
De la desconsiderare și superioritate față de viziunile politice opuse, Uniunea Europeană a trecut la marginalizarea lor, iar apoi la eliminarea lor prin cenzură și modificarea limbajului, politizând legile și transformând limbajul în asemenea fel încât libera exprimare să fie mai degrabă văzută ca un serviciu oferit consumatorilor decât un drept inalienabil al cetățenilor, arată un raport al think-tankului MCC Bruxelles. MCC Bruxelles este o organizație susținută de Universitatea Matei Corvin din Budapesta și finanțată de guvernul Ungariei. Împarte același sediu cu publicația The European Conservative (o variantă palidă a The American Conservative), finanțată tot de guvernul lui Viktor Orban, MCC își propune, și reușește, să atragă personalități americane apropiate de viziunea lui Donald Trump, precum și jurnaliști de limbă engleză, pentru o mai ușoara diseminare a ideilor conservatoare.
Nu este un secret că UE este un dușman al liberei exprimări. Însă amploarea cenzurii rămâne în mare parte ascunsă. Luna aceasta MCC Bruxelles a publicat raportul ”Manufacturing Misinformation: the EU-funded propaganda war against free speech”, care scoate la iveală campania Comisiei Europene de reglementare a dezbaterii publice în Europa sub masca combaterii ”limbajului urii” și a ”dezinformării”. Sute de ONG-uri și universități au primit finanțare de la Bruxelles pentru a desfășura 350 de proiecte pentru combaterea așa-zisei dezinformări – totul în valoare de circa 650 de milioane de euro.
Speriată de Brexit și votul pentru Donald Trump din 2016, Comisia Europeana a început o cruciadă pentru a controla dezbaterea publică din Europa. O formă a acestei cruciade este combaterea ”limbajului urii” și a ”dezinformării”, despre care Comisia spune că sunt o amenințare tot mai mare la adresa stabilității sociale și a democrației. Nu este un lucru benign și responsabil din partea Bruxellesului, așa cum Comisia vrea să se creadă. Prin Legea Serviciilor Digitale, Comisia s-a angajat într-un atac autoritar asupra liberei exprimări și a cetățenilor europeni.
Studiul amintit a descoperit faptul uluitor că Bruxellesul cheltuiește cu 31% mai mult pentru poliția exprimării libere în UE decât pentru cercetările transnaționale pentru combaterea cancerului (494 milioane de euro). Cu alte cuvinte, UE privește combaterea ”cancerului” exprimării nereglementate ca o prioritate mai mare decât reducerea celor 4,5 milioane de noi cazuri de cancer și a celor 1,3 milioane de decese din cauza cancerului care se înregistrează anual în Europa. In absența răspunderii în fața cetățenilor, banii contribuabililor sunt folosiți pentru un proiect orwellian care urmărește să controleze cum gândesc și cum se exprimă europenii.
Oficial, Legea Serviciilor Digitale vrea să creeze un spațiu digital „mai sigur”, unde utilizatorii să fie ”protejați” și platformele social-media să fie obligate să acționeze ”responsabil”. Termenul ”servicii” din titlul legii este o mostră de limbaj nou insidios. La suprafață, sună benign, chiar binevoitor, însă este un cal troian retoric care maschează intenția cenzurii. Prezintă platforme precum Faceboolk, X, YouTube sau TikTok, care au devenit acum piața publică, ca furnizori de utilități – ele ar livra doar ”conținut”, așa cum alte companii ne livrează electricitate sau apă. Exprimarea este considerată un bun, mai degrabă decât un drept inalienabil.
Când social-media sunt tratate ca ”servicii”, reglementarea exprimării devine o chestiune tehnică de optimizare a experienței utilizatorului. Regulile tehnice înlocuiesc politica, iar rezistența populației este redefinită ca un soi de încălcare a unui contract pentru utilități.
