Cronologia unui fals „plan de pace” pentru Ucraina

La finalul lunii octombrie, Kirill Dmitriev, directorul fondului suveran de investiții al Rusiei, educat la Harvard și bine conectat în mediul american de afaceri, zboară discret în Florida. Acolo se întâlnește cu Steve Witkoff, omul pe care Trump l-a ales ca trimis special pe dosarul Ucrainei. Dmitriev îi prezintă o listă clară, în puncte, cu solicitările strategice ale Moscovei. Witkoff nu se opune, iar planul este acceptat informal. În esență, planul e o schemă de capitulare: Ucraina să cedeze teritorii Rusiei, să-și limiteze drastic armata și să renunțe la aderarea la NATO.

Timp de câteva săptămâni, Washingtonul nu recunoaște nimic oficial. Însă rușii își urmăresc planul pas cu pas, iar strategia lor a fost să facă ca documentul să devină „american”. 

Pe 19 noiembrie, publicația Axios publică fragmente din plan. Iar în aceeași zi, la postarea corespondentului Barak Ravid, Steve Witkoff lasă un comentariu, pe care îl șterge ulterior foarte rapid, în care admite că documentul „probabil a venit de la K”.

Cu alte cuvinte, trimisul lui Trump recunoaștea implicit că planul își are originea la Moscova și confirma practic că știa foarte bine cu cine discutase și cum ajunsese documentul în presă.

O zi mai târziu, la Kiev, pe 20 noiembrie, administrația prezidențială confirmă oficial primirea unui proiect american de pace. În paralel, două surse citate de Reuters afirmă că Washingtonul le-a transmis ucrainenilor că „trebuie” să accepte cadrul negocierii, sub amenințarea reducerii livrărilor de arme și a schimbului de informații. Scopul: semnarea documentului până joia viitoare, adică data de 27 noiembrie.

Tot Reuters notează prezența unei delegații militare americane la Kiev care discută „o cale spre pace” și confirmă presiunea americană pentru un calendar accelerat de a se semna un plan de pace, adică mai mult un dictat. Sursele, vorbind sub protecția anonimatului, au mai declarat că Kievul a fost supus unei presiuni mai mari din partea Washingtonului decât în timpul oricăror negocieri de pace anterioare. „Ei vor să oprească războiul și vor ca Ucraina să plătească prețul”, a spus una dintre surse. 

Vineri, 21 noiembrie, Zelenski se adresează poporului ucrainean într-un discurs de 10 minute, descriind situația ca pe „unul dintre cele mai dificile momente” din istoria Ucrainei. Mesajul e fără ambiguități: țara are de ales între demnitate și pierderea unui „partener-cheie”. 

În aceeași zi, la Washington, Trump declara că Zelenski „va trebui să accepte” planul SUA. Declarația o făcea fix din Biroul Oval, în timpul unei întâlniri cu primarul ales al New York-ului. „Avem un plan. Este îngrozitor ce se întâmplă. Avem o modalitate de a obține pacea, sau credem că avem o modalitate de a obține pacea. El va trebui să o aprobe”, a adăugat Trump, referindu-se la Zelenski.

Practic, a fost o impunere politică directă. 

Între timp, presa occidentală a început să analizeze textul publicat de Axios și a descoperit că unele formulări sunt traduceri literale din rusă. Sintaxa anumitor fraze este mai frecventă în limba rusă, cum ar fi al treilea punct al planului în 28 de puncte: „Se așteaptă ca Rusia să nu invadeze țările vecine și NATO să nu se extindă în continuare”. „Se așteaptă” nu este o expresie folosită frecvent în limba engleză, dar este comună în limba rusă și pare să provină din expresia ожидается sau ozhidayetsya, potrivit lui Luke Harding de la The Guardian. Alte cuvinte care par a fi traduse din limba rusă includ „ambiguități” (неоднозначности) și „a consacra” (закрепить). Cu alte cuvinte: documentul nu este numai pro-rus în conținut, ci rusesc în formă.

În mod previzibil, Kremlinul a intensificat dezinformarea. La prânz, vineri, pe 21 noiembrie, Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susține că Moscova nu a primit oficial planul, dar este „deschisă negocierilor”. 

„Există anumite idei din partea americană, dar în prezent nu se discută nimic concret. Suntem complet deschiși, ne menținem deschiderea față de negocierile de pace”, a declarat presei Peskov.

Apoi, spre seară, tot vineri, pe 21 noiembrie, Vladimir Putin a confirmat că primit planul de pace elaborat de SUA „pentru rezolvarea conflictului din Ucraina”, dictatorul de la Kremlin apreciind că documentul propus acum de președintele american Donald Trump a fost „modernizat” după întâlnirea lor din Alaska, în luna august.

„Avem acest text, l-am primit prin canalele de comunicare existente cu administraţia americană”, a spus Putin în timpul unei videoconferințe cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al Rusiei, relatează cotidianul rus Kommersant.

Ajungem acum din nou de unde am plecat la început, adică la ziua de sâmbătă, 22 noiembrie. Trump încearcă să reducă presiunea publică și spune că planul „nu este final”.

