Corupția, boală grea: Şef de secție cercetat pentru mită

Dosarul penal a fost înregistrat în urma unui apel la Call Center-ul Anticorupţie 0800.806.806”.

De B C
Corupția, boală grea: Şef de secție cercetat pentru mită

Dosarul penal a fost înregistrat în urma unui apel la Call Center-ul Anticorupţie 0800.806.806”.

Percheziţii în două locaţii din municipiul Sibiu, íntr-o anchetă de corupție care vizează un medic.

”Ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – SJA Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au efectuat percheziţii în două locaţii de pe raza municipiului Sibiu, într-o cauză penală în care sunt cercetate fapte de corupţie săvârşite de către un medic, şef de secţie în cadrul Spitalului de Psihiatrie «Gheorghe Preda» din Sibiu”, a anunțat Direcţia Generală Anticorupţie.

Medicul este acuzat de săvâşirea a 9 infracţiuni de luare de mită.

Faptele s-ar fi petrecut în perioada februarie-iulie 2023, când ar fi primit sume de bani cuprinse între 200 şi 500 lei, precum şi produse alimentare şi nealimentare, în legătură cu îndeplinirea unor îndatoriri ce intrau în atribuţiile sale de serviciu, respectiv acte medical în domeniul psihiatriei.

Dosarul penal a fost înregistrat în urma unui apel la Call Center-ul Anticorupţie 0800.806.806”.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Romania de astazi ofera tabloul unei societati haotice, dezorganizate si fara perspective. Institutiile si autoritatile (de invatamint, sanatate, judiciare si administratie publica locala si centrala, etc), sunt ajunse in stadiul DISOLUTIEI TOTALE, datorita atat micii cat si marii coruptii dar si INCOMPETENTEI. CAUZA PRINCIPALA a marii coruptii in Romania este de ORDIN MORAL, ea nu este determinata de nivelul de trai scazut sau de saracie, aceasta se datoreaza LACOMIEI NELIMITATE a celor ce si-au asumat obligatia sa administreze satutul si functia publica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.