Conform Legii Serviciilor Digitale, firmele sunt obligate să șteargă ”conținutul ilegal” și să gestioneze ”riscurile sistemice”. Ce înseamnă acești termeni rămâne foarte vag. Asta creează un mediu plin de dubii, în care cenzura devine norma.
Comisia Europeană evită să apară ca un cenzor care intervine direct. Aplicarea legii este încredințată unor actori privați care sfătuiesc platformele social-media ce anume să cenzureze. Dar nu sunt niște actori independenți, organizații neutre. Deseori sunt ONG-uri sau organizații aliniate la agenda ideologică a UE.
Transformarea limbajului în armă este crucială. Când UE numește ceva ”limbaj al urii”, ”dezinformare” sau ”extremism”, Bruxellesul ne transmite ce poate fi spus, de către cine și cu ce consecințe. Acești termeni nu sunt neutri. Ei au încărcătura ideologică, redefinind ca ilegale întregi categorii ale limbajului politic. Populiștii – special cei care critică integrarea UE, imigrația sau Pactul Verde – sunt catalogați tot mai des nu ca actori politici cu care se poate duce o dezbatere, ci ca vectori algoritmici ai urii, extremismului și informațiilor false.
Cruciada orwelliană a UE se deosebește de încercările de până acum de a scoate libera exprimare în afara legii. UE nu arde cărți, nu lovește cu bocancul în oponenți. Populismul nu este scos în afara legii în Europa (încă). Însă este desconsiderat sistematic, transformat în suspect de serviciu, plasat mereu la limita acceptabilului. Este o formă tăcută de delegitimare, aplicată printr-un limbaj aparent politicos și tolerant. Când opoziția populistă este transformată în patologie, considerată ură sau este tratată ca o amenințare de securitate cibernetică, nu mai trebuie să dialoghezi cu populiștii. Ei pot fi urmăriți, verificați, li se taie finanțarea, sunt trecuți în carantină și apoi eliminați.
UE se teme de libera exprimare pentru că aceasta din urma are niște energii impredictibile, creează mesaje și discursuri alternative. Oroarea ororile pentru UE este că libera exprimare le permite cetățenilor să-și mențină independența morală – să hotărască ei înșiși cum să gândească, fără să apeleze la experți și la tehnocrații despre care se spune că știu ce este mai bine pentru noi. Nu este de mirare că elitele UE sunt atât de hotărâte să suprime libera exprimare.
Inginerie socială. Vor să ne facă deștepți cu ajutorul inginerilor iar noi, școlari și preșcolari indisciplinați, ne opunem. Păi se poate!? Ochii
și urechile la inginerii sociali. Faceți ce vă spun ei, nu ce fac ei căci, oricum, nici nu știți, nici nu puteți. Amin!
Mda.
Atunci e clar ce se întâmplă la Chișinău cu mioriticii din RM încântați de Sandu…Îmbibați cu „producția” din această lege ei au picat în hibernarea globalistă ca în noroi.. nici nu poți discuta cu ei..
Mai răi decât primii comuniștii a lui Dzerjinski..
Decand fast.cismul si legi.onan.istmul sunt „viziunile politice opuse” ? Varsta dauneaza grav sanatatii !
Populistii rai.
Pro eur0penii ca imprumuta 100 de milioane € zi – buni.
Guvernul lui Iohannis aprobat de Bruxel cu deficit nesimtit de mare, cu tot, a t0cat „patologic” miliarde, cu sutele nu e populism. Inclusiv pe zborurile si calatoriile prezidentiale.
Cine pretind ei a fi populist, va fi prin decret de la Ursula.
Noul presedinte se potriveste in functie mai bine de nuca-n perete. Le-a rezolvat pe toate e nevoie de inchis situri, conturi pe retele sociale, sters orice incomod sistemului. Cel mai bun zid sa-si ascunda incompetenta zid de cenzura sa combata dezinformarea.
