„CSM să cerceteze pe preaplecatul Nițu și oamenii acestuia!”

Deputatul PNL Radu Zlati sesizează Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la scoaterea de sub urmărirea penală a lui Victor Ponta de…

De (R.C.)
„CSM să cerceteze pe preaplecatul Nițu și oamenii acestuia!”

Deputatul PNL Radu Zlati sesizează Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la scoaterea de sub urmărirea penală a lui Victor Ponta de…

Deputatul PNL Radu Zlati sesizează Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la scoaterea de sub urmărirea penală a lui Victor Ponta de către Parchetul General, în cazul plângerii penale care viza neorganizarea alegerilor parțiale de către Guvern.

Deputatul vrea ca CSM să verifice cum este posibil ca, „deși trei instanțe judecătorești au stabilit că Guvernul se face vinovat de încălcarea legii, doi procurori (procurorul de caz și procurorul șef de secție de la Parchetul General) să dea și apoi să confirme o scoatere de sub urmărirea penală a șefului Guvernului”.

„Este cunoscută opiniei publice relația între premierul Victor Viorel Ponta și Procurorul General Tiberiu Nițu. Relația dintre protector și protejat, de vreme ce domnul Nițu a fost impus la conducerea unei instituții, esențială pentru administrarea actului de justiție, printr-o înțelegere dubioasă cu fostul președinte Băsescu. Presa, societatea civilă, oamenii politici au comentat destul pe marginea acestui subiect. Nu întâmplător procurorii aflați sub conducerea domnului Tiberiu Nițu au dat NUP unei plângeri penale făcute la adresa premierului de către Mihai Seplecan, lider al PNL Cluj, plângere penală pentru abuz în serviciu, cauzată de faptul că nu au fost organizate de către Guvern alegeri pentru șefia Consiliului Județean Cluj, în termenul prevăzut de lege. Atrag atenția Consiliului Suprem al Magistraturii că independența Justiției (iar eu când spun’ Justiție’ mă gândesc mai întâi și întâi la judecători și independența acestora) poate fi afectată din afara sistemului judiciar, dar și de atacurile și presiunile venite dinlăuntrul actului de justitie. În acest sens, solicit CSM să verifice cum este posibil ca, deși trei instanțe judecătorești au stabilit că Guvernul se face vinovat de încălcarea legii, doi procurori (procurorul de caz și procurorul șef de secție de la Parchetul General) să dea și apoi să confirme o scoatere de sub urmărirea penală a șefului Guvernului, primul vinovat de încălcarea fragrantă a legii. Consider că acest NUP pus pe dosarul lui VV Ponta poate acționa ca un factor de presiune asupra judecătorilor care vor continua să administreze actul de justiție în cazul premierul Ponta si al procesului în care acesta este pârât, proces aflat pe rol la ÎCC”, spune deputatul într-un comunicat transmis miercuri.

Liberalul cere demisia procurorului general.

„Mă alătur, de asemenea, colegului Mihai Seplecan în solicitarea acestuia ca domnul Procuror General să își prezinte demisia în urma actelor subordonaților săi. Fără prea multă speranță, de altfel; căci domnul procuror, preaplecat slujbaș, în ultimă instanță, a prea-plecatului VV Ponta, se pare că nu cunoaște termenul’ demisie de onoare’. Dacă mă înșel, să o dovedească !”, afirmă deputatul.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, a cerut marți demisia procurorului general Tiberiu Nițu, acuzând faptul că deciziile instanțelor nu sunt respectate de procurori.

Seplecan i-a acuzat pe procurorii de la Parchetul General că au soluționat cu neînceperea urmăririi penale o plângere depusă de el împotriva premierului Victor Ponta cu privire la refuzul primului-ministru de a organiza alegeri parțiale pentru posturile rămase vacante.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.