Noua alianţă politică a generat ”preocupare” la nivelul Parlamentului European, având în vedere că reprezentanţii partidelor care acum formează o coaliţie se află şi participă la procesul decizional în Parlamentul European în grupuri separate, a declarat, sâmbătă, preşedintele de onoare al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), Cristian Diaconescu, la finalul şedinţei departamentelor care a avut loc la Timişul de Sus.
”Să ne aşteptăm ca reprezentanţii PNL să voteze alături de socialişti? Ar fi o premieră istorică în Parlamentul European”, a adăugat Diaconescu.
El a susţinut că ”noul surogat politic creat” reprezintă o instigare din partea vectorului politic la pierderea demnităţii naţionale.
El a susţinut că demersul încheiat de PSD, PNL şi PC este unul strict politicianist, strict oportunist, urmând un traseu ”cât se poate de clar” care are la capăt, aşa cum s-a afirmat, onest dar extrem de nedrept pentru milioane de români, dărâmarea lui Traian Băsescu, şi a criticat lipsa de preocupare a USL pentru programe de guvernare.
”Din această perspectivă agenda cetăţeanului a fost arsă. (…) Care este soluţia acestei alianţe în ceea ce priveşte cota unică sau cota progresivă de impozitare? Niciuna!”, a adăugat Diaconescu.