Cristoiu: Rusia a trecut la etapa Războiului fără mănuși

După Lovirea Podului Crimeii, Rusia a trecut la etapa Războiului fără mănuși, scrie jurnalistul Ion Cristoiu într-un Editorial publicat pe blogul său, pe care îl redăm integral.

Lunga experiență a atacurilor teroriste din istoria modernă ne spune că pentru autorii atacului are o importanță covîrșitoare să se știe că ei sînt. De aceea, nu de puține ori, cînd are loc un atac terorist, se dau drept autori și mulți alții decît autorii propriu-ziși.

Nevoia de a trece drept autorul atacului izvorăște din natura mediatică a terorismului internațional.
De regulă, organizațiile teroriste caută să aplice în lumea de azi istoria cu David și Goliat. Organizația teroristă e David și statul țintit e Goliat. Cel mai bine s-a văzut aplicarea acestei istorii în cazul atentatelor din 11 septembrie 2001. Pentru spectacolul mediatic planetar, organizația lui Bin Laden a ținut ca America să apară drept Goliat. Unica Superputere a Lumii, Noul imperiul universal, cel mai mare din Istorie, lăudîndu-se cu o securitate internă fără cusur, posesoare de portavioane și de arme nucleare, America trebuia lovită de o organizație cu toate datele lui David: mică, fără arme, fără Poliție și fără CIA. Pentru a întări imaginea de lovitură peste bot dată Jandarmului planetar, organizația a vizat Turnurile Gemene, simbolul orgoliului american. Într-unul din Jurnalele mele video am comparat explozia de pe Podul Crimeii cu Lovirea turnurilor gemene în 11 septembrie 2001. Aceeași scenetă de tip David – Goliat s-a jucat și în cazul exploziei de pe pod. Pentru orgoliul rusesc, Podul Crimeii e la fel cu Turnurile gemene pentru americani. Simbol al Puterii. Printre altele, organizația teroristă a lovit în inima Americii și pentru că în viziunea Planetei, America e cea mai bine păzită țară. Podul Crimeii trecea înainte de atentat drept unul dintre cele mai bine păzite obiective din lume. Lovirea Podului era în sine, o atracție pentru orice dușman al Rusiei și chiar pentru orice organizație teroristă. Ca și în cazul Turnurilor, cine lovea Podul stîrnea admirația întregii lumi, chiar și lumea care nu e în război cu Federația Rusă.

După atentat, conducerea Ucrainei, în frunte cu Volodîmîr Zelenski nu s-a grăbit să dezmintă ipoteza că Ucraina e autoarea Loviturii. Totuși, nu și-a asumat atentatul. Explicabil: Podul Crimeii, ca și Turnurile gemene sînt obiectiv civil. Dacă și-ar fi asumat fățiș Lovitura, conducerea Ucrainei ar fi pus în mare încurcătură Occidentul aliat. Opinia publică occidentală nu agreează loviturile date obiectivelor civile, chiar și în timp de război. Ea știe din Istorie că pînă și în cazul unui Război mondial loviturile sub centură sînt permise doar între militarii care se bat pe front. Asumarea Loviturii ar fi fost stînjenitoare și pentru că ea n-a avut notele unei lovituri militare. Altfel spus, Podul n-a fost declarat de ucraineni obiectiv militar de o importanță deosebită în apărarea Pămîntului Sfînt al Patriei.N-a fost lovit de o rachetă americană trasă de americani sub acoperire de ucraineni de pe teritoriul ucrainean. Lovitura a avut toate notele unui atentat terorist. Evident, cu contribuția decisivă a serviciilor secrete occidentale britanice și americane în primul rînd. Ca un supus faptelor, realităților cum ar fi spus Nae Ionescu, nu pot susține că ucrainenii sînt autorii efectivi ai atentatului. Ca și în cazul tuturor loviturilor teroriste, în cazul Crimeii a contat și contează cine-și asumă lovitura sau, mă rog, cine ține să sugereze că el e e autorul. În cazul atentatelor teroriste clasice identificarea autorilor era dată de acuzația lansată de partea lovită. Dacă o organizație era acuzată și ea nu dezmințea hotărît și convingător, însemna că ea era autoarea.
Sau mai precis că ea ținea să fie identificată drept autoare.