Legea Serviciilor Digitale o face peste noapte competitorii UE la Google, Microsoft, Facebook, Amazaon. Sau Huawei si Xiaomi
Sute de ONG-uri și universități au primit finanțare de la Bruxelles pentru a desfășura 350 de proiecte pentru comb@terea așa-zisei dezinformări – de cand s-a inchis USAID, nebunia sorosista a trecut oceanul, la Bruxel.
Cu toata arm@ta lu Peshte de elite, ONG-uri, experti, tehnocrati, UE se afunda si mai in irelevanta.
Exista ordin/lege data, aprobată de 99% din capii cocalari europeni, în care țările ar fi obligate să execute dar există și opțiunea că, fiecare țară are dreptul de a decide ce va face! Arata timp cât există opțiunea înscrisă în lege, nimeni nu are voie sa oblige cetățeanul din oricare tara europeana ar fi!
Cititi „Protocoalele Sionului” ! Au fost redactate pe la 1780 si vorbesc inclusiv despre asta …..
alea-s vechi …te asigur ca daca le.ai vedea pe astea moderne …dupa ce sediul a trecut „balta”
ai fi si mai bucuros sau trisst 🙂 dependent de etnia ta !
SHALOM ! PUP !
La fel ca marxismul evoluat in neomarxism asa diferea protocoalele de atunci 😀 de cele de azi ❤️ !
Exista un singur Adevar, numai al lor !
Ursula pleaca la Lupta cea mare impotriva adevarului ca pe rusi nu are cu ce sa-i bata.
Undeva era o stire
Combinatul siderurgic Liberty Galați se confruntă cu cea mai grea perioadă din ISTORIA sa recentă. Aflat în pragul colapsului financiar, combinatul încearcă să evite insolvența
Tancurile UEropene sunt facute oare, din carton presat?
libera exprimare e garantata de CONSTITUTIE,
Ungaria sunt sclavii Austriei , care(austriecii bogati infiltrati) sufoca cu mafia italiana si cu argatii sclavii marcati cu tatuaje de inchisoare( cu ierarhie piramidala,expusa in desenele tatuajelor ):rusi, albanezi ITALIA (impartita intre grupurile descrise si SUA : agentiile de munca care manipuleaza,marginalizeaza grupuri = „securitate”)…italienii tac malc si sunt fricosi + nu inteleg mult=carne de tun!
ce surpiza… pai nu era evident traseul? la noi se vede clar asta… asta a votat poporul, asta va avea… unde e tragedia? asta e democratie…
Good point!
vezi asa zis-a justificare a CCR-ului la decizia opacizarii fata de ELECTORAT a EVOLUTIEI AVERILOR „in mandat” 😀 !
As vrea sa vad ce zice CCR …cum mai poate cetateanul „alegator” verifica PUBLIC pe „alesul” public … democratic electoral !
Acum nu se mai poate sti PUBLIC in relatia „ALEGATORI”-„ALESI” 😀
COMPARAND declaratiile de avere ca un „deputat” avea 10 milioane de euro la incept de mandat si ca dupa 4 ani de nadat FAMIGLIA lui are 100 de milioane de euro din afaceri …ca deputat, afaceri „cu statul” !
Se vede acum de ce ROMANIA e international considerata o … PSEUDO-democratie HYBRIDA ? 😛
Cu siguranta declaratiile de avere de pana acum …nu permiteau ca „alesul” cu evolutie de avere suspecta „in mandat” sa fie dinou RE-ales 😉 ! BINGO !
IQ=?
Deci @mishteaux …. ADIO
MATUSHA TAMARA si …
ouale cul Nascase !
ROMANIA = PSEUDO-DEMOCRATIE HYBRIDA ? … MATUSHA TAMARA …si MILIOANELE EI ne-mai-declarate ce zice ?
Mai ajung oameni csa NASCASE sa se-mushte-n gat din cauza de DECLARATII DE AVERE auto-acuzatoare ?
