Potrivit noilor norme CSA, asigurătorul RCA are obligaţia de a efectua plata dosarelor de daună în maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei faţă de 15 zile aşa cum era stabilit până acum.Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât modificarea Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (RCA). Astfel, potrivit noilor modificări, “partea păgubită are dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile produse autovehiculului, înainte de efectuarea reparaţiei acestuia.
Asigurătorul RCA are obligaţia de a stabili cuantumul despăgubirii la valoarea preţurilor practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în cataloagele de specialitate astfel încât despăgubirea primită să-i permită păgubitului efectuarea reparaţiilor”.
Pâna acum, în aceste situaţii, costul reparaţiilor era stabilit pe baza evaluării asigurătorilor, iar preţurile erau cel mult la nivelul celor practicate de către unităţile de specialitate. Această măsură va permite păgubiţilor să solicite întâi plata despăgubirilor şi ulterior să efectueze reparaţiile necesare.
De asemenea, asigurătorul RCA are obligaţia, în situaţia în care are suspiciuni întemeiate cu privire la modul de producere a accidentului, de a comunica în scris asiguratului şi păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, intenţia de a desfăşura investigaţii. Aceste investigaţii nu pot dura mai mult de 3 luni de la data avizării daunei.
Asigurătorul RCA mai are obligaţia de a efectua plata dosarelor de daună în maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei faţă de 15 zile aşa cum era stabilit până acum. Reamintim că, în orice situaţie, păgubiţii au posibilitatea de a efectua reparaţia la orice unitate de reparare doresc, indiferent dacă aceasta se află sau nu pe lista service-urilor cu care societatea de asigurare are încheiate convenţii de colaborare.
“Am decis modificarea normelor RCA pentru a sprijini şi mai mult interesele asiguraţilor şi îmi exprim speranţa că aceste demersuri vor conduce la îmbunătăţirea serviciilor prestate de către companiile de asigurare. Dacă până acum societatea de asigurare stabilea valoarea despăgubirilor potrivit propriilor criterii, acum valoarea pagubei se stabileşte având în vedere preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau cele din cataloagele de specialitate”, a declarat preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, doamna Angela Toncescu.