Ucraina n-a dezmințit implicarea nici după ce a fost acuzată fățiș de Rusia.
Din acest punct de vedere n-are importanță cine a autoarea Loviturii. Poate fi Rusia oficială. Poate fi o facțiune radicală din Rusia, care vrea să-i impună lui Putin să-și scoată mănușile. Dacă în fapt nu Ucraina a fost autoarea, Lovitura a fost pusă la cale de forțe din interiorul Armatei și KGB-ului. Forțe care-i reproșează lui Vladimir Putin că duce un război cu mănuși.

Ca în cazul oricărei Lovituri teroriste, are importanță cine-și asumă sau lasă impresia că-și asumă Lovitura.
În cazul de față, din punctul de vedere al imaginii, autor e Ucraina.

Am comparat Lovirea Podului cu Lovirea Turnurilor gemene cu deosebire prin raportare la reacția Părții lovite. Pentru orgoliul rusesc, orgoliu de mare putere, moștenit de veacuri din generație în generație, Lovitura a fost echivalentă celei primite de orgoliul american.

Și în acest caz, un conducător, fie el american, fie el rus, dacă nu reacționează dur (evident, tot în planul imaginii) cu un act de represalii spectaculos, poate să-și scrie demisia. Asta explică de ce mi-am intitulat jurnalul video anterior Rusia a stabilit că podul de la Kerci a fost distrus printr-un act terorist. Să vedem replica! Jurnalul a fost postat în noaptea de 9 spre 10 octombrie 2022. A doua zi dimineața am primit vestea că Rusia a lansat un atac devastator cu 81 de rachete asupra mai multor ținte civile din Ucraina. De îndată, propaganda ucraineană și cea occidentală s-au dezlănțuit împotriva lui Vladimir Putin acuzîndu-l că pentru a se răzbuna a lansat un atacat devastator asupra Ucrainei. 81 de rachete de croazieră înseamnă peste 81 de milioane de dolari. Rachetele de croazieră sînt arme de excepție prin precizia lor. Aruncarea în aer a unui tren de călători face mai multe victime decît o rachetă de croazieră. Dacă iei în seamă spectacolul mediatic occidental cu tema Ca să se răzbune Vladimir Putin omoară civili, ai crede că cele 81 de rachete au ucis mii de oameni. Bombardamentele anglo-americane din 4 aprilie 1944 a lăsat în urmă 2942 de morți și 2126 de răniți. Pagubelor umane în rîndul civililor li se adaugă cele materiale, tot civile. Cele împotriva Dresdei din Germania 30 000, iar cele împotriva Hamburgului, 40 000.

Ca și în cazul Dresdei, Hamburgului și alte orașe germane, bombardarea Bucureștiului a aparținut strategiei asumate public de anglo-americani de dărîmare a moralului populației din țările Axei. A fost un masacru inutil. România a ieșit din Război nu din cauza bombardamentelor, ci a trădării unei părți a elitei. Germania s-a apărat pînă în 9 mai 1945. Se știe că astfel de atacuri teroriste (și bombardamentele asta au fost) strîng populația în jurul Conducătorului.

Ca spectacol mediatic, atacul asupra Ucrainei din 10 octombrie 2022 impresionează.
Flăcări, gropi în carosabil, fum, mult fum.
Acest spectacol, căruia i s-a adăugat exagerarea pagubelor civile de către propaganda ucraineană și occidentală, au înlesnit credința c-a fost vorba de Răzbunarea lui Putin.
Răzbunare împotriva populației civile nevinovate.
Dacă raportăm costurile acestei Operațiuni la rezultatele în materie de represalii, ne vom da seama că numai un dement își asumă asemenea costuri doar din mînie c-a fost sfidat prin Lovirea Podului.