IQ=?
COTIDIANUL cred ca e printre cele 4-5 ziare care nu cenzureaza adevaruri … ! Da dreptul la cuvant CONCURENTILOR ideatici
nu-s partiali ca fosta SCANTEIA 😀 !
Nistorescu e OK !
E calr ca CCR a urmarit ca publicul alegator sa nu mai vada evolutia imbogatiri unui „ales” in timpul madatului !
CUM SPUNEAM mai jos … daca publicul vede ca un deputat a declarat 10 miliaone avere la inceput de mandat si ca are declarat 100 de milioane la sfarsit de mandat … BATE LA OCHI
asa ca trebuie interzis ALEGATORILOR acest drept der feedback …al evolutiei AVERII „alesului”
-> stiti de ce iubesc RO : pantru ca e o adevarata „PSEUDO-DEMOCRATIE HYBDIDA” ❤️
(oricum „chestiile” astea vor fi spuse mai tarziu public 😀 …de ce nu first-in: COTIDIANUL ? )
😁😁😁
Nu cumva este pentru alesii…straini ? Clotilde, Fritz…
BND -eaua e bagat prin Fritz si Anastasiu 😉 pana la cot in
borcanul cu miere dambovitzean !
insaaaa … nu-s eu sa „paianjenii mei din retea” acela care sa scupe pe cremwurstul lor 😀
Am scuipat pe BAGUETTA pariziana , cumva ?
V-am zis odata demult uitat … doar va arat prin indicii clare insa ne-periculoase ca … ce faca astia „marunti” se stie sus la 👽
Habar na-i cate trebuie sa ante-stiu … pe ani inainte ! 🙁 iti garantez ca nu e OK sa sti totul pe termen lung !
PS: Apropos de BND ai sa vezi curand pentru cine cu dedicatie a … schimbat legea CCR-eaua ! 😀
Una dintre cele mai „incantatoare” minti de pe planeta.
Stiu ce zic.
PUP GENIULE!
@KnighT … 🙁
Dupa TEATRUL electoral valah le-am dat (la urma de tot) -> NOTA 8.5 🦢🦋🦢
tu ce nota le-ai fi dat „organizatorilor din umbra” ?
Griji … nota ta spune despre tine 🙂 mai multe decat crezi ! (e un fel de PAT care nu permite mistificari)
Sper ca CIA sa nu de-a pe spate (BLEAH!) la mascarada polona 😀 maine 😀 ! 🙁 MDA ! (oricum rareori ma implic in automatismele „PAIANJENILOR MEI DIN RETEA” 😐 )
🙂
[PS: Nu doar tu sti ce zici … putinii care-mi stiu talentul ‘s mereu uimiti de PROFITUL care li-l aduce ! EU …eu sunt insa plctisit ! Deseori trebuie sa stric ceva pentru a avea ce … repara -> atat de mare-i plictiseala unei identittai false de decenii ! PUP !]
AUD ?
Nota 7
PUP
DA ! … au fost de „6” insa de aici:
„poate cineva deslusi ce-a vrut sa spuna PROPHETUL aici ?😮 spune:
07 apr. 2025 la 15:48
„SRI-ul inca nu are actori politic PROFESIONISTI 😎🥲 spune:
18 mart. 2025 la 12:28
SOSOACA facea parte din PLANUL PREMEDITAT numit
„caz de precedenta” 😎😎😎
(pentru polonezii care pareau ca se vor TRUMPISTI!)
CG e si el TEATRU … daca-l intelegi pe mishteaux insa
mishteaux il voia … un „gest” siymbolic de la TRUMPY … pe CG ca ELIGIBIL (nu era necesar sa-l aleaga si poporu’ !
Trump va plati pentru asta … CCR-ul dupa „faza” din POLONIA la fel ! 😉 [SIGUR!]
IQ=?
