Cristian Tudor Popescu, despre tăierea pensiilor militare: „Nu suntem în Congo”

„Parc-am fi în Congo!” Politicieni din opoziţie au reacţionat astfel la declaraţia prin care dl. Băsescu hotăra el că decizia ICCJ privind ilegalitatea recalculării pensiilor militarilor trebuie respectată de guvern, şi asta în cadrul solemnităţii aducerii cumpărăturilor în parcarea hipermarketului său preferat.

Viziunea domnilor opozanţi mi se pare eronată: dacă în România am fi într-un fel de Congo, atunci membrii actualului guvern ar alerga acum pe dealurile împădurite ale subcarpaţilor urmăriţi de inşi cu macete, decişi să le taie 25% din partea superioară a corpului executiv şi s-o distribuie în nişte pari. Or, viaţa a demonstrat că asta nu se întâmplă.

Guvernul Boc, întrucât nu e în stare şi nici nu vrea să lupte cu hoţii de top, căci mulţi sunt chiar ai lui, se năpusteşte asupra câte unui grup social pe care îl jefuieşte pur şi simplu ziua-n amiaza mare – asta se cheamă reformă. Până când intervine Justiţia şi declară infracţională acţiunea guvernului, militarii bătrâni, de pildă, cele mai proaspete victime, pot să ajungă în ambulanţă şi să crape de inimă rea. Remarcabil mi se pare sângele rece cu care actualul executiv calcă în picioare oameni şi legi. Asemenea dispreţ faţă de cetăţeni, văzuţi ca o turmă datoare să se lase jupuită de vie fără să crâcnească, nu-mi mai amintesc decât în anii ’80”.

 continuarea editorialului despre pensiile militarilor

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.