Crăciunul de piaţă contra Crăciunului strămoşesc

Colindatul meu nu seamănă câtuşi de puţin cu cel din programele de televiziune. Acesta nu-i decât spectacol, comerţ şi rating, un soi de reproducere chicioasă, de bâlci, a unor secvenţe de ritual din trecutul nostru de popor pădureţ. Colindatul meu e mai degrabă un colindat prin memorie, printre figurile cele mai luminoase ale copilăriei. Atunci când îngân câteva versuri sau când colind din adâncul plămânilor o fac cu emoţia unei celebrări. Când ridic vocea mă întorc cu gândul în copilărie, la primul colindat, la repetiţii şi cei care s-au chinuit să mă încarce cu un repertoriu. Şi o fac chemat de figurile colţoase şi uscate ale ţăranilor mei încremeniţi ca butucii pe foc pe tot parcursul ritualului şi al cântecului. Sunt absolut sigur că şi ei, atunci când cântau ca nişte cete de oşteni pregătiţi să pornească la luptă, purtau în minte chipurile părinţilor şi revedeau figurile înaintaşilor într-o stranie şi aproape mistică relaţie cu trecutul. Colindatul străvechi ţinea de legătura omului cu spiritele strămoşilor. Colindatul cu dube nu era decât forma păgână de celebrare a morţilor şi de îmbunare sau alungare a spiritelor. „Colinda fetii” vine şi ea dintr-un ritual de iniţiere, „Colinda ciobanului”, din textele magice ale păstorilor, „Colinda feciorului” sau „a vânătorului”, din practici rituale cu funcţii benefice. În secolul trecut încă mai existau sate româneşti în care diferenţa între colind şi bocet ţinea mai ales de calendar şi de împrejurare.

„Mă luai luai,

Pe din jos de rai!”

Bradul împodobit a fost când pomul vieţii, când mirele sau mireasa mortului ne-lumit. Într-o casă, el purta podoabele bogăţiei şi ale bucuriei, în alta sau în cimitir, doar mesajele şi obiectele bune de însoţit cel plecat prin toate vămile pustiei. La noi, la polonezi, la bulgari, la sârbi şi la multe popoare slave, colindatul ritual este un obicei precreştin ce ţine mai ales de legătura omului cu spiritele strămoşilor. Mai târziu, creştinismul a asimilat Crăciunul cu Naşterea Domnului.

Din păcate, presiunea marketingului, foamea de pieţe şi goana după puncte de rating au redus Crăciunul la o găoace calendaristică frumos împodobită. Festivalul cârnaţilor şi jumărilor, tăiatul porcilor în mijlocul oraşului şi petrecerile menite a face propagandă primarilor şi consilierilor, toate la un loc alcătuiesc acum doar un soi de distracţie barbară, ieftină, cu accente grobiene. Cam asta începe să devină Crăciunul ritual, preluat de biserică şi de televiziuni şi împodobit cu tot felul de obiceiuri locale inventate peste noapte. Comerţul amestecat cu sfinţi şi îngeri, cu scene biblice şi campanii de promovare a vânzărilor ne cotropeşte zilele de decembrie, împiedicându-ne să ne apropiem de noi înşine şi de trecutul nostru.

Prosteala cumplită şi toate excesele tranziţiei chiar vulgarizează şi sting o legătură adevărată cu înaintaşii noştri.

„Leru-i ler” nu-i doar o incantaţie premergătoare pentru mâncare, băutură şi distracţie!