Da, din punct de vedere mediatic, Vladimir Putin și-a atins ținta.
A arătat Lumii de ce-i în stare Rusia dacă e rănită în orgoliu.

Eu însă nu cred că Vladimir Putin e dement.
Toate datele îl dezvăluie ca un KGB-ist de un rar pragmatism.
Asta mă îndeamnă să cred că Răzbunarea e doar spectacolul mediatic al atacului.
În realitate, cele 75 de rachete de croazieră de mare precizie au țintit puncte nodale ale infrastructurii energetice ale Ucrainei.

Creînd imaginea unei „Răzbunări cumplite”, Vladimir Putin a inaugurat o nouă etapă în Războiul din Ucraina:
Distrugerea infrastructurii energetice a țării prin lovirea unor ținte din afara terenului de luptă.
Vladimir Putin a evitat pînă acum să apeleze la acest obiectiv, deși el poate fi îndeplinit doar cu armamentul modern al Rusiei.
L-au oprit să facă asta:

  • a) Preocuparea de a nu adînci imaginea Rusiei de stat sălbatic.
  • b) Preocuparea de a nu stîrni ura ucrainenilor.
  • c) Gîndul că trebuie să lase Occidentului o portiță deschisă pentru înțelegere, că nu e bine să se angajeze pe un drum fără întoarcere.

Eșecurile de pe front, escaladarea Războiului de către Occident, imposibilitatea clară de a ajunge la pace, evident cu păstrarea teritoriilor l-au convins pe Vladimir Putin că Rusia se află cu Occidentul în plin război care pe care.
Ori ea, ori Occidentul.

Occidentului nici nu-i trece prin cap să ajungă la o înțelegere cu Federația rusă.
Occidentul vrea să meargă pînă la capăt.
Pînă la capitularea necondiționată a Rusiei.
Mai precis pînă la retragerea rușilor, cu coada între picioare, din toate teritoriile cucerite de la Ucraina, inclusiv din Crimeea.
Pentru aceasta Occidentul pompează într-una, în Ucraina, în cantități nemaiîntîlnite în Istoria modernă, și fără o minimă respectare a aparențelor, arme, bani, mercenari, informații din partea serviciilor secrete.

Prestația Occidentului din ultimele luni amintește de iresponsabila teză a capitulării necondiționate a Germaniei care a prelungit Războiul cu doi ani.
Germania și-a dat seama că nu mai are ce pierde și a mers pînă la capăt.
Implicarea tot mai mare a Occidentului în Război, acțiunile prin care Rusia e văzut ca stat paria, l-au convins pe Vladimir Putin, dar și pe majoritatea rușilor, că nu mai e cale de întoarcere.

Războiul cu mănuși de pînă acum s-a dovedit inutil.
N-a lăsat loc o clipă unei înțelegeri cu Occidentul.
Războiul Rusiei a intrat în cea mai periculoasă fază pentru soarta lumii: cea în care Rusia știe că nu mai are nimic de pierdut.
Ca răspuns la Operațiunea Șoc și Groază a Rusiei de după Lovirea Podului, Occidentului nu-i mai rămîne decît o campanie militară fățișă, cu oameni și arme, împotriva Rusiei.
Am intrat de a binelea în al Treilea Război mondial.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 18
Author

18 Comentarii

  1. Sansa lumii ,in acest moment ,este pacea,acest Zelenski să dispară,america să renunțe la a provoca zanzanie intre țări,ei apoi doar cu resursele acelor tari,este deja pregătită zanzania România-Ungaria,se uită de Irak-Iran razboi cu armament și coordonator USA

  2. Doar o clică de DESCREIERATI au dorit acest Rezbel !… Hai , Vander HIENA , TRIMITE- ți cele 7 ODRASLE sa ” cucerească ” Moskova !!! Sa nu uițati să- l trimiteți in prima linie și pe Hunter Bideu !! Doar aveți ce ” apăra ” : toate furaciunile lumii !!

