Crin Antonescu îi cere Codruţei Kovesi explicaţii pentru anchetele pe tema referendumului

x

De cotidianul.ro - Autor
Crin Antonescu îi cere Codruţei Kovesi explicaţii pentru anchetele pe tema referendumului

x

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, i-a cerut procurorului general , Laura Codruţa Kovesi, să explice public anchetele pe care le fac procurorii în legătură cu referendumul, scrie Gândul.

„Având în vedere modalitatea în care se fac anchetele fără precedent, acelaşi parchet cu aceiaşi conducători, cu prilejul altor alegeri, nu a acţionat aproape deloc în asemenea proporţii. Este necesar şi cer procurorului general al republicii să ofere explicaţii publice în legătură cu natura şi scopul acestor cercetări. Nu ştiu dacă au o acoperire legală. Cred că şeful instanţei are datoria să lămurească opinia publică pentru că altfel poate să se înţeleagă că Parchetul este preocupat de locurile unde oamenii s-au prezentat la vot, să se extindă, este inacceptabil pentru că afectează drepturi cetăţeneşti fundamentale. Cer procurorului general de urgenţă să ofere explicaţii publice, să comunice în legătură cu natura, mijloacele şi scopurile acestor cercetări. Eu nu formulez niciun fel de acuzaţie la adresa Parchetului General, să fie foarte clar că nici eu nici altcineva împiedicăm desfăşurarea acestor cercetări”, a declarat Crin Antonescu, la Palatul Cotroceni.

De asemenea, preşedintele interimar a solicitat şi Consiliului superior al Magistraturii (CSM) să-şi exprime un punct de vedere referitor la aceste anchete demarate de procurori, precum şi situaţia de la Ministerul de Justiţie.

În aceeaşi declaraţie, preşedintele interimar a precizat că nu este agrează punctul de vedere al premierului referitor la faptul că Traian Băsescu terorizează cetăţenii.

„Sper că este doar o vorbă de polemică politică şi nu o vorbă de ministru al Justiţiei, pentru că, dacă cineva terorizează un cetăţean al României, trebuie de îndată luate măsurile pentru ca el să fie împiedicat să o facă, iar dacă nu, şi unii cetăţeni ai României au probleme, atunci autorităţile statului, ministrul Justiţiei, de exemplu şi nu domnul Traian Băsescu, sunt cei îndrituiţi şi obligaţi să ia măsuri”, a mai spus el.

http://www.gandul.info/politica/crin-antonescu-ii-cere-codrutei-kovesi-sa-dea-explicatii-pentru-cercetarile-pe-care-procurorii-le-fac-in-ultimele-zile-pe-tema-referendumului-9950576

Ponta: „Luna de miere cu Traian Băsescu s-a încheiat repede”!

Relaţia cu Traian Băsescu şi coabitarea cu acesta sunt două din temele abordate de Victor Ponta într-un interviu acordat jurnalistului Norbert Mappes Niedick şi preluat de Berliner Zeitung, Schwabisches Tageblatt, Bonnigheimer Zeitung, Bittigheimer Zeitung, dar şi parţial de Der Standard (Austria), consemnează Jurnalul Naţional.

Victor Ponta explică disputa cu preşedintele suspendat,Traian Băsescu,în baza neacceptării acestuia a limitărilor pe care le impune funcţia de preşedinte, reproşându-i că a dorit să fie atât şef al guvernului, cât şi la conducerea parlamentului.

„În data de 7 mai, când am fost învestit în funcţie, am crezut că pot coabita cu el până în 2014. Luna de miere s-a încheiat repede, fiindcă Traian Băsescu nu poate accepta că el este doar preşedintele României. În ultimii ani, el a fost simultan şeful Guvernului şi preşedintele Parlamentului. Nu e prima dată când domnul Băsescu se confruntă cu problema suspendării. El a fost suspendat şi în 2007, chiar de propriul său Parlament. Domnul Băsescu are impresia că 20 de milioane de români îl văd ca pe un om cu personalitate puternică, doar fiindcă a fost căpitan de vas. După mentalitatea sa, poate exista un singur comandant. A fost foarte supărat pe Guvern, a încercat să contracareze deciziile acestuia, şi s-a supărat şi pe Parlament. Atunci a decis să poarte un război cu noua majoritate”, spune Ponta.

