Criza ostaticilor din Algeria

”Orice soluție naște noi probleme!” Cred că fiecare dintre noi trebuie să mediteze la aceste cuvinte, care exprimă un adevăr crunt: oricând ceea ce pare o soluție se poate transforma într-un coșmar. ”Primăvara arabă” a fost una dintre acele soluții salutate cu entuziasm de întrega lume, cu precădere de europeni și de americani. Încă o […]

De cotidianul.ro - Autor

”Orice soluție naște noi probleme!” Cred că fiecare dintre noi trebuie să mediteze la aceste cuvinte, care exprimă un adevăr crunt: oricând ceea ce pare o soluție se poate transforma într-un coșmar. ”Primăvara arabă” a fost una dintre acele soluții salutate cu entuziasm de întrega lume, cu precădere de europeni și de americani. Încă o […]

”Orice soluție naște noi probleme!” Cred că fiecare dintre noi trebuie să mediteze la aceste cuvinte, care exprimă un adevăr crunt: oricând ceea ce pare o soluție se poate transforma într-un coșmar. ”Primăvara arabă” a fost una dintre acele soluții salutate cu entuziasm de întrega lume, cu precădere de europeni și de americani. Încă o dată, tendința de a judeca totul prin prisma valorilor occidentale, pe care unii le cred universale, și-a arătat consecințele.

Schimbarea regimurilor autoritare din Egipt, Libia și Tunisia a fost un lucru foarte bun. Acestea au căzut pe fondul unor nemulțumiri legitime ale cetățenilor. Doar că particularitățile zonei, care au scăpat la o primă analiză, i-au făcut pe mulți să creadă că evoluțiile vor urma scenariul din Europa de Est: democratizare, reforme politice, economice și sociale, deschidere către noi valori etc. Realitatea este alta.

Cu excepția Tunisiei, care, din motive istorice, este mai laică și mai occidentalizată, lucrurile merg din rău în mai rău. Și în spatele revoluțiilor arabe au apărut forțele distructive, fanatismul religios, formațiunile teroriste, fundamentalismul islamic. Aceste forțe destabilizează și alte țări – Algeria și Mali -, se întăresc în altele, cum ar fi Sudanul, și atacă în forță nu atât interesele Occidentului, cât valorile lui.

Focarul infecției islamiste pare să fie Libia, unde lipsa de autoritate a puterii centrale a făcut loc formațiunilor fundamentaliste și teroriste. De ce au ales Algeria drept țintă pentru un act spectaculos de luare de ostatici? Pentru că în Algeria islamiștii au fost pe punctul de a prelua puterea, la începutul anilor 90, și doar o intervenție a armatei, care a anulat alegerile libere și democratice, a salvat țara, în ultimă instanță, de la căderea în prăpastia fundamentalismului. De atunci, în Algeria se duce, în fapt, un război civil.

Luarea de ostatici de la complexul gazeifer exploatat de companii occidentale are obiective multiple: sunt atinse interese economice algeriene și occidentale; dovedeste capacitatea crescută a grupărilor islamiste de a organiza acțiuni complexe; aceste grupari vor să devină interlocutori pentru guvernul algerian și cele occidentale. Contează mai puțin cine sunt executanții; importanți sunt planificatorii acțiunii. Și aceștia sunt, se pare, legați de Al Qaeda. Ceea ce demonstrează că, de fapt, aceasta a devenit un mecanism puternic descentralizat, care acoperă mai multe realități și organizații, ce se folosesc de numele organizației, pentru valoarea sa simbolică. Asta și pentru a demonstra că politica americană, de eliminare a șefilor organizației prin atacuri cu drone, nu are un impact major.

Din păcate, în această luare de ostatici au fost implicați și români. Reacția Guvernului și a Președinției a fost corectă și promptă. În acest context, deranjează încercarea unora de a exploata politic un eveniment asupra căruia România nu are niciun control și nicio jurisdicție. Chiar și în lipsa ambasadorului, ambasada funcționează, este în contact cu autoritățile algeriene, comunică permanent cu Bucureștiul, există o celulă de criză, serviciile de informații se implică și ele. Sper să avem vești bune despre toți ostaticii, mai ales despre cei români.

Cert este că destabilizarea nordului Africii va avea un impact important asupra ansamblului UE. Franța este puternic implicată militar în Mali. Astfel de evenimente declanșează fenomene migratorii către țările mediteraneene din UE. Cresc tensiunile în rândul populației europene de origine nord-africană și printre militanții islamiști, care-și au răspuns din partea extremei drepte. Trăim într-o lume interdependentă și asta ne complică tuturor viața. Nu putem spune că astfel de crize nu ne privesc. Trebuie să fim pregătiți pentru ele: vor mai fi, poate, și mai grave. Criza algeriană ne obligă să tragem niște concluzii și să ne pregătim în consecință: ca stat, ca instituții, dar și în calitate de cetățeni”.

http://corinacretu.wordpress.com/

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.