Corina Crețu trage de mânecă Guvernul

Europarlamentarul Corina Creţu a transmis, sâmbătă, după producerea accidentului feroviar din Gara Galaţi, că Guvernul trebuie să acorde o prioritate maximă sectorului transportului înainte de a se petrece o tragedie majoră, arătând că e necesară creşterea capacităţii administrative a CFR pentru implementarea sistemului european de management al traficului feroviar (ERTMS).

„Din păcate, un alt grav accident feroviar s-a produs în această seară, de această dată la Galați.

Spuneam pe 3 martie, când a avut loc un accident similar în județul Teleorman, din care au rezultat 12 răniţi şi multe pagube materiale, că Guvernul trebuie să acorde o prioritate maximă sectorului transportului – rutier și feroviar în primul rând – înainte de a se petrece o tragedie majoră!
România este ţara europeană cu cea mai mare rată de mortalitate în sistemul de transport – în primul rând pe autostrăzi, însă, având în vedere starea deplorabilă a infrastructurii feroviare, trebuie să fim conştienţi că oricând s-ar putea înregistra un accident de nivelul celui din Grecia.
În timpul mandatului meu de Comisar European, am aprobat proiectul major din sectorul feroviar Radna-Gurasada-Simeria, dar am spus tot timpul că alocarea de 1.3 Miliarde de EUR din Fondul de coeziune (sau 87 % din bugetul pentru transportul feroviar) unui singur proiect contribuie, într-adevăr, la reuşita segmentului de transport din POIM- Programul Operațional Infrastructura Mare- 2014-2020, însă nu este în regulă că aceasta reușită se bazează în mare pe un singur proiect. Nu am cunoștință despre lansarea unor serii de investiţii noi în materialul rulant.
În această privinţă, este imperios necesară consolidarea capacităţii administrative a CFR în vederea implementării sistemului european de management al traficului feroviar (ERTMS).
Potrivit unui studiu realizat de către Comisia Europeană, niciuna dintre investiţiile semnificative efectuate în sisteme de semnalizare feroviară nu a fost încă dată în folosinţă, punându-se astfel în pericol viaţa pasagerilor şi împiedicând creşterea vitezei de deplasare funcţionale pentru traficul feroviar. Fără un sistem ERTMS funcţional, niciunul dintre proiectele feroviare finalizate nu poate fi considerat ca fiind funcţional. De asemenea, pentru a remedia această situaţie, Autoritatea Feroviară Română (AFER), organismul care este responsabil de verificarea instalării corecte a ERTMS, trebuie să fie mobilizată urgent şi să-şi consolideze capacitatea administrativă pentru a face faţă acestei cerinţe.
Întreţinerea investiţiilor în domeniul transporturilor este o alt obiectiv foarte important.
Este bine cunoscut faptul că bugetele actuale destinate întreţinerii reţelelor rutiere şi feroviare din România nu sunt suficiente. Trebuie să se găsească mai multe surse de finanţare noi pentru întreţinere, cu scopul de a proteja investiţiile din fondurile ESI şi de a asigura o reţea de transport de înaltă calitate în România. În timp ce Ministerul Fondurilor Europene reprezintă autoritatea de management, Ministerul Transporturilor este un organism intermediar în cadrul POIM şi, prin urmare, trebuie să îşi asume mai multe responsabilităţi.
În acest sens, este important să se accelereze pregătirea unui portofoliu lărgit de proiecte mature ce ar putea fi finanţate atât din PNRR, cât și din Programul Operațional de Transport 2021-2027 (în valoare de 9,6 miliarde de euro), care nu a fost lansat, deși banii pot fi cheltuiți de mai bine de un an și jumătate.
În PNRR sunt alocate 3,5 miliarde de euro modernizarii cailor ferate romane și 3,1 miliarde pentru sectorul rutier și sper ca lucrările să fie demarate urgent, având în vedere că perioada de contractare în PNRR poate fi făcută până în decembrie 2024, iar realizarea efectivă până la finalul anului 2026.
Îmi pare extrem de rău că toate semnalele mele de alarmă nu au fost și nu sunt luate în considerare, ca și în cazul spitalelor regionale. E vorba de proiecte mult întârziate, în domenii-cheie pentru orice societate: transport și sănătate”, a scris Corina Creţu într-o postare pe Facebook.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

15 Comentarii

  1. Vax albina si rahat cu apa rece! Doamna Cretu , bine intentionata totusi , nu are habar de starea sistemului feroviar din Romania! Nu stii de unde sa incepi si mai ales cu cine! Trebuie gindire capitalista nu socialista! Un singur exemplu: cladirile garilor mici si mijlocii care stau inchise si se degradeaza fara posibilitati de renovare din partea statului trebuiesc inchiriate la sectorul privat si transformate de acestia cu un contract pe termen lung in diverse utilitati comerciale, sanitare, juridice , de asigurari etc! Este o oportunitate! Investorii stau cu banii blocati in paradisuri fiscale! Trebuiesc facute legi in parlament cu astfel de teme!Insa numai cu acordul sectorului privat! Eliberati bai prapaditilor statul roman de pietre de moara si ginditi capitalist nu socialist!

  2. Totusi, mafalda asta, de ce mai e luata in seama? Ce a facut insistent in Romania pentru ceea ce grohaie la orele actuale? A iesit de cateva ori la vorbitor dar nimic concret! Putea sa iasa agresiv verbal zilnic sa urle, dar, a preferat sa stea linistita si sa vorbeasca in soapte sau sa scrie pe facebook orice. E radacina ta politica la guvernare, ai actionat in surdina sau pe muteste! Ho tanti, deajuns cu grohaiala, orice prost se trezeste brav dupa luptele altora.