De asemenea, Ponta explică care a fost punctul de plecare al războiului declanşat între Băsescu şi coaliţia majoritară. El apreciază că preşedintele suspendat a declanşat războiul,imediat după alegerile locale, nefiind de acord cu iniţiativele legislative. Escaladarea conflictului a început în momentul în care parlamentul a decis înlocuirea preşedinţilor celor două camere, moment în care Traian Băsescu a acuzat USL de lovitură de stat.

În acelaşi interviu, premierul a respins ideea că în România ar exista o lipsă de respect la adresa instituţiilor şi legilor în vigoare. „Suntem o tânără democraţie de 22 de ani. Eu pot spune că instituţiile sunt respectate şi stabile, chiar dacă coabitarea în această cultură politică este deosebit de dificilă. Până la urmă sunt al treilea premier al României în acest an. În ultimii ani, instituţiile statului au primit figurile de conducere din rândul politicienilor agreaţi de domnul Băsescu. Acum echilibrul politic începe să se schimbe, însă am avut grijă ca instituţiile să depăşească această criză fără repercusiuni serioase. Obiectivul nostru este ca instituţiile să se achite de responsabilităţile lor şi să nu îşi depăşească competenţele”, apreciază premierul român.

Referindu-se la acuzaţia de plagiat, Ponta a afirmat că acestă acuzaţie face parte dintr-un plan de denigrare.

http://www.jurnalul.ro/observator/ponta-luna-de-miere-cu-traian-basescu-s-a-incheiat-repede-621207.htm

Băsescu: România cu preşedinte de dreapta şi Guvern de stânga

Ieri a fost ziua interviurilor. Ponta a răspuns întrebărilor unui jurnalist cunoscut ca fiind un critic înverşunat al guvernului USL, iar Traian Băsescu a răspuns invitaţiei postului de radio „Vocea Rusiei”.

Traian Băsescu a atins multe teme, pornind de la relaţia sa cu principalii lideri europeni până la ceea ce crede el că se va întâmpla cu România în următoarea perioadă, notează Adevărul.

Traian Băsescu a vorbit şi el despre coabitare. „Forma constituţională pe care o avem (…) generează obligaţia ca statul român şi politicienii din România să înveţe să gestioneze interesele ţării şi în condiţii de coabitare”, a arătat Băsescu.

Atingând un subiect sensibil, Republica Moldova şi românii de peste Prut, Băsescu a apreciat că românii şi moldovenii sunt „același popor în două state independente”, care se vor întâlni în Uniunea Europeană. „Atunci, graniţele dintre noi nu vor mai avea decât valoare istorică pentru că cetăţenii Uniunii Europene circulă liber dintr-o ţară în alta”, a spus președintele suspendat.

Despre relaţia cu Rusia, preşedintele suspendat a declarat următoarele: „Sunt un prieten al Statelor Unite, dar n-am fost niciodată un adversar al Federaţiei Ruse”. De asemenea, el a încercat să dea asigurări că România are propria politică de securitate şi scutul de la Deveselu nu e îndreptat îmmpotriva Rusiei, pentru că Bucureștiul nu se poate apăra cu 24 de rachete în fața Moscovei.

Băsescu a mai afirmat că interesele României nu coincid întotdeauna cu cele ale aliaţilor săi, dând exemplu dosarul Kosovo. „Nu toate obiectivele noastre sunt similare cu ale aliaţilor noştri. Dar atunci când le găsim, le punem în aplicare. Şi vă dau un exemplu: poziţia noastră faţă de Kosovo. Ştiţi foarte bine că avem o poziţie total diferită de a aliaţilor noştri. Aş spune că este o poziţie similară cu a Moscovei. Deci, aici nu avem nimic a da nimănui şi nimic a lua de la nimeni”.

http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Basescu-Romania-presedinte-dreapta-Guvern_0_755924670.html#

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.