Crimele de la Onești, noi detalii: 6 ore în care n-au putut fi salvați!

Intervenția Poliției în interior s-a produs abia în jurul orei 19.00, spun aceleași surse. Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu a explicat…

De (C.T.)
Crimele de la Onești, noi detalii: 6 ore în care n-au putut fi salvați!

Intervenția Poliției în interior s-a produs abia în jurul orei 19.00, spun aceleași surse. Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu a explicat…

Timpul contează foarte mult în intervenții precum cea de la Onești, județul Bacău, pentru că individul care amenință intră în criză de timp. Se negociază cu el și nu este niciodată contrazis, spune psihologul Liviu Chesnoiu, care arată și la s-a pierdut timp prețios.

Cel care a sunat la 112 pentru a da alarma despre ceea ce se întâmplă în apartamentul din Onești a fost chiar Gheorghe Moroșan, bărbatul de 68 de ani, care a ținut ostatici și apoi a ucis cei doi muncitori care renovau apartamentul din care fusese evacuat. Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că acest lucru s-a întâmplat în jurul orei 11.00.

Intervenția Poliției în interior s-a produs abia în jurul orei 19.00, spun aceleași surse.

Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu a explicat, pentru Aleph News, cum se face diferenţa între o intervenţie reuşită şi un eşec total, cum s-a întâmplat luni seara.

„La astfel de situaţii, timpul contează foarte mult. S-a pierdut foarte mult timp până a venit cineva de la Inspectoratul de Poliţie al judeţului. În aceste momente, un om ca acel individ intră în criză de timp. În astfel de situaţii, negociatorul trebuie să vină în secunda doi când se dă alarma. Acest negociator trebuie să aibă pregătire psihologică şi să fie într-o legătură cu acel individ. Acel individ nu trebuie contrazis în niciun fel. Cu proştii şi cu nebunii nu te contrazici”, a declarat Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist.

Valeriu Şuhan, de la Monitorul Siguranţei Cetăţeanului, a căutat și el explicaţii pentru evenimentul nefericit.

„Încă n-aş putea spune că e vorba de un eşec. Într-adevăr, e o tragedie îngrozitoare, în urma căreia doi oameni au fost ucişi în mod îngrozitor. E adevărat, dramatismul este accentuat de faptul că toată nenoricirea s-a făcut de faţă cu un dispozitiv numeros de poliţie. E un moment foarte dificil pentru poliţie, care va trebui să dea explicaţii în legătură cu acest aspect”, a precizat Valeriu Şuhan.

Doi muncitori care renovau un apartament în Onești, județul Bacău, au fost omorâți, luni seara, de fostul proprietar, în vârstă de 68 de ani, supărat că fusese evacuat. Poliția a deschis focul pentru a intra în apartamentul unde agresorul a ținut cei doi bărbați ostatici, după ce, timp de 6 ore, negocierile dintre agresor și forțele de ordine au eșuat.

Acesta i-a înjunghiat pe cei doi muncitori, unul dintre ei decedând pe loc și altul la spitalul din Onești.

Agresorul a ajuns și el la spital cu multiple plăgi împușcate în mâini, picioare, abdomen.

Soția agresorului a fost reținută, luni seara, acuzată că a fost complicele soțului său.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Un sef militian imbecil ne explica azi la TV ca nu se putea folosi o pusca cu luneta, distanta fiind prea mica de doar cca 25 m si ca tipul nu se vedea bine pe geamul de la balcon. Auzi minune: nu puteai folosi pusca cu luneta din cauza ca distanta era prea mica si cand criminalul era jumatate scos afara pe geam!!!
    In cazul acesta nici nu-ti trebuia macar pusca cu luneta. Cu un AK 47 fara nicio luneta il dileai de nu se vedea din orice punct aflat in blocul din fatza sau de la scarile lui. Fapt care trebuia aplicat dupa o ora de parlamentat cu nenorocitul.
    Asta ca sa va faceti o parere de ce imbecili sunt in posturi de conducere la Politia Romana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.