Cronica unei demisii neasumate: Mazăre s-a răzgândit

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat marţi că nu are de gând să demisioneze, deşi înainte de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale anunţase că va face acest lucru dacă Victor Ponta nu va deveni preşedinte al României.

Întrebat marţi de jurnalişti dacă rămâne consecvent cu declaraţiile de săptămâna trecută, Radu Mazăre a spus că va renunţa la primărie doar dacă i-o vor cere constănţenii, dar că, deocamdată, e primar prin votul a peste 60% din alegători. Cât despre declaraţiile anteriorare, Mazăre a precizat că n-a spus niciodată că va demisiona dacă pierde Ponta.

„Nu am spus că demisionez dacă nu iese Ponta. Eu am spus că dacă sistemul rămâne în continuare la fel mă gândesc să renunț. Îi urez succes în mandat lui Iohannis, dar eu am fost ales cu peste 65% şi frumos este să respectăm votul din primul tur. Decizia de a renunţa la funcţia de primar o să o iau eu, atunci când cred eu de cuviinţă, sau cetăţenii, la alegeri. Să nu grăbim, e o chestiune personală a mea, la care mă gândesc”, a declarat marţi Radu Mazăre.

Înainte de scrutin, Radu Mazăre, sigur de victoria la prezidenţiale a premierului Victor Ponta, a declarat că se va retrage nu doar de la primărie, ci „de tot”, dacă regimul Băsescu „va rămâne”, declaraţii prin care a dat de înţeles că îşi pune la bătaie cariera de politician pentru victoria lui Ponta.

Declaraţia lui Mazăre: „Dacă lucrurile şi sistemul pentru care umblu îmbrăcat aşa (în haine kaki şi cu beretă roşie – n.r.) de zece ani nu se schimbă, vreau să mă retrag nu numai de la pimărie, veau să mă retrag de tot. Dacă sistemul construit de Traian Băsescu, un sistem bazat pe ură, pe încrâncenare, va rămâne, eu vreau să ies din politică. Energia mea nu o mai pot să o dedic lucrurilor pe care le fac oamenilor şi trebuie să o dedic să mă apăr cu avocaţi şi nu mai am plăcere. Nu m-am născut politician, nu mor politician, nu-i nicio dramă”.

Radu Mazăre a făcut declaraţiile de marţi, prin care afirmă că nu are de ce să demisioneze, îmbrăcat normal, fără haine kaki şi cu beretă roşie. Singurul accesoriu vestimentar mai deosebit a fost o eşarfă de culoare roz.

în curs de actualizare

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.