Doar că tot sâmbătă, pe 22 noiembrie, mai după-amiază, un grup de senatori americani, democraţi şi republicani, şi-au exprimat într-un comunicat de presă „îngrijorările serioase cu privire la detaliile planului preşedintelui Donald Trump” de a pune capăt războiului din Ucraina.

„Nu vom obţine o pace durabilă oferind concesie după concesie lui Putin şi degradând fatal capacitatea Ucrainei de a se apăra. Istoria ne-a învăţat că Putin înţelege doar forţa şi nu va respecta niciun acord decât dacă este garantat prin constrângere”, au scris trei aleşi democraţi, un senator independent şi un senator republican. „Trebuie să ne consultăm îndeaproape cu partenerii noştri ucraineni şi cu partenerii noştri NATO cu privire la calea de urmat. Ar trebui să exercităm o presiune reală asupra Rusiei pentru a veni la masa negocierilor”, se mai arată în comunicat.

În plus, republicanul Roger Wicker, care prezidează Comitetul Forţelor Armate din Senat, a emis, la rândul său, o declaraţie separată în care a spus: „Acest aşa-numit ‘plan de pace’ are probleme reale şi sunt foarte sceptic în ceea ce priveşte capacitatea sa de a instaura pacea. Ucraina nu ar trebui să fie forţată să cedeze teritorii unuia dintre cei mai notorii criminali de război din lume, Vladimir Putin. Dimensiunea şi dispunerea forţelor armate ale Ucrainei reprezintă o alegere suverană a guvernului şi a poporului său”, a declarat senatorul.

Mai mult, tot sâmbătă, la conferința de securitate de la Halifax, unul dintre cele mai importante forumuri transatlantice din lume, scena diplomatică s-a schimbat brusc. Senatorii americani prezenți acolo  au cerut clarificări urgente despre autenticitatea planului de pace împins agresiv spre Kiev. În spatele ușilor închise, Marco Rubio le-ar fi spus colegilor săi că documentul „nu este al administrației” și nici nu reflectă poziția oficială a Washingtonului, ci mai degrabă o listă de revendicări rusești ajunsă accidental în circuitul politic american. Această mărturie, transmisă în privat, a fost confirmată apoi de mai mulți senatori, în frunte cu senatorul republican Mike Rounds, care au ieșit în fața presei declarând că „planul nu este al nostru și nu este recomandarea noastră”. 

Mesajul era limpede: nici Congresul SUA nu fusese informat, nici aliații europeni, nici Ucraina.

Seara însă, Marco Rubio se răzgândește și declară că planul este „elaborat de SUA”. Contradicția are o singură explicație: administrația Trump a înțeles că situația scapă de sub control și a încercat să acopere confuzia generală și să mențină aparența unui proces controlat. Pentru a evita impresia unei administrații depășite, dezinformate și infiltrate, Secretarul de stat al SUA a fost împins să iasă public cu o poziție inversă față de cea transmisă senatorilor 

Duminică dimineață, pe 23 noiembrie, prim-ministrul polonez, Donald Tusk , unul dintre cei mai fideli aliați ai Ucrainei, a declarat într-o postare pe X că „ar fi bine să se știe cu siguranță cine este autorul planului și unde a fost creat” înainte de a începe discuțiile despre prevederile sale.

În esență, operațiunea a urmărit două obiective strategice ale Moscovei. Mai întâi, impunerea rapidă, în spațiul public american și european, a unei liste maximale de concesii pe care Kremlinul le dorește de la Kiev, înainte ca oricine din Occident să apuce să formuleze o reacție coerentă. 

Apoi, testarea reflexelor politice ale administrației Trump și observarea modului în care Washingtonul gestionează indignarea care urma inevitabil să apară. Faptul că validarea inițială a venit chiar de la Casa Albă a fost, probabil, cel mai mare succes al Moscovei din această secvență.

Asta a fost clipa în care administrația Trump a realizat că a pierdut controlul situației: informația a explodat, iar reacția Congresului a fost dură și transversală politic. În loc să dezmintă imediat proveniența documentului, oficialii de la Washington au ales, constrânși de împrejurări, să meargă în direcția impusă de scurgere, încercând ulterior să reinterpreteze contextul și să minimalizeze originea rusească a textului. 

Iar ieșirea publică a lui Marco Rubio, în contradicție cu mesajele sale din culise, marchează momentul în care administrația Trump a încercat să reia controlul narativ, nu controlul situației.

Iar acest episod scoate la iveală o problemă profundă, așa cum o remarcă mai multe voci din spațiul public occidental: negocierile pe dosarul ucrainean sunt conduse de oameni nepregătiți, vulnerabili la presiuni externe și care operează fără o strategie coerentă și o fină cunoaștere a diplomației ofensive a Moscovei. 

A lăsa un astfel de plan să circule în numele Statelor Unite, fără consultarea Kievului și fără coordonarea aliaților europeni, nu înseamnă diplomație, ci amatorism. De aceea, Kievul a înțeles corect riscul: dacă nu se opune ferm, și imediat, planul capătă și mai multă putere și apoi nu mai poate fi contracarat.