CSM îl trage de mânecă pe Iordache

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, a adresat, luni, o scrisoare Comisiei speciale privind legile justiţiei, prin care solicită evaluarea motivelor nemulţumirilor magistraţilor faţă de modificările legislative.

Ghena îi solicită preşedintelui Comisiei speciale, Florin Iordache, consultarea corpului magistraţilor în cazul propunerilor de modificare a codurilor penale, în vederea formulării unor amendamente şi observaţii tehnice.

„Aşa cum s-a anunţat public, există posibilitatea ca în cursul zilei de azi să se desfăşoare manifestări ale magistraţilor din anumite instanţe şi parchete a căror amploare şi durată, la acest moment, nu pot fi estimate. Cert este că magistraţilor nu trebuie să li se dea motive de a se exprima prin recurgerea la astfel de manifestări, mai ales atunci când reacţia poate fi justificată de un potenţial dezechilibru în înfăptuirea actului de justiţie. Cu siguranţă ştiţi cât de mult le trebuie magistraţilor până să ia o asemenea hotărâre. Şi dacă au luat-o, înseamnă că este necesar să existe disponibilitatea de a identifica împreună soluţii viabile şi de perspectivă”, a transmis președinta CSM, în scrisoare.

Judecătoarea spune că poziţia instituţională a Consiliului, rezultată în urma consultării corpului magistraţilor este una corectă, de respect şi implicare faţă de procedura dezbaterilor legislative, de dialog interinstituţional, membrii CSM fiind conştienţi de faptul că, în final, decizia va aparţine Parlamentului.

„În numele Consiliului, vă adresez rugămintea de a iniţia cele mai adecvate demersuri, de îndată aplicate, astfel încât motivele generatoare de nemulţumiri să fie evaluate, dezbătute şi înţelese de şi cu corpul magistraţilor, în beneficiul întregii societăţi. (…) În acest context, în numele întregului sistem judiciar, vă adresez, stimate domnule preşedinte, solicitarea de a da răgaz Consiliului Superior al Magistraturii să consulte corpul magistraţilor, în vederea formulării unor amendamente şi observaţii tehnice cu privire la textul propunerilor de modificare ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală, aflate în procedura dezbaterii parlamentare”, a mai transmis Mariana Ghena.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Incredibil cat tupeu pe doamna Ghena!! Dupa ce propunerile cu modificarile la noile legi ale justitiei a stat mai bine de 30 de zile la sediul Csm pentru propuneri si adnotari la legile cu pricina.Dupa ce intreg plenul judecatorilor au fost de acord in proportie de peste 80% cu noile modificari la legile justitiei.Peste noapte acelasi plen al Csm-ului ce era de acord cu modificarile cu pricina , in ziua votului pe legile respective , aproape totii judecatorii din Csm au votat impotriva acestor legi si a modificarilor de rigoare. Oare de ce?!. Intrebare retorica fireste. Sistemul Ticalosit Sekuristik, si- facut datoria cu prisosinta in acest caz de schimbare de opinie peste noapte din partea judecatorilor.Ce sa vezi minune mare, acum doamna Ghenea cica mai vrea inca o dezbatere pe aceste legi ale justitiei.Alooo Smurd-ul se aude?!. Ce faceti stimata doamna? chiar ne credetyi pe toti idioti si cretini pe acest subiect?!. Stelu

  2. Doamna Mariana, habar nu au pentru ce sunt nemulțumiți. A sunat goarna i-a adunat mândrul ciobănaș Cristi și le-a citit Ordinul pe unitate. Nici partea cu consultarea “ corpului magistraților” n-o mai crede nimeni fiindcă de bine ce le merge nu-și mai prea bat capul, sunt de acord “tactica” dispusă. Este devastator pentru statul de drept că cei mai îndrepățiți prin calificare și funcție să înțeleagă și să promoveze statul de drept nu se ridică la înălțimea statutului conferit de Constituție, lege și societate dovedind că sunt fie ignoranți fie înregimentați unor structuri ce stăpânesc nedemocratic România.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.