Criminalul din Onești, condamnat definitiv

Individul care a ucis doi muncitori într-un apartament din Oneşti a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare.  Soţia criminalului, Aurelea Moroşan, rămâne condamnată la 12 ani de închisoare.

Curtea de Apel Bacău l-a condamnat definitiv, marţi, pe Gheorghe Moroşan, autorul dublei crime de la Oneşti din primăvara anului 2021, la 30 de ani de închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, lipsire de libertate şi tulburarea liniştii publice.

Soţia acestuia a fost condamnată la 12 ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la infracţiunea de lipsire de libertate.

Practic, magistraţii Curţii de Apel Bacău au păstrat sentinţa iniţială, dată de Tribunalul Bacău.

„Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii inculpaţi Moroşan Aurelea şi Moroşan Gheorghe împotriva sentinţei penale nr. 236/D/07.10.2022 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1632/110/2021”, se arată în sentinţa dată, marţi, de Curtea de Apel Bacău.

De asemenea, instanţa a stabilit despăgubiri de 2 milioane de euro.

În stabilirea sentinţei, magistraţii i-au aplicat lui Gheorghe Moroşan (70 de ani) pedeapsa cea mai mare, de 30 de ani, pentru comiterea infracţiunilor de omor, la care au adăugat un spor de o treime din pedepsele pentru celelalte două infracţiuni, respectiv 7 ani şi 4 luni.

Astfel, s-a ajuns la o pedeapsă cumulată de 37 ani şi 4 luni de închisoare, dar, în temeiul articolului 60 Cod penal, judecătorii au redus pedeapsa la maximul general al pedepsei închisorii prevăzut de lege, adică 30 de ani de închisoare.

Dubla crimă de la Oneşti a avut loc pe 1 martie 2021, într-un apartament care fusese al agresorului, dar care ajunsese în proprietatea Chimcomplex, în urma unei executări silite.

Potrivit actului de inculpare, autorul şi soţia acestuia au fost anunţaţi de o persoană, pe 1 martie, că în fostul lor apartament se efectuează lucrări de renovare.

Cei doi soţi au plecat de la domiciliul lor, din localitatea Bogdăneşti, cu intenţia de a se răzbuna şi de a atrage atenţia asupra cauzei lor vizând situaţia juridică a acestui imobil, susţin procurorii.

„Înainte de a ajunge la locaţia menţionată, inculpatul Moroşan Gheorghe s-a deplasat la un magazin din municipiul Oneşti, de unde în intervalul orar 11,26 – 11,29 a achiziţionat 10 coliere autoblocante, de culoare neagră, cu dimensiunea de 50 de centimetri fiecare, pe care avea să le folosească ulterior la imobilizarea victimelor. De asemenea, la plecarea de la domiciliul din Bogdăneşti, inculpatul a luat asupra sa un cuţit, iar după săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa s-a constatat că în hanoracul cu care a fost îmbrăcat avea şi două recipiente spray piper. Ajuns la locul faptei, inculpatul Moroşan Gheorghe a pătruns în interiorul fostului său apartament pe uşa care nu era asigurată, în apartament aflându-se la acel moment victimele P.D. şi I.S., angajaţi ai SC Chimcomplex SA, care executau reparaţii la instalaţia electrică. Fiind înarmat cu un cuţit, inculpatul Moroşan Gheorghe i-a ameninţat pe cei doi muncitori aflaţi în imobil şi a reuşit să le lege mâinile cu clemele din plastic achiziţionate cu puţin timp în urmă, lipsindu-i de libertate în mod ilegal. Inculpatul Moroşan Gheorghe a încuiat uşa de acces în apartament, folosind cheile ce se aflau în yală, iar ulterior a trecut la punerea în aplicare a planului său”, se arăta în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

La ora 11,48, susţin anchetatorii, Moroşan a sunat la numărul unic de urgenţă 112, unde a sesizat faptul că a privat de libertate două persoane şi a solicitat intervenţia echipajelor de poliţie.

