Cristian Tudor Popescu critică dur Curtea Constituțională după decizia privind noua Lege a integrității și după controversa provocată de întâlnirea dintre Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan. Gazetarul acuză CCR că a acceptat o sancțiune cu efect retroactiv și susține că situația actuală ar putea pune sub semnul întrebării locul României în Uniunea Europeană și Consiliul Europei.
Reacția lui Cristian Tudor Popescu vine după ce CCR a decis, pe 17 august, că prevederea cunoscută drept „amendamentul Fritz” este constituțională. Aceasta îi vizează pe aleșii pentru care incompatibilitatea sau conflictul de interese au fost constatate definitiv înainte de intrarea în vigoare a noii legi.
CTP: CCR s-a considerat deasupra Constituției
CTP pornește de la deciziile luate de CCR în ultimii ani. El revine inclusiv asupra anulării alegerilor prezidențiale din 2024 și lansează acuzații la adresa judecătorilor constituționali.
„Trecutul lovește prezentul și viitorul ca în comunism. O durea tot în 3 litere pe CCR de salvarea statului de drept, de salvarea României de pe buza prăpastiei, când a blocat pârtia deschisă profetului Georgescu către Cotroceni. Problema era că nu intra Ciolacu în turul 2, în ciuda mitei masive pentru națiune pe care a dat-o din bugetul de stat. Din acel moment, CCR s-a considerat deasupra Constituției, deasupra legilor, chiar și ale bunului simț, devenind o adevărată regină a României”, a scris Cristian Tudor Popescu pe Facebook.
Gazetarul contestă apoi decizia privind prevederea care îl poate afecta direct pe Dominic Fritz. Primarul Timișoarei a fost declarat definitiv în conflict de interese în iunie 2026.
„Așa că încălcarea unui principiu fundamental al Justiției, nonretroactivitatea legilor, prin decizia privind legea anti Fritz împinsă de PSD, e cât se poate de firească (nonretroactivitatea a fost introdusă de gânditorii Dreptului pentru a se respecta principiul juridic roman „Non bis in idem” și pentru a limita posibilitățile folosirii Justiției ca măciucă politică și/sau personală)”, susține CTP.
CCR a respins obiecția privind această prevedere. În forma analizată de Curte, aleșii aflați în funcție și vizați de decizii definitive anterioare ar urma să-și piardă mandatul în 30 de zile. Legea nu este însă încă în vigoare. O altă prevedere a fost declarată neconstituțională, astfel că actul trebuie să revină în Parlament înainte de a ajunge la președintele Nicușor Dan.
CTP ironizează deciziile privind AUR și Mirabela Grădinaru
Cristian Tudor Popescu face referire și la alte două subiecte analizate de Curte. CCR a respins sesizarea AUR și S.O.S. România privind Legea biodiversității. Separat, în cazul Legii integrității, Curtea a declarat neconstituțională formularea care extindea obligațiile privind declarațiile financiare la persoanele aflate în relații asemănătoare celor dintre soți.
Prevederea fusese asociată în spațiul public cu Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan.
„După cum firească este și respingerea de către Regină a amendamentelor AUR privind biodiversitatea și pe Mirabela Grădinaru – nu erau ale PSD. Remarcabilă mișcarea-fulger cu care N. Dan a publicat declarația de avere a dnei Grădinaru. Deci, CCR e dreaptă, cum ar veni, aprobă, dar și respinge”, a scris gazetarul.
Nicușor Dan publicase pe 5 august declarațiile de avere și de interese ale partenerei sale. Președintele spunea atunci că decizia a fost luată „în spiritul transparenței și pentru a înlătura orice speculații”.
„Interesant dacă președintele Dan va promulga sau nu legea anti Fritz, căci nu prea are cum s-o scalde, după obicei”, a adăugat el.
Întâlnirea Tănăsescu-Bolojan, criticată de CTP
Gazetarul comentează și întâlnirea dintre președinta CCR, Simina Tănăsescu, și premierul interimar Ilie Bolojan. Discuția a avut loc la Palatul Parlamentului, cu trei zile înainte ca CCR să se pronunțe asupra Legii integrității.
Întâlnirea a provocat reacții în sistemul judiciar. Simina Tănăsescu a susținut că nu au fost discutate dosare aflate pe rolul Curții. Potrivit explicației sale, întrevederea a vizat probleme administrative și necesitatea unor noi spații pentru CCR.
„Cât privește întâlnirea la separeu, taman în aceste zile, dintre președinta CCR Tănăsescu și premierul interimar Bolojan, nu-mi pot da seama a cui prostie e mai mare, și a cui explicație, mai stupidă.
Concluzia sussemnatului: calea de consecință, firească și asta, a stării politice, juridice, economice actuale a statului român ar trebui să fie excluderea de facto a României din UE, ba chiar și din Consiliul Europei, în care am fost acceptați în octombrie 1993”, a conchis CTP.
Ca de obicei tu nu te dezminte că ești FAN cu derbedeii din USR #rezist-soros și CENZUREZI comentariile ! . Asta se învață la facultatea din Cluj Napoca !.??
Nu sunt deasupra Constitutiei ci e jale si durere cu ei. Nu sunt obisnuiti sa aplice Constitutia, iar acum se vad nevoiti sa raspunda unor cerinte ale vestului care presupun ca ei sa fie treji. Acum voteaza aiurea ca niste betivi sau conform intereselor lor ascunse. Romania e un sat fara caini in care multi demoni s-au aciuat. Cand vrei sa ii dai afara, nu poti de adormitii de la CCR.
@ Ăsta e oișnuit să vadă hiperbolizat, punând în discuție întrebări existențiale despre existența dinozaurilor, dacă au existat sau i-a văzut doar CTP ?
Asa scrie un ziarist cinstit , un ziarist adevarat !
Acum vad, rosti orbul!
toata lumea s-a hotarat sa piarda fondurile europene. Nu-i nimic, Polonia si alte tari au solicitat marirea sumelor alocate, nu se pierd…
”vezi”, dar in dec.2024 de ce nu ai vazut marea minune?