COVID-19 şi atrofie morală la Opera Națională București

Mai mulți angajați ai Operei Naţionale Bucureşti au fost confirmaţi cu COVID-19. Acest lucru l-a determinat pe managerul Fănel Ignat să trimită mesaje lapidare către  mai multe compartimente prin care anunţa că suspendă repetițiile.

În ciuda faptului că managerul a avut cunoştinţă despre faptul că, în urmă cu o săptămână, unul dintre studenţii pe care i-a invitat să cânte în spectacolul „Promenada Operei” a fost diagnosticat cu noul coronavirus, acesta nu a anunţat Direcţia de Sănătate Publică pentru demararea unei anchete epidemiologice. Managerul a declanşat singur o anchetă epidemiologică, stabilind, după bunul plac, lista contactilor direcţi ai pacientului 0, obligându-i să intre în izolare sau să-şi facă testul covid pe propria cheltuială. Aceste măsuri au fost dispuse ca nişte condiţii  pentru cei pe care managerul i-a considerat contacţi direcţi, iar sancţiunea pentru neîndeplinirea acestei dispoziții a fost interzicerea accesului în instituţie.

Între timp, numărul cazurilor confirmate a ajuns la 12, iar printre măsurile luate de către managerul Fănel Ignat nu s-au numărat şi cele de informare a autorităţilor.

Totodată, trebuie sesizat şi faptul că au existat angajaţi care au decis să se testeze contracost în cadrul unor clinici private şi au fost confirmaţi pozitiv, nu a fost anunţată Direcţia de Sănătate Publică cu privire la aceste rezultate, lăsând la latitudinea fiecărui angajat să decidă ce are de făcut.

Acesta a fost motivul pentru care mai mulţi angajaţi au decis să sesizeze Direcţia de Sănătate Publică cu privire la situaţia halucinantă existentă la Opera Naţională din Bucureşti şi care se pare că este total scăpată de sub control „graţie” inconştienţei unui manager care fie nu dispune de capacitatea intelectuală de a conştientiza pericolul la care expune angajaţii, fie încearcă să muşamalizeze felul în care au ajuns persoane infectate în cadrul instituţiei, într-o perioadă în fiecare instituţie publică sau privată face eforturi disparate pentru a-şi proteja personalul şi interesele economice.

Este lesne de înţeles că pentru Fănel Ignat nici sănătatea personalului nu contează şi nici faptul că activitatea Operei ar putea fi suspendată pentru o lungă perioadă de timp.

Carlos Ghosn spunea că „managerul prea moale şi managerul prea dur sunt două catastrofe”, iar referindu-ne la managerul Fănel Ignat îl putem „felicita” pentru faptul că a reuşit să întruchipeze două catastrofe într-o singură persoană, aceea de a fi prea moale când vine vorba de interesul instituţiei şi aceea de a fi prea dur când îşi urmează interesele, iar atrofia morală atrage calamităţi mai mari decât atrofia intelectuală.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

7 Comentarii

  1. Trebuie să-l felicităm pe domnul ministru pentru că nu-l schimbă pe acest Ignat, poate peste câteva luni nu ar mai fi necesar.

  2. Atrofia asta i-a lovit pe mulți si a facut dupa 1989 un număr mai mare sau egal cu cel facut de Covid.

  3. Daca amantele fatale, Monica Luca si Suzana Cerveni au Covid, e foarte posibil sa aiba si masculul alfa al Onb, domnul Ignat cel Scopit, nu? Ce daca nu a anuntat autoritatile, el e mare si tare si crede ca e vesnic tinut in brate, datorita cotizatiilor pe care le da in dreapta si in stanga. Pana cand Ignate, pana cand….vine si ziua scadentei, fii sigur…

  4. Un sef care face ce a facut asta fara o clica de acoliti, nu reusea. Si in Opera Romana are destui manjiti care il apara si il ajuta, asta e clar. Sa vina ziua scadentei si pentru ei. Sa plece odata cu incompetentii lui, dar se pare ca tocmai asta il tine inca. Slugarnicia, fariseismul si incompetenta. Manarie psd cu pnl. De la o posta…

  5. Eu zic ca Monica Luca poate fi pozitiva, pentru ca a fost data drept contact direct de catre Adelina Cociobanu. Aceasta a fost amenintata si facuta sa taca de catre Ignat. Acest om nu calca peste cadavre. El poate fi la randul sau pozitiv, stand 12 ore pe zi „bot in bot” (cel putin) cu Monica Luca. Omul este inconstient pentru ca acasa, soacra lui e bolnava de cancer.

  6. Da… domnu director cerea poze si facea singur cercetari, trimitandu-i pe toti sa isi faca testul, dar el si Monica aveau un fel de imunitate manageriala. Ei nu puteau lua si da covid ? in ritmul asta trimit pe toata lumea in „autoizolare” si ii gasim cantand in duet numai pe ei doi in fara operei ?

  7. Apropo de „autoizolare”… termenul se refera la o actiune pe care o faci unilateral, ca si sinuciderea sau demisia ? nu te sinucide nimeni si nu iti da nimeni demisia… te demite sau te omoara. Pe site-ul operei se spune ca artistii au fost trimisi in „autoizolare” ? fratilor, invatati limba romana. Conducerea operei a sistat repetitiile la sediu si concertele… dar, autoizolarea o poate decide fiecare… carantinarea este altceva si, poate fi decisa de alte institutii abilitate. Repet, invatati limba romana. Pe Fanel nu va bazati, ca el nu stie din astea, el vede doar gauri si spagi

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.