Moroşan a condus victimele într-unul dintre balcoanele locuinţei şi timp de mai multe ore a purtat negocieri cu organele de poliţie direcţionate la locul evenimentelor, având asupra sa cuţitul şi ameninţând că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite toate solicitările, arată procurorii.

„În jurul orei 17,00, în timp ce inculpatul Moroşan Gheorghe se afla în continuare în balcon, în partea stângă a acestuia aflându-se victima P.D., iar în partea dreaptă victima I.S., ca urmare a unui gest de apărare efectuat de P.D., care l-a lovit cu piciorul pe inculpat, Moroşan Gheorghe a început să îi agreseze pe cei doi cu arma albă avută asupra sa, cu lungimea lamei de 27 centimetri. După prima lovitură aplicată victimei P.D. în interiorul balconului, aceasta, victima I.S. şi inculpatul Moroşan Gheorghe au părăsit balconul, iar în interiorul apartamentului inculpatul a continuat să lovească în mod repetat cele două victime cu acel cuţit. La faţa locului se aflau la acel moment echipaje ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Bacău, iar când s-a constatat că inculpatul Moroşan Gheorghe a început să agreseze persoanele private de libertate, au intervenit prin spargerea uşii de acces în imobil. În acele împrejurări au fost executate mai multe focuri de armă asupra inculpatului Moroşan Gheorghe în vederea înlăturării stării de pericol, la momentul intervenţiei inculpatul având în continuare cuţitul în mână”, menţionau procurorii.

Anchetatorii au precizat că, după imobilizarea lui Moroşan, personalul de pe echipajele de prim ajutor a intervenit în vederea acordării îngrijirilor medicale atât celor două victime care prezentau plăgi înjunghiate, cât şi agresorului, care prezenta leziuni prin împuşcare.

Procurorii precizează că una dintre victime a decedat la faţa locului, iar a doua la spital, cauzele deceselor fiind urmare a plăgilor înjunghiate multiple.

Gheorghe Moroşan a fost internat în spital pentru câteva zile, cu răni minore, după care a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

Autorul dublei crime are patru condamnări la activ, în anii 1987, 1991, 1992 şi 2010, ultima fiind în Italia, pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.

Recomanda
Author

15 Comentarii

  1. Deja are doi ani de inchisoare, daca va fi cuminte ii mai reduce 1/3 din pedeapasa + ca va trece peste 60 de ani si uite-asa peste vreo 17 ani va fri liber sa le taie beregata si celor care i-au luat apartamentul si i-au condamnat.
    O problema care s-ar fi rezolvat mai simplu cu pusca cu luneta, cand era la balcon si latra la militieni.

  2. @ Legile cu spațiul minim de locuit de prin legislația română ,de care nu poate fi deposedat, ca proprietate, ?

  3. @ Un „sistem costisitor”, care cică să se finanțeze și cu bani de la ăia din închisori, ?

  4. Lucrurile devin clare de regula daca apelam la istoria faptica.

    1. Sotia lui morosanu lucra la megafirma securistilor. In urma unui conflict e data afara abuziv si CASTIGA IN INSTANTA dreptul de a reveni.
    2. Securistii o ameninta ca se vor razbuna.
    3. IN CONCEDIU FIIND, ii dispar din depozitul pe care il gestiona 7 TONE DE TEVI DE TITAN, MATERIAL STRATEGIC REALTIV LA CARE SRI-UL TREBUIA SA DEA EXPLICATII.
    Desigur cercetarile nu duc la nimic, procurorii fiind oamenii secu.
    CUM A CARAT FEMEIA 7 TONE DE TITAN, MATERIAL STRATEGIC? UNDE LE-A VANDUT? FILIERA TERORISTA?
    E caz de csat, cu implicatii internationale dar passons.

