Crăciunescu şi-a reziliat oficial contractul cu FRF. Deaconu revine

Comitetul de Urgenţă al FRF a luat act, luni, de încetarea colaborării cu preşedintele CCA, Ion Crăciunescu, şi Federaţia Română de Fotbal şi a aprobat revenirea lui Alexandru Deaconu în funcţia devenită vacantă.

„Comitetul de Urgenţă al FRF ia act de încetarea raporturilor contractuale dintre domnul Ion Crăciunescu şi Federaţia Română de Fotbal. Aprobă referatul domnului Adalbert Kassai, secretarul general al FRF, cu privire la propunerea ca domnul Alexandru Deaconu să fie numit preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor. Îl numeşte pe domnul Alexandru Deaconu în funcţie de preşedinte al CCA începând cu data de 26 august 2013”, se menţionează pe site-ul oficial al FRF.

Crăciunescu luase decizia de a renunţa la şefia CCA în 15 iulie, dată la care anunţa că avocaţii săi urmează să semneze un act de încetare a activităţii cu FRF.

Ion Crăciunescu a fost demis, la 1 august 2012, din funcţia de preşedinte al CCA de către Comitetul Executiv al FRF, întrunit la Casa Fotbalului, fără a i se oferi o explicaţie. Ulterior, Crăciunescu a atacat decizia FRF în justiţie şi a avut câştig de cauză, federaţia fiind obligată să-i achite salariile restante plus dobânda aferentă şi să-l repună în funcţie.

Componenţa nominală a Comisiei Centrale a Arbitrilor este următoarea: Alexandru Deaconu – preşedinte, Aron Huzu, Patriţiu Abrudan – vicepreşedinţi, Augustus Constantin, Irina Mîrţ, Cornel Fecioru, Adrian Vidan, Dan Berbecaru şi Cornel Sorescu – membri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.