Alexandra Corolea (Uber): Suntem pro reglementare și pro dialog

Uber nu încalcă nici o lege, dar nici nu respecta una, pentru că nu există, de aceea compania propune mai multe forme de reglementare, printre care și modelul lituanian, a declarat miercuri Alexandra Corolea, purtător de cuvânt al Uber pentru zona Balcani, în cadrul unei conferințe.

„În momentul de față, noi considerăm că nu încălcăm nici o lege, dar în același timp nu respectăm o lege, pentru că nu există și propunem modele din alte țări. (…) Aici vorbim de servicii noi. În România, Uber a apărut de trei ani, în lume există de nouă ani de zile. Vorbim de servicii noi care au apărut acum 10 ani și de legislație care a apărut acum zeci de ani și care nu ține cont de evoluția tehnologiei”, a declarat Alexandra Corolea, purtător de cuvânt al Uber.

„Suntem pro reglementare și pro dialog. Obiectivul nostru numărul unu în România este să fim reglementați. S-a vorbit foarte mult în ultima vreme despre interzicea serviciilor ca Uber. Ce propunem noi sunt opțiuni rezonabile. În loc să vorbim de interzicere, am putea să ne uităm la modelele din alte țări, fără să spunem că unul este mai bun decât altul. Noi suntem deschiși la orice soluție care ar permite serviciului să se dezvolte într-un cadru legal și definit. În foarte multe țări, serviciul e reglementat diferit de cel de taxi. Vorbim de țări în care serviciul funcționează ca închiriere mașină cu șofer. E ceva ce există și la noi, însă este neclar și aceste licențe nu se acordă. În alte țări, precum Estonia sau Finlanda, legea definește o nouă categorie de transport și unul dintre modelele cele mai deschise este cel din Lituania”, a explicat Corolea, care a menționat că Uber speră ca în 2018 să găsească o formulă de reglementare în România.

Uber Systems România, entitatea locală a Uber în România, a plătit taxe în România de zeci de mii de euro. Spre exemplu, 100 de șoferi parteneri au plătit taxe de 320.000 de lei, constând în TVA intracomunitar, impozit pe venit și contribuții salariale, în 2016, a mai spus Corolea.

„Uber are în fiecare țară în care funcționează o entitatea locală. În România este Uber Systems România. Tehnologia Uber, aplicația Uber, este deținută de Uber BV, cu sediul în Olanda, aceea este baza de taxare pentru Uber. Este modelul folosit de toate companiile de tehnologie care oferă servicii digitale în Uniunea Europeană și care, dacă oferă servicii digitale în alte țări, baza de taxare va fi în continuare în Olanda. Spre deosebire de alte tehnologicii, 75% din veniturile generate de tehnologia Uber rămân în economia locală, la șoferii parteneri. Absolut toți colaborează cu noi prin intermediul unei entități fiscale. Fiecare cursă vine cu factură fiscală. Entitatea locală plătește aici pentru activitățile pe care le desfășoară, adică servicii de suport pentru utilizatori, pentru pasageri, tot ce înseamnă partea de business development, parteneriate, marketing, comunicare”, a explicat reprezentantul companiei.

Curtea Europeană de Justiție va decide, pe 20 decembrie, dacă Uber este un serviciu de transport sau un serviciu de tehnologie, dar fiecare stat membru va avea libertatea să reglementeze cum dorește serviciile de tip Uber.

Uber este prezent în patru orașe și are peste 450.000 de utilizatori România, a doua mare piață în Europa Centrală și de Est, după Polonia. Este, totodată, a cincea piață în UE, unde compania este prezentă în 21 de state membre și peste 60 de orașe.

Potrivit unui studiu IRES, 1 din 3 tineri utilizează deja Uber și recomandă aplicația rudelor și prietenilor, Uber fiind cea mai recomandată aplicație, după mobile-banking și Whatsapp.

În unele țări, Uber funcționează sub cadrul care definește serviciile de închiriere mașini cu șofer în regim privat, în timp ce alte state au definit ride sharing-ul ca pe o categorie separată de servicii de transport.

Estonia, Lituania, Finlanda au ales să reglementeze serviciile de ride sharing-ul și să implementeze un sistem de licențiere, atât pentru platformă, cât și pentru șoferii-parteneri.