    4. I se imputa paguba si data afara familia din apartament FARA NICI UN DOCUMENT, ORDIN DE EVACUARE.
    Li se confisca tuturor SI OBIECTELE PERSONALE. Militia ii pune pistolul copilului lui morosanu la tampla si … succes!!
    5. Pentru a se adresa justitiei, morosanu are nevoie de o hartie ca sa reproseze ceva cuiva.
    NU I SE DA NIMIC!
    6. Dupa ani de zile, exasperat recurge la solutia sechestrarii celor 2, veniti sa consacre prin renovare furtul casei lui.
    7. CERE SI ASTEAPTA CINCI ORE DOAR HARTIA = ORDINUL DE EVACUARE, pentru a putea APELA LA JUSTITIA ROMANA.
    8. Hartia nu exista, de aceea singura solutie a dumnezeilor locali era UCIDEREA LUI MOROSANU, pentru a nu-i da ocazia sa vorbeasca ulterior.
    9. Cu exceptii infinitezimale (notabil Ion Spanu) toata presa aservita ruleaza narativul oficial si incomplet.
    Intr-o tara de primitivi nu conteaza decat chestiile exhibitioniste. Empatia si legea sunt pentru comunitati nationale nu pentru mase amorfe de babuini.

  5. Tot ce a cerut omul a fost ORDINUL DE EVACUARE din apartament, pentru a putea urma pasii LEGALI si a-i da in judecata pe securistii care l-au nenorocit, furandu-i munca de o viata si dandu-l afara din casa cu pistolul la tampla unicului sau copil.
    ACESTA A FOST MOTIVUL SECHESTRULUI.
    SI A ASTEPTAT 5 (CINCI) ORE HARTIA – care nu putea veni pentru ca nu exista, securistii neavand nevoie de formalitati (pe plan local sunt dumnezei).
    In tot acest interval, in loc sa rezolve legalitatea, autoritatile au avut drept singura solutie UCIDEREA LUI.

    Reactia unuia dintre cei doi sechestrati (toata compasiunea dar erau totusi oamenii de incredere ai sefilor securisti, sefi care furasera 7 TONE DE TITAN, imputandu-le sotiei lui morosanu) de a-l arunca pe morosanu din balcon a declansat reactia de furie a acestuia si uciderea lor. Lucru pentru care morosanu merita condamnat. Doar ca autorii morali ai cazului sunt intangibili.

    Morosanu merita condamnat si pentru ca a crezut in justitia acestei tari si ca se poate pune cu statul securist.

  6. Ăsta nu se sinucide? Ca să facem un protest pe țară împotriva încălcării drepturilor criminalilor.(Scuzați pt cuvântul ”criminal”, că mă dau ăștia deștepți în judecată.)

  7. „o persoana i-a informat” si aceea ar fi trebuit identificata si considerata ca a colaborat era in intelegere cu faptasii…

  8. Adica aia sunt morti iar asta are cazare gratuita maxim 30 de ani, ca poate fi eliberat si mai repede. Nu mai bine se inversau rolurile? In Ro e mai bine sa fi criminal decat om cinstit.

  9. S-a scos pedeapsa cuvenita, omorul se pedepseste simetric cu moartea. Doar popi escroci si pedofili au obligatia sa afuriseasca, ca blestemele merg doar la gelu-gitanelu.

  10. …ok, foarte bine, eu le-as fi dat pe viata…dar cum au fost sanctionati cei care, prin neinterventie, au favorizat savarsirea infractiunilor?…

  11. Ce o fi fost neclar in acest caz, nu stiu. A fost o crima savarsita cu zeci de martori, filmata in direct si asumata chiar de criminal. Trebuiau 2 ani pana sa se dea un verdict?
    De ce nu a fost condamnat ptr complicitate si vecinul de la etajul superior care i-a permis sotiei criminalului sa-l coordoneze prin telefon si sa-l avertizeze din apartamentului lui despre toate miscarile Politiei? Eu i-as fi bagat patzakinei telefonul pe gat, daca ar fi incercat asa ceva din apartamentul meu…….[Rumburak]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.