Principala motivaţie a României în drumul către Uniunea Europeană a fost conştiinţa apartenenţei la o comunitate a valorilor de care fusese separată pentru mai bine de o jumătate de secol, subliniază ministrul de Externe, Titus Corlăţean, într-un mesaj transmis joi, de Ziua Europei, semnalând totodată că din cauza crizei „încrederea în destinul nostru comun nu mai este la fel de puternică la nivel european” şi pledând pentru evitarea riscului unei Europe cu două viteze, transmite AGERPRES.
Şeful diplomaţiei române aminteşte că filosofia politică a fondatorilor UE „s-a născut între ruinele celui mai distructiv conflict pe care l-a cunoscut vreodată umanitatea”.
„Viziunea ‘părinţilor fondatori’ nu a fost o utopie a păcii şi prosperităţii. A fost un proiect cu rezultate concrete, cuantificabile, care a pus accentul asupra instituţiilor şi a economiei şi care este profund înrădăcinat în valorile democraţiei, drepturilor omului, libertăţilor fundamentale şi pluralismului. Istoria de aproape 60 de ani a Uniunii le-a dat dreptate părinţilor fondatori. Un conflict militar între naţiunile Europei este de neconceput în momentul de faţă. În ce priveşte prosperitatea economică, suişurile şi coborâşurile sunt de neevitat, însă, în pofida actualei crize, nimeni nu poate nega în mod credibil avantajele imense ale pieţei comune şi oportunităţile pe care le oferă atât statelor membre, cât şi fiecărui cetăţean în parte”, afirmă Corlăţean.
„Jucăm un rol cheie în avansarea unor iniţiative precum Strategia UE pentru Regiunea Dunării, în stimularea cooperării în regiunea Mării Negre şi în sprijinirea integrării europene a Balcanilor de Vest şi a ţărilor din Vecinătatea Estică. Fideli principiilor noastre de solidaritate şi cooperare, subliniem şi vom continua să subliniem importanţa metodei comunitare ca singurul mod eficient de gestionare a problemelor care în mod inevitabil vor apărea în interiorul Uniunii şi al statelor membre”, adaugă Titus Corlăţean.
„Credem, de asemenea, că integrarea politică şi cea economică sunt strâns legate între ele. În consecinţă, pledăm în relaţiile cu partenerii noştri pentru acţiunea comună, cu respectarea deplină a regulilor europene, pentru evitarea fragmentării şi a riscului unei Europe cu două viteze, care sunt un obstacol nu numai pentru revenirea economică, ci şi pentru construcţia europeană ca atare”, mai susţine Corlăţean.
El arată că beneficiile presupun întotdeauna noi responsabilităţi şi noi provocări care trebuie asumate. Interdependenţa economică a Europei a dus la un efect de domino în zona euro, care nu a ocolit aproape niciun stat.
„În vremuri precum acestea, viziunea părinţilor fondatori este mai necesară decât oricând. Exemplul lor de gândire strategică şi capacitatea lor de a avea o largă viziune asupra dezvoltării Europei, în ansamblu, sunt la fel de relevante astăzi ca şi la momentul lansării proiectului european. Dezbaterea actuală privind viitorul Europei trebuie fundamentată pe aceleaşi principii de solidaritate, urmând exemplul iniţiatorilor proiectului european”, spune ministrul.
În acest context, el se pronunţă „ferm” împotriva tendinţelor populiste sau xenofobe, despre care afirmă că, prin natura lor, constituie negarea însăşi a proiectului european şi a valorilor sale fondatoare.