Legea care reglementează serviciile de ridesharing a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017 și prevede un proces de înregistrare rapid și ușor pentru conducătorii auto care oferă „servicii de transport de călători contra cost”, care pot fi fie persoane juridice, fie persoane fizice. Un intermediar „organizator de transport de călători contra cost” poate face acest lucru în numele lor, la cererea lor.

La data de 27 septembrie 2016, parlamentul lituanian a votat în favoarea amendamentelor la Codul transportului rutier, care defineau și reglementau serviciile de ridesharing.

Pentru a descrie activitatea de ridesharing, legislatorii au ales sintagma „transportul pasagerilor cu autoturisme private contra cost”. Legea stabilește că serviciul poate fi furnizat pe baza unui contract scris încheiat cu pasagerul sau atunci când transportatorul și pasagerul sunt de acord asupra serviciului prin intermediul organizatorului transportului de călători.

Pentru a descrie entitățile care asistă/ intermediază serviciul, se folosește termenul „Organizator de transport de călători”. Legea prevede că poate fi o persoană fizică sau juridică care organizează transportul de pasageri sau creează condiții tehnice și organizatorice pentru transportator și pasager să se pună de acord asupra termenilor serviciilor de ridesharing.

Transportatorul, care deține în mod legal un autoturism și care îndeplinește cerințele generale ale autovehiculelor, este autorizat să furnizeze servicii ridesharing numai după depunerea declarației privind activitatea intenționată către instituția municipală. Operatorii de transport pot, de asemenea, să acorde organizatorilor transportului de călători să prezinte declarațiile în numele acestora. Autorizația este considerată eliberată în ziua următoare datei depunerii cererii.

Municipalitățile sunt responsabile pentru emiterea și administrarea autorizațiilor. Legea prevede lista condițiilor în care acestea pot fi suspendate sau anulate. Autorizația poate fi suspendată atunci când transportatorul încalcă cerințele stabilite în Normele aprobate de Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor sau când vehiculul utilizat nu mai îndeplinește cerințele stabilite. Termenul de remediere a defectelor nu trebuie să fie mai scurt de 30 de zile. Autorizația poate fi anulată în cazul în care transportatorul transferă mașina declarată către o altă persoană, când se dovedește că transportatorul a furnizat date false pentru a primi autorizația sau când defectele care au determinat suspendarea nu sunt eliminate in perioada stabilită.

Transportatorul care furnizează servicii de ridesharing sau Organizatorul transportului de călători (exemplu Uber) sunt obligați să transmită autorităților de reglementare contractele sau datele privind acordurile (în cazul în care vorbim de servicii intermediate prin aplicații).

Transportatorul este obligat să transmită Inspecției Fiscale de Stat informații cu privire la veniturile obținute din activitatea de ridesharing poate împuternici Organizatorului transportului de călători să furnizeze aceste date în numele său.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Daca ar sti Firea Y Pandele Y Vranceanu cu cine se pune,ar emigra in Noua Zeelanda,asa un folos ar face!Uber Alles…oy vah..

  2. Serviciile de taxi din Bucuresti sunt o mizerie. Daca trebuie sa mergi la aeroport, mai bine te duce un prieten sau iei autobuzul, ca n-ai absolut nici o sansa sa tragi lozul norocos cu taxiul, nici cu comanda telefonica si nici daca mergi in statia de taximetre. O spun apasat, taximetria in Bucuresti este doar o mare escrocherie, sunt patita nu odata. Singurul caz cand poti merge intre aeroport si bucureti cu taxiul este din spre aeroport spre Bucuresti, invers extrem de rar. Deci nu vad ce avem de protajat in cazul taximetristilor. Sa dispara sanatosi cu fitele si mofturile si bacsisurile lor cu tot.

    • Asa este. Am patit-o si eu. Taxiul pe care l-am comandat m-a lasat in drum la Casa Scanteii. Imi cerea 50 de lei in plus ca sa ma duca la aeroport. N-am avut timp sa fac reclamatii si pana la urma am luat autobuzul de la statia din fata parcului. Daca s-ar desfiinta taxiurile astea clasice din Bucuresti ar fi de bine. Singura reglementare cu UBER ar fi ca soferii care se inscriu la firma ca taximetristi privati sa aiba atesta pentru transport de persoane. UBER ar fi pana la urma un fel de dispecerat modern al transportatorilor privati de persoane, in locul dispeceratelor telefonice unde niciodata nu gasesti un taxi de firma.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.