„Cred că pădurarii au fost trimişi de Dumnezeu!”

Dr.Victor Zota, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT) a povestit la REALITATEA TV cum s-au derulat lucrurile de la momentul prăbuşirii AVIONULUI ÎN JUDEŢUL CLUJ până la salvarea medicilor.

De cotidianul.ro - Autor

Dr.Victor Zota, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT) a povestit că atunci când a aflat că avionul în care se aflau colegii săi s-au prăbuşit nu a crezut. „În primul moment nu mi-a venit să cred. M-a întrebat profesorul Irinel Popescu. Iniţial n-am vrut să cred. L-am sunat pe doctorul Zamfir, care mi-a confirmat. L-am întrebat dacă sunt supravieţuitori. Mi-a spus că nu ştie. L-am sunat după zece minute şi mi-a confirmat faptul că toţi cei din avion trăiau. L-am rugat să sune la 112 ca să poată fi localizat”, a povestit Victor Zota la REALITATEA TV.

Cât despre localizarea victimelor, dr. Zota a spus că RADU ZAMFIR a reuşit cu ajutorul telefonului mobil să identifice zona. „El este un doctor care se pricepe şi la electronică şi are un smartphone cu care a reuşit să se localizeze. Mi-a spus că se află între Abrud şi Câmpeni. Asta le-am transmis colegilor mei de la Ambulanţă. A trecut un avion pe deasupra lor, care era o cursă de Munchen. Pe măsură ce trecea timpul, îngrijorarea mea creştea. RADU ZAMFIR este un om care îşi dozează foarte bine emoţiile. E chirurg. De vreo trei ori mi s-a transmis că sunt găsiţi
Când într-adevăr au fost găsiţi, n-am mai crezut. Cred că pădurarii au fost trimişi de Dumnezeu. Ei au fost şansa colegilor mei. Nu ştiu cine e de vină. Cred că toţi sunt de vină”, a povestit dr.Victor Zota la REALITATEA TV.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.