În continuare, cea mai bună variantă de ieșire din criza politică prelungită este un Guvern tehnic, consideră politologul Cristian Pîrvulescu. Un astfel de Executiv se poate concentra pe măsurile care trebuie adoptate în perioada următoare.
„Cea mai bună formulă pentru o perioadă de crize este un Guvern tehnic care poate să-și asume, pe o perioadă limitată, o serie de măsuri care sunt nepopulare și care poate să suporte costurile unor asemenea măsuri, în condițiile în care nu există niciun acord pe politici fiscale, pe o orientare politică generală, pe viziune legată de democrație (…) Independent mai degrabă. Deci eu când spun tehnic mă refer la persoane care au și prestigiu, și au și competențe tehnice”, spune Pîrvulescu, într-o analiză pentru Cotidianul.
Analistul susține că nu vede, în momentul de față, niciun fel de discuție serioasă între partide legată de problemele urgente ale României, ci partidele se preocupă de protejarea intereselor, de a-și proteja voturile și de a-și crește eventual susținerea electorală, de aceea nu ajung la un acord.
Cartea anticipatelor
Președintele Dan îi poate determina pe liderii politici și pe parlamentari să grăbească învestirea unui Executiv prin presiunea alegerilor anticipate, care acum sunt mai aproape decât la momentul primei desemnări, a lui Eugen Tomac. Astfel, poate „forța” un Guvern tehnic.
„Președintele, în condițiile astea, are o marjă de manevră limitată, dar mai poate încerca. Dar, de data asta, folosind și argumentul alegerilor anticipate, să forțeze un Guvern tehnic, dacă dorește într-adevăr. Dacă nu, rămâne până în septembrie (n.r – Bolojan interimar).
Nici nu cred că ar trebui să o afirme. Este suficient să facă o nominalizare care să meargă până la capăt. Deci, acea nominalizare care merge până la capăt, va pune partidele în fața evidenței, vor sau nu vor alege anticipate. E foarte probabil că un număr important de parlamentari, mai ales având în vedere decizia Tribunalului de la Ilfov, vor vota în funcție de propria lor conștiință și nu de directivele pe partid (…) Există o presiune și președintele trebuie să o afirme. Este suficient să facă nominalizarea pentru ca parlamentarii să înțeleagă care este riscul. Nu înseamnă obligatoriu că nu vor alege unii dintre ei alegerile anticipate sau respingerea guvernării”, argumentează profesorul.
Cum e afectată imaginea președintelui
Cristian Pîrvulescu este de părere că pe măsură ce timpul trece, poziția președintelui devine „din ce în ce mai precară”, iar dacă va face o propunere de tehnocrat sau independent, își va întări statutul.
„Susținerea pentru președinte în rândul parlamentarilor va fi din ce în ce mai mică. Pentru că eșecul în cazul Veștea a adus gradul de susținere – nu doar publică, ci și parlamentară – a președintelui la un nivel extrem de scăzut. Președintele a făcut o serie întreagă de erori în negocierile pe care le-a avut, formal sau informal, cu diferiți lideri de partid.
În politică românească, doar declarațiile publice asumate contează, nu promisiunile făcute în spatele ușilor închise. Cred că președintele a devenit conștient de acest lucru. Acum, însă, poate să-și întărească poziția, dacă vine cu o propunere, a unui tehnocrat sau tehnician independent, care să fie sprijinit de cât mai multe din partidele respective”, spune Pîrvulescu.
Profesorul consideră că eroarea principală a lui Nicușor Dan a fost că „a avut încredere în cuvântul liderilor de partid”. Acum, președintele se află „sub asalt”, crede el.
„Știți că ulterior președintele l-a acuzat în mod deschis pe Ilie Bolojan de minciună și Ilie Bolojan a spus că n-a fost bine înțeles (…) Mă rog, atacul a venit în mod natural pentru că președintele a încercat să intervină și să impună în PNL propriul său candidat. Dar atacurile erau anterioare. Inclusiv discuții despre suspendarea președintele, din zona PNL, transpăreau, dar nu erau atât de vizibile. Acum au fost direct asumate de pe poziția de secretar general al partidului”, specifică Pîrvulescu.
Ar putea renunța Nicușor Dan la USR?
Referitor la scenariul care este propus de PSD, refacerea fostei Coaliții, fără USR, politologul e de părere că nici Nicușor Dan și nici Ilie Bolojan nu ar avea de ce să accepte o astfel de variantă.
„E foarte greu să cred că președintele poate exclude propriul său partid din această înțelegere. Partidele pot veni cu asemenea propunere, dar nu înțeleg de ce ar face Ilie Bolojan acest lucru și de ce s-ar lăsa cineva înșelat, indus în eroare, cu asemenea propunere. Vorbim despre o relație strânsă între PNL și USR. Abandonarea USR va fi interpretată ca o trădare. Mi-e greu să cred că va întâmpla lucrul ăsta, deci calculele care se fac pe asemenea ipoteză nu sunt realiste”, conchide Pîrvulescu.