  3. Civil sau nu un oid ca ala de pșeste Kerci este i tinta militara de primm rang …..

    Insa bombardarea oraselor este doar o imensa prostie …. naste doar ura …..Vrei sa plitisesti civilul sa il saturi ? Ii tai curentu. Gazele. Chestii marunte enervante care nu produc victime care sa fie percepute ca martiri… Exact ca paiul in plus …

  4. Intrarea intr-un nou razboi mondial implica folosirea armelor nucleare ,macar a celor tactice de mica putere
    Ceea ce vedem acum e doar o mica harjoneala intre Rusia si occidentul reprezentat in linia intai de Ucraina

  5. Fara manusi, dar legata la ochi. Toate bombardamentele rusilor sunt lipsite de precizie. Trimit rachetele orbeste.
    Daca le-ai lua rusilor rachetele, ar fi ca si cum i-ai lasa fara izmene: n-ar mai fi buni de nimic. I-ar fugari ucrainenii doar cu cozile de lopata. Rusii sunt cu armata la pamant si in principal militarii nu sunt motivati……[Rumburak]

  6. Mai Stefan ,ia du-te in nord ,da cit mai indepartat. Intelegi ? Tu iti dai seama ce spui ? Esti de noaptea mintii ! Si te mai dai „bucovinean „? .Daca ar durea prostia ,n-ar mai fi combustibil pentru ambulante……Fintina Alba.

  7. Rusia a trecut la razboiul fara manusi si o sa ramana fara chilotzi 🙂

  8. Si ia zi @ Stefan din Nord -de cind Ukraina face parte din occident ? Cind nici noi nu suntemoccidentali. Poate ai vrut sa spui ca face parte dintr-un accident ( al istoriei) ,nu ?sau esti pui de hohol si te dai „patriot roman”?

  9. Aloooo, voi va uitati in gura acestui scriitor de povesti aberante??! Sub nicio forma individul nu va scrie adevarul complicitatii existent intre marii capi pentru care abia acum si-au dat seama americanii de gresala! Daca nu a fost intelegere veche, de ce capii occi si europeni trimit orice ca sa reziste ukrainienii cu riscul uciderii in masa, de ce nu pun piciorul in prag rusicai la orice actiune pentru stopare? Sa nu motivati ca ukraina e ajutata! Ajutata la ce? Sa apere xe? Mor cetatenii pe rupte, dustrugerile si atmosfera in ukraina sunt ingrozitoare, viata cetatenilor e un chin nonstop!

  10. Deci, dupa mintea incalcita in stratosfera a lui Cristoiu, rusii s-au purtat cu manusi pana acum…

  11. Postacii cu EPOLETzI o tot țin langa cu lipsa de precizie a rachetelor rusești.
    Cui cred ei că folosesc asemenea aiureli ??
    Dacă rușii mențin ritmul și încep sa folosească și bombele cu grafit (ca NATO în Serbia), sistemul energetic urkan e la pământ în 2-3 zile.
    UrkHAINA va lua curent de la noi, iar românii vor lua CURENT din producțiile lui măCiucă, după costița cu fasole de la popotă. ?

  12. pentru ca Planeta a aplaudat atentatul terorist asupra lui Dughin,
    -elitele vestice vor sa ne omoare filosofii!

    (nu stim de ce Izrealu nu a livrat bombe cu fosfor alb,
    or avea stocu deja alocat Gazei)

  13. Cand d-l Cristoiu, reputat bard din Gagesti, sustine ca organizatia lui Bin Laden n-a avut de-a face cu CIA, e ca si cum ar spune ca Oswald e singurul vinovat in asasinatul din 22 noiembrie 1963, sau ca Sirhan Sirhan, singur si de capul lui, a tras in RFK in 1968.
    D-l Cristoiu are mare grija si calca ca pe oua, sa nu cumva sa deranjeze pe cineva sus-pus prin declaratii prea transante. Nu e mare diferenta fata de alt istoric reputat, acad. dr. doc. mirabilis causa dr. dr. Adrian Cioroianu, care prezinta mereu o versiune CORECTA a istoriei.
    Cei care evalueaza INCORECT evenimentele n-au acces la mass-media, evident. Ar deranja lumea din dulcele somn al ignorantei.

