Corupția NU se mai grațiază

Graţierea pedepselor pentru mită şi trafic de influenţă a fost respinsă, joi, de Comisia juridică a Senatului. Senatorii juriști au revenit asupra votului dat miercuri în aceeași Comisie, care a provocat proteste.

Astfel, Comisia juridică a exceptat de la grațiere luarea de mită, traficul de influență, darea de mită și cumpărarea de influență, la solicitarea senatorului PNL Daniel Fenechiu.

Propunerea a fost adoptată cu 5 voturi ”pentru” (PNL, USR şi UDMR) şi 4 abţineri (PSD şi ALDE).

Anterior, joi dimineață, Comisia juridică a Senatului a respins graţierea pedepselor pentru abuz în serviciu, susținută de Traian Băsescu, şi pentru conflict de interese.

Pentru graţierea pedepselor de abuz în serviciu şi de conflict de interese au votat doar cinci senatori de la PSD şi ALDE, din cei 11 ai Comisiei juridice a Senatului, insuficient pentru ca propunerile să fie adoptate.

Băsescu s-a dat cu capul de pereți

Traian Băsescu a făcut o pledoarie aprinsă în faţa senatorilor jurişti în favoarea graţierii celor condamnaţi pentru abuz în serviciu.

”Eu susţin să graţiem abuzul în serviciu, care a devenit un instrument de control al instituţiilor politice (…) Problema abuzului în serviciu a fost tratată abuziv. La ultimul raport de actvitate DNA spunea că are 2.150 de dosare în lucru pe abuzul în serviciu. În acelaşi timp, mă uit în Europa: nu cred că în toate statele membre ale Uniunii Europene găsim 50 de dosare. Noi avem 2.150. Avem o aplicare defectuoasă, a demonstrat-o şi Curtea Constituţională. Comisia de la Veneţia vine şi spune: legea trebuie să fie previzibilă, să aibă acurateţe juridică şi susţine că astfel de acuzaţii sunt în mod special vulnerabile la manevre politice abuzive. Comisia de la Veneţia consideră că prevederile abuzului în serviciu trebuie interpretate în sens îngust şi aplicate cu un prag înalt. La noi s-a înţeles prag de bani. Greşit”, le-a spus Băsescu senatorilor jurişti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.