Cotroceniul se spală pe mâini în cazul SIPA

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a declarat, marţi, referindu-se la informaţiilor apărute în presă privind arhiva SIPA, că există legi în vigoare care trebuie aplicate în acest caz şi „persoane îndreptăţite” care pot analiza dezvăluirile, iar Administrația Prezidenţială, potrivit acesteia, nu are atribuţii în domeniul clasificării şi desecretizării.

„Vă pot spune doar că există o legislație foarte clară, aplicabilă, în acest caz. Există persoane îndreptățite să facă toate demersurile în această situație. Nu președintele României este cel care a clasificat aceste informatii și, evident, Administrația Prezidențială nu are atribuții în domeniul clasificării și desecretizării, declasificării, cum vreți să-i spuneți. Pur și simplu, legislația în vigoare trebuie respectată și aplicată la litera legii„, a spus Dobrovolschi marți, întrebată despre arhiva SIPA.

Despre (I.R.) Articolele 1373
Author