  3. Taina fara rost! Nu s-au mai construit locomotive noi de la revolutie.Nu mai sunt fabrici pentru piese de schimb,toate sunt carpeli ,improvizatii.Inainte AFER avea o responsabilitate,nu dadea vize nici pentru o scama,care se monta pe locomotive,daca nu era in regula. Nu mai avem fabrici nici pentru infrastructura,cele de import sunt de proasta calitate .

  4. „Corina Crețu trage de mânecă Guvernul”:pu,pu, pu,la,la, la vreau sa stau si eu aici’
    PS Securista asta vrea sa fie iar bagata in seama ..e moarta dupa coliva, ca aia de la Avocatul Popoului sau ailalta, obeza pareroloaga „from Germany”

  5. Până când statul român nu va face o reformă adevărată în instituțiile sale nu vom avea nimic ,absolut nimic Cât timp ministerele statului sunt pline de oameni care nu produc nimic ci doar încasează banii țării si multe alte privilegii nu poate fi vorba de-a avea o infrastructură „ca afară”. În România toată lumea dă sfaturi toată lumea se pricepe la absolut orice dar de fapt nu se face nimic ,poate când vom avea Guvern,Parlament si Presedinte.Slabe sperante ,grele vremuri.

  6. Mafia PNL PSD a distrus infrastructura feroviară construita până in 89, ei acum se gândesc la rotativa ?aceeași mizerie , asta după ce au reușit să distrugă industria din Romania

  7. De 30 de ani se degradeaza infrastructura CFR si n-a facut nimic per ansamblu, chiar si unele portiuni de cale ferata tot cu probleme dupa „modernizari”. Trenuri noi pe infrastrictura prapadita, ls mimister cu salarii de lux ca pensiile speciale. Salariile personalului care se ocupa de trenuri si mentinerea cailor ferate este mic.

  8. S-a investit putin si mai degrabs s-a furat de sus prin licitatii. CFR Infrastructura, sau cum ii se zice tine franeaza dezvoltarea transportului pe calea ferata. Sinele se dezintegreazs, chiar si cu lovomotive relativ noi. Restrictiile de viteza din cauza caldurii, au fost introduse in ultimii 20-30de ani inainte nu era.
    Toate partidele si toti politrucii au furat pe rupte de la PD si Basescu la PSD. PNL n-a facut sa schimbe ceva.
    De obicei orice inciddent feroviar se termina cu o singura sau un grup de vina, dar nu indica spre intregul sistem, accidente ca cel din Grecia evitate tine mai mult de noroc.
    Nu mai exista fabrici specifice, Electroputere ca un mall. In loc se merge pe import vechiuri uzate din vest. Fabrici de material rulant nu mai exista din 1990.

  9. O chestie interesă…Calea ferată ”românească” in multe locuri e incă pe șinele imperiului Austro-Ungar.. Pot deraia trenuri care merg la pas,.. căci din traversă au fost furate șuruburile și din trei au rămas in multe locuri doar una..Controlează cineva șinele ?? N-am observat..Linia ferată in orice transport e mai eficientă decât transportul pe camioane,.Mai ales de ai linii electrificate.. La român e bun și căruța cu coviltir sau teleguța cu măgaru mânat cu praz, fugind după un morcov..

  10. Care nu se mai termina din anii 90.
    O sa fure si banii din PNRR Castiga cine trebuie, Bechtel. Problema, de furt, rezolvata. Restul problemelor cu transporturile, la sfantu asteapta.

  11. In mod normal i-ar fi tras de mana Kovesi sau urmasii lui Kovesi. Dar Kovesi a fost instalata chiar de seful politic al statului paralel, ministru cu flota data disparuta.

  12. Ce-ai făcut și ce faci la UE pt. ROMÂNIA? . NIMIC. ȘI TOȚI CARE SUNTEȚI ACOLO DIN PARTEA ROMÂNIEI NU FACEȚI NIMIC!

  13. Consider ca ar fi corect ca cel care aloca o suma de bani pt. a se face ceva ,sa si urmareasca daca cu acei bani se face exact ce trebuia si in timpul fixat care trebuia facut.La fel toate dispozitiile si legile care se dau, ar trebuii urmarite daca se fac si daca se incadreaza in timpul care a fost stabilit.Asa cum se procedeaza in Romania la ora actuala, este o dezordine si debandada totala ,nimeni nu stie nimic ,nu se face nimic si totusi banii se topesc fara sa se stie ce s-au facut cu ei.

  14. & Coloanele de autotrenuri blocate în trafic sunt mai mari decât garniturile feroviare de transport marfă și bineînțeles că și consumurile și cheltuielile sunt mai mari decât cele de pe transportul feroviar, probabil și consecință a modernizării căior rutiere, ? Transportul de călători și de mărfuri pe căile rutiere oferă însă mai multe locuri de muncă, conducătorilor de autovehicue, drumarilor, etc., ?

  15. DACĂ TOT SUNTEM DUPĂ UE : ÎNCHIDEȚI CFR-UL ȘI-L VINDEȚI LA TONĂ ! CU AGAJAȚI CU TOT-DE LA ȘEFUL CFR-ULUI -LA ULTIMUL ACAR! VĂ MAI AMINTIȚI CÂT DE VOCALI ERAU CEFERIȘTI PRIN 1990! TOT A-ȚI PRĂDUIT,V-AȚI PENSIONAT CU PENSII BUNE ,AȚI PROFITAT DE TÂMPITA LEGE A „COMPENSAȚIILOR”! SĂ NU SPUNĂ CINEVA ADEVĂRUL !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.