Cristian Preda: De facto mă consider exclus din PDL

Europarlamentarul Cristian Preda se consideră exclus ‘de facto’ din PDL şi spune că nu mai vede posibilă o reintegrare a sa în formaţiune în condiţiile în care nu se mai identifică cu vreuna dintre deciziile unui partid ”aflat în derivă”.

‘Propunerea BPN de a mă suspenda, pentru şase luni, din PDL va fi analizată în următorul Consiliu Naţional de Coordonare, forul care decide – de iure – în asemenea situaţii. Nu se ştie când anume va fi reunit CNC. Atunci când şedinţa va avea loc, voi uza de dreptul meu la apărare, fiindcă mă consider profund nedreptăţit. Nu îmi fac, însă, iluzii. De facto, sunt exclus, în sensul că nu mai pot participa la vreo reuniune a PDL. Cum nu mă mai identific cu vreuna dintre deciziile unui partid aflat în derivă, mi-e foarte greu să cred că o reintegrare e posibilă’, precizează luni europarlamentarul, într-o postare pe blog.

Cristian Preda comentează în context şi declaraţiile lui Vasile Blaga din China, precum şi unele reproşuri făcute de unii lideri ai PDL cu privire la referendumul anunţat de Traian Băsescu pe tema Parlamentului unicameral.

‘Ultimele evenimente – declaraţia lui Blaga de înfrăţire cu P.C. Chinez, reproşul adresat lui Traian Băsescu pentru convocarea unui ‘referendum scump’, ca şi condiţionarea înscrierii pe listele de candidatură la PE de plata unui ‘tribut’ lunar către conducerea partidului – mă fac să cred că nu mai am nimic în comun cu PDL. Acest partid nu mai e nici democrat, nici liberal. Cetăţenii de centru-dreapta au nevoie de o altă forţă politică, pentru a-i mobiliza şi reprezenta’, mai afirmă europarlamentarul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.