Președintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut din nou, duminică seară, că PSD-ul ”fură”.
Întrebat într-o emisiune la B1 TV ce fură PSD, liderul PNL a răspuns: ”Tot ce poate. Aveţi grijă!”.
În acest context, Crin Antonescu a fost întrebat dacă nu şi-a dat timp de 3 ani că PSD „fură”. Acesta a răspuns în primă instanţă „Nu”, apoi a revenit: „Sigur că da…”. „În primul rând că nu am furat nimic împreună. Nu am furat nimic câtă vreme am stat la guvernare cu PSD. Sau dacă cineva a făcut-o suportă rigorile legii”, a susţinut liderul PNL.
Antonescu şi-a explicat apoi acuzaţiile la adresa PSD dând ca exemplu sigla USL, „vânătoarea de primari”, „povestea Roşia Montană”, „discuţiile care au avut loc în jurul Portului Constanţa şi, în general, cu descentralizarea porturilor şi a terenurilor de sub ele”, „prezenţa unor oameni ca Sebastian Ghiţă în preajma tuturor bugetelor şi proiectelor importante”.
”În al treilea rând, în momentul când am folosit acest termen (furat – nr.) am dat şi nişte explicaţii. M-am referit la siglă. Şi apropo, ni se povesteşte cum PSD nu a vrut să dispară USL, dar ei au făcut acest USD, şterpelind, adică încercând să şterpelească o imagine, un nume, nişte litere înainte de a se rupe USL, dacă vă uitaţi puţin pe istorie. Au început acum vânătoarea. L-au şterpelit pe domnul Tăriceanu…. Acum, sigur, şi domnul Tăriceanu e major, are 18 ani, nu le-aş pune în cârcă treaba asta, dar după aia au început: hai veniţi, hai că vă băgăm la guvernare… Acum a început vânătoarea… vânătoarea de primari. Toate aceste lucruri se pot numi popular şi cu un termen mai pe înţelesul tuturor o tentativă de furt sau chiar un furt. Trei: uitaţi-vă că anumite bătălii nu au altă explicaţie, din punctul meu de vedere, decât tendinţa unor mari afaceri clientelare. Şi noi, în legătură cu aceste lucruri, când nu a fost clar, am spus-o şi ne-am opus. Povestea cu Roşia Montană a avut o istorie care a degenerat într-un conflict public, pentru că, pur şi simplu, noi spusesem în campania electorală, ba chiar îl dădusem jos pe Răzvan Ungureanu… sume enorme…. Cu gazele de şist, cu Roşia Montană, cu Universitatea de Medicină de la Târgu-Mureş…. Ce frumos! Ca să vezi! Acum, cu Roşia Montană, cu discuţiile care au avut loc în jurul Portului Constanţa şi, în general, cu descentralizarea porturilor şi a terenurilor de sub ele, o serie de astfel de discuţii… şi, de asemenea, plasarea unor oameni şi prezenţa unor oameni ca, de exemplu, domnul Ghiţă (Sebastian Ghiţă – nr.), în preajma tuturor bugetelor şi proiectelor importante. La astea m-am referit”, a susținut Crin Antonescu.
Răspunzând unui atac al deputatului PSD Sebastian Ghiţă, Antonescu a replicat: „Eu când am spus că PSD fură, am şi dat exemplul direct ce a furat….”.
Zilele trecute, liderul PNL afirma că „avem de-a face cu un Guvern Ponta-Ghiță și care fură cât poate și împarte cât poate”.
”PSD fură, și fură tare. Fură și sigle, câte un deputat, câte un primar de pe la Dolj, cu amenințări, cu constrângeri, cu promisiuni (…) Avem de-a face cu un Guvern pe care l-aș numi Ponta-Ghiță și care fură cât poate și împarte cât poate. (…) Cum a furat PDL, așa fură PSD. (…) În momentul când eram la guvernare am văzut cum PSD insistă să se facă un buget, să se împartă anumite locuri (…) Cum în fiecare program, proiect, apare ori domnul Ghiță, ori cineva din partea lui, ori cineva din partea PSD-ului”, a spus Antonescu joi seară chiar la postul lui Sebastian Ghiţă.