Cruzime față de animale, plătită scump

Un bărbat de 67 de ani, din judeţul Mehedinţi a fost amendat, joi, cu 12.000 de lei de către poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor

De B C
Cruzime față de animale, plătită scump

Un bărbat de 67 de ani, din judeţul Mehedinţi a fost amendat, joi, cu 12.000 de lei de către poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor

Un bărbat de 67 de ani, din judeţul Mehedinţi a fost amendat, joi, cu 12.000 de lei de către poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor Caraş-Severin, aceştia stabilind că suspectul a abandonat cinci pui de pisică de o zi lângă un container de gunoi în localitatea Iardaşiţa, comuna Mehadia.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, incidentul a avut loc la sfârşitul lunii mai, poliţiştii declanşând verificări pentru identificarea persoanei care a săvârşit fapta.

„Pisicuţele în vârstă de doar o zi au fost încredinţate unei asociaţii pentru protecţia animalelor, care se ocupă în continuare de tratarea şi îngrijirea lor”, a precizat sursa citată.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit cine a abandonat animalele, iar în cursul zilei de joi bărbatul a fost identificat şi sancţionat contravenţional cu amendă de 12.000 de lei.

Poliţiştii de la Protecţia Animalelor reamintesc că abandonarea animalelor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 3.000 şi 12.000 de lei.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Iata o lectie usturatoare. Tare. Sa vedem pe viitor daca cineva, posesor de pui de pisica nedoriti, va mai lasa puii in viata cu pericolul de a fi amendat asa de crancen. Are si pedeapsa pericolele ei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.