  14. Mai exista vreun cretin care nu a vazut ca pana acum Rusia s – a purtat cu manusi in Ucraina? Ca bombarda cu 50 de rachete si murea o baba si un copil?….Cretinul chiar nu stie, nu pricepe ca intr – un razboi normal si total un bombardament poate face si 10.000 de victime pe zi?…Cretinul nu a auzit ca Britanicii au bombardat Dresda si au omorat 40.000 de civili in bombardament? Cretinul nu stie ca azi poti omori si 500.000 de civili la un singur bombardament?

  15. Are imginatie nenea! Forteaza paralelisme, simplifica pana la confuzie evenimente si razboiul de azi cu razboiul contra Germaniei lui Hitler. Ia sa ne spuna creierasul si talentul de nascocitor de basme al lui nenea Cristoiu, cum ar fost lumea de azi daca Germania lui Hitler incheia pacea fara capitulare neconditionata, chiar cu doi ani mai devreme? Cine facea bomba atomica primul? In cat timp, doi ani, cinci ani, zece ani, Germania revenea, sub Hitler sau sub alt echivalent, la bunele sale naravuri de rasa suoerioara, de spatiu vital? Cam ca Rusia lui Putin azi? Si asa mai deoarte….

  16. razboinicul interpret de manele media Cristoiu trebuie mobilizat si trimis in prima linie ; este ideal pentru infanterie, de la 100 m nu se mai vede cu ochiul liber, iar pregătire militara cel putin teoretica,are,reiese din postari stie sa faca diferenta intre un terorist si un melytar
    Avem la strategi ca paduchii, cand oboseste Marga ridica strategia Cristoiu, cand o scapa in globalizare ca muta-n papusoi se ridica Dinescu si tot asa
    Pe la teleVizuni toti regretatii,generali scosi cu cainii lade la popota-n pensie, vociferatori fara voce, geopolitologi de duzina (adica 12 la pachetul de 10)care mai de care mai informat si profet
    Si in acet timp,slavii se macelaresc intre ei si nimeni nu spune in clar cauza, numai un ‘lung prilej de vorbe si de ipoteze”

  17. Domnule jurnalist in ultimii ani am fost informați despre tacticile perverse ale războiului hibrid. Ma refer aici la războiul hibrid al Rusiei in momentul ocupării Peninsulei Crimeea. Oare actualul război nu este unul hibrid in care America ataca fățiș Rusia cu tehnica militară NATO și soldați hibrizi – soldați ucraineni?

  18. intre blocurile gemene si podul Kerci. Desi nici pana acum nu s-a spus adevarul, evidentele sunt clare (se stiu autorii si scopurile) si ce, s-a spus adevarul despre Pearl Harbour, desi se cunoaste? Sau despre Golful Tonkin, etc.
    America a clipit prima. Adm-tia SUA inmoaie raspunsul, ceea ce nu e cazul Rusiei, angajata in razboi autentic cu o victorie previzibila in saptamani sau luni (spre dezamagirea lui Sandu Grumaz – un general hazliu care prevede pana in decembrie victoria Ucrainei, cu alungarea Rusiei. Sunt si alti astfel de ”generali”.) Un reputat ex-ofiter la Pentagon (Col. Doug Macgregor, cu f. mare audienta media) a spus ca victoria Rusiei se va produce la sf. lui noiembrie.
    Populatia din Herson e sfatuita sa paraseasca orasul, dovada ca va urma un bombardament rusesc (sau ucrainean) https://www.youtube.com/watch?v=3Pcdq372X-o, la fel, diplomatii rusi sunt retrasi in totalitate din Ucraina, alta dovada ca va incepe ceva decisiv.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.