Criza îi transformă pe hingherii britanici în poliţişti

Poliţiştii britanici sunt îngrijoraţi de planurile guvernului de a înlocui zeci de mii de ofiţeri cu angajaţi ai firmelor private de securitate lipsiţi de pregătirea necesară, dar care vor putea legitima cetăţenii, vor putea verifica autovehiculele din trafic şi da amenzi.Un document intern al poliţiei britanice obţinut de cotidianul “The Telegraph” arată că aproape 28.000 […]

De cotidianul.ro - Autor

Poliţiştii britanici sunt îngrijoraţi de planurile guvernului de a înlocui zeci de mii de ofiţeri cu angajaţi ai firmelor private de securitate lipsiţi de pregătirea necesară, dar care vor putea legitima cetăţenii, vor putea verifica autovehiculele din trafic şi da amenzi.Un document intern al poliţiei britanice obţinut de cotidianul “The Telegraph” arată că aproape 28.000 […]

Poliţiştii britanici sunt îngrijoraţi de planurile guvernului de a înlocui zeci de mii de ofiţeri cu angajaţi ai firmelor private de securitate lipsiţi de pregătirea necesară, dar care vor putea legitima cetăţenii, vor putea verifica autovehiculele din trafic şi da amenzi.Un document intern al poliţiei britanice obţinut de cotidianul “The Telegraph” arată că aproape 28.000 de poliţişti vor fi înlocuiţi de angajaţi ai firmelor private de securitate, pentru ca Ministerul de Interne să facă faţă reducerilor bugetare. Criza cu care se confruntă poliţia britanică a dus şi la îngheţarea recrutărilor, ceea ce înseamnă că, în următorii trei ani, numărul poliţiştilor va scădea cu încă 3.200.

Soluţia găsită de Ministerul de Interne de la Londra a fost înlocuirea poliţiştilor profesionişti cu paznici de parcuri, hingheri şi angajaţi ai firmelor private de securitate, cărora li s-a dat deja dreptul de a da amenzi, de a fotografia infractorii mărunţi, de a opri autovehicule şi de a confisca alcool. Circa 1.700 de asemenea “persoane acreditate” au fost angajate deja de poliţie. Ei au propria uniforma şi insignă.

Deşi ministerul susţine că rolul noilor angajaţi va fi diferit de cel al ofiţerilor de poliţie, aceştia se tem pentru viitorul profesiei lor. “Planul ministerului creează confuzie între poliţie ca instituţie care apără legea şi aceste pseudoagenţii. Puterile de care se bucură poliţiştii vor fi oferite acum oricui şi se pare că nu va exista o diferenţiere clară între ofiţeri şi aceşti noi angajaţi. Unde se va ajunge?”, declară pentru “The Telegraph” Simon Reed, vicepreşedintele Federaţiei Poliţiştilor britanici, adăugând că poliţiştii-surogat nu au pregătirea necesară pentru noua lor activitate.
 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.