(CACIALMAUA BUKALEASCA e prea vizibila … deci doar „nota 6” PLANUL B = Trumpy se va razbuna ! 🙁 !)”
au mai crescut la urma … reusind sa blocheze PNL-ul !
PUP !
„„PUTMISHTEAUX e SPECIAL ! In USA cad BURSELE ! spune:
12 mart. 2025 la 17:21
PUTIN s-a prins de aseara … 🙁 … ”
PS: [intre noi zis: „TUTUROR LI SE VEDE-N CARTI” -> vezi doar „LEAK-ul PENTAGON-ului” candva straniu prezis relativ la offesiva din KURSK 😀 😀 😀 …deci daca EU INSUMI ante-astiam „cele serioase si costisitoare orin „paianjenii mei” … NU PUTEAM STI cacialmaua franco-nemteasca in RO , -IN DETALIU CU NUME SI DATE- 🙁 ce-i la voi in colonie e prea simplu ! SALVAREA lui XI a fost mai complicata pentru ca IMPLICA mai multe 🙂 😉 TAC !? Dovada clara ca ante-stiind: TAC ! 😐 PLICTISSIT ! PUP ! 😉 ]
Aici v-am zis ca daca suntezi HOTI si alegeti FRANTA …totul va fi OK !
= Puteti ascunde LEGAL cu complicitatea CCR … „evolutia” averilor PERSONALE in „mandatele” oferite de alegatorii care nu mai au dreptul de-a vedea LEGAL
… evolutia … averilor „alesilor” in MANDAT !
Stiu ! Suna a ROMANIA = „stat mafiot” …unde prin declaratiile de avere SECRETIZATE (in „gruppul de interese” secreticios) nu mai pot fi controlate de alegatori la EVOLUTIA in timpul mandatului !
EXACT asta se vrea prin SECRETIZAREA aprobata ilegal de CCR (atentie: nu e vorba de cetateni de rand …ci de „alesi” de cei indreptatiti sa vada PUBLIC evolutia IN MANDAT a averilor „celor alesi” )
se vrea ca PUBLICUL ALEGATOR sa nu mai poate COMPARA evolutia averii-in-famiglie a unui „ales” … „democratic” 😛 … comparand AVERA la inceput de mandat cu averea la sfarsit de mandat 😀 !
PS: STAT DE DREPT asta sigur nu mai e ! 🙂 insa intre HOTZI e super-OK !
„@KnighT spune:
25 apr. 2025 la 9:22
OK ! ASA sa fie daca asta vrei … pot aranja ! Insa USA pierde POLONIA prin „cazul de precedenta” RO !
HOTARASTE_TE ce vrei ! Deci nu vrei TURUL 2 inapoi !
Atunci la loc comanda ! (cred ca sti ca CG mi-e idiferent si_ai citi ce-am zis diun timp despre = i-ai taiat viitorul cerand ca un PROPHET sa-l renege ! )
OK ! 🙂
NU TE MIRA ce se alege de RO sub …francezi ! Fara americani care vor pierde colateral din lipsa lui CG … POLONIA!
Rusii ajung la Dunare (asta e deja irreversibil …TRUMP a aceptat ! 😐 )
IQ~160”
________________
CCR 😛 -> „U TE MIRA ce se alege de RO sub …francezi !” 😮 „25 apr. 2025” 😮
SE ANTE-STIA in cercurile unde se-nvarte ca tytyrezu’ strashnik-straniul MISHTEUAX ? (un GENIU plictisit !)
PUUUP !
„Trump a acceptat”- chestia cu Odessa…Pai ei au pus demult lumea la cale, de la retragerea rusilor din Syria, nu ?
Nota 7
PUP GENIULE ❤️
Vezi toata batalia pe cimpul alegerilor din Romania. Nu vroiau in nici un caz pe cineva care sa respecte libertatea de exprimare si alte drepturi ale cetatenilor. Deci traiasca ” mucusor”! 10 ani v-a-ti fript.