Faptele săvârşite de Cornel Costea denotă „un curaj deosebit” al acestuia, deoarece, deşi ştia, măcar din media, de operaţiunile de control din vămi, a continuat să primească mită, chiar în biroul vamal în care lucra, ceea ce denotă „un profund dispreţ” faţă de valorile sociale, potrivit Mediafax.
Judecătorii Tribunalului Bucureşti arată, în motivarea deciziei de arestare a lui Cornel Costea că sunt date şi indicii temeinice din care rezultă „presupunerea rezonabilă” că acesta a săvârşit faptele pentru care este cercetat.
În acest sens, sunt indicii temeinice relevate de procesele verbale de prindere în flagrant, declaraţii de martori, declaraţii învinuit/inculpat, denunţul formulat de numitul Y.A. la data de 22 februarie, procesele verbale de percheziţie, interceptări convorbiri telefonice.