia mozaică şi să se convertească la catolicism.
Merită efortul să faceţi o vizită ghidată la acest controversat edificiu, foarte criticat la momentul inaugurării lui, în 1869, şi devenit, apoi, unul dintre simbolurile consolidate ale tradiţiei muzicale vieneze. Ar trebui amintite numele celor care i-au succedat lui Mahler la directoratul Operei, de la Richard Strauss şi Herbert von Karajan până la Claudio Abbado şi la românul nostru, Ioan Holender, cel mai longeviv director din istoria acestei instituţii. Interioarele sunt somptuoase, cu o profuziune de marmură, ornamente aurite, tapiserii de secol XVII. În Schwindfoyer se poate vedea un bust al lui Mahler, operă semnată de Rodin. Pereţii Sălii Gustav Mahler (fostul său studio) sunt acoperiţi cu o tapiserie ce reproduce scene din “Flautul fermecat” de Mozart.
Deceniul petrecut de Mahler la conducerea Orchestrei a fost o perioadă de mari transformări ce aveau să ducă la reforma tradiţiei lirice. “Opera trebuie să renască la o nouă viaţă în toate compartimentele interpretării sale”, susţinea Mahler. El nu tolera compromisurile şi viza o fuziune perfectă a orchestrei cu cântăreţii şi scenografia. Un parcurs documentar, cu manuscrise muzicale şi imagini, există în Muzeul Operei ce se găseşte pe cealaltă parte pe Operngasse.
Parcursul muzeal se continuă în agreabila şi interactiva Casă a Muzicii, unde, între încăperile dedicate muzicienilor care au contribuit la faima Vienei, se află, desigur, şi cea a lui Mahler. Este proiectată de un strănepot, Peter Mahler, care a dorit să construiască o ambianţă asemănătoare unei păduri, cu documente şi fotografii dispuse ca frunzele. Vizita în expoziţia permanentă de la Centrul Arnold Schönberg, unde sunt păstrate manuscrisele mahleriene, permite documentarea asupra evoluţiei muzicii moderne în secolul al XIX-lea, inspirată chiar de operele lui compozitorului.
Cea mai fatală femeie din Viena
Există şi o Vienă mai intimă, în care pot fi urmărite etapele fundamentale ale vieţii lui Gustav Mahler. Era îndrăgostit de Hotel Imperial, iar la Caffée Imperial, unde se ducea pentru a mânca un şniţel şi un plumcake şi pentru a bea o cafea, avea rezervată întotdeauna o masă. Aşa cum îi mărturisea într-o scrisoare scriitorului Anton Krisper, acesta era “locul în care am descoperit adesea bucuria, dar şi durerea”. Şi tot într-o cafenea, Caffé Central, se întâlnea deseori cu filosofi şi poeţi, cu Sigmund Freud sau cu Arthur Schnitzler.
Karlskirche, capodoperă a barocului austriac, terminată în 1737, este locul în care, în 1902, compozitorul, în vârstă de 42 de ani, s-a căsătorit cu tânăra de 19 ani Alma Maria Schindler, fiica pictorului Jakob Schindler, cunoscută apoi sub numele de Alma Mahler. O cunoscuse la o cină, în 1901. Era o femeie splendidă, cu 20 de ani mai tânără decât el, compozitoare, şi care cânta la mai multe instrumente. Cuplul a locuit la mică distanţă de biserică, într-un frumos edificiu proiectat de Otto Wagner, în Auenbruggergasse 2, lângă partea de jos a Palatului Belvedere.
Mahler i-a dedicat Almei “Simfonia a VIII-a”, dar căsătoria a fost fericită numai câţiva ani. “Cea mai cunoscută femeie fatală a secolului XX” a avut în tinereţe o pasine pentru Klimt, o poveste de dragoste cu arhitectul Walter Gropius, arhitectul fondator al mişcării Bauhaus, care i-a devenit, în 1915, şi soţ. Mahler, rănit, s-a dus chiar la psihanalistul Sigmund Freud pentru a depăşi această criză matrimonială. Alma era obiectul unei mari admiraţii în cercurile intelectuale vieneze pentru graţia şi pentru personalitatea sa, iar numele ei este legat şi de cel al pictorului Oskar Kokoschka, cu care a avut o fiică, şi de cel al scriitorului Franz Werfel, cu care avea să se căsătorească în 1929.
Cu toate aventurile de dragoste, ea a rămas alături de Gustav Mahler, pe care l-a însoţit când a acceptat oferta Metropolitan Opera din New York, unde a dirijat şi New Philharmonic Society. În 1907, după moartea fiicei sale, Maria Anna, Mahler s-a hotărât să renunţe la Opera din Viena şi să plece în Statele Unite. În anii care i-au mai rămas – în 1907 fusese diagnosticat cu o gravă boală de inimă – a făcut naveta între cele două continente.
S-a întors la Viena, unde a murit la 18 mai 1911. Este înmormântat împreună cu fiica sa Maria şi cu soţia sa în cimitirul din Grinzig. Printre admiratorii săi se număra şi Thomas Mann, care, în 1912, i-a adus un omagiu compozitorului prin crearea personajului Gustav von Aschenbach din romanul “Moarte la Veneţia”. Iar în 1971, Luchino Visconti, în adaptarea cinematografică a operei lui Mann, a folosit drept coloană sonoră “Simfonia a V-a” de Mahler.
