Editorialistul ziarului “Gândul” spune că nu are informaţii care să confirme existenţa unor implicaţii politice în arestarea lui SOV, dar nu le exclude. Acesta a menţionat că românii nu mai au încredere în justiţie deoarece, în ultimul an, au fost arestaţi pe rând ba Becali, ba Diaconescu pentru ca apoi să fie eliberaţi şi să facă politică.
„Cum aş putea să comentez având în vedere ceea ce s-a întâmplat în ultimul an în care am văzut diverse personaje: domnul Becali, domnul Diaconescu au fost reţinuţi, arestaţi, apoi eliberaţi şi acum sunt bine mersi, fac politică. Ce să mai cred eu acţiuni de acest gen ale Parchetului? Când va eliberat domnul Vîntu? Acţiunilor acestuia nu arată credibilitate. Există o neîncredere justificată a populaţiei în justiţie, influenţele politice sunt oricând de aşteptat”, a declarat la Realitatea TV Cristian Tudor Popescu.
„Am fost un martor al relaţiilor dintre domnul Vîntu şi domnul Băsescu, fiind un colaborator al Realităţii TV. Între 2005-2008, Realitatea a fost un post pro-Băsescu, eu fiind un fel de oaie neagră. Dânsul a fost primit cu sticle de vin la Realitatea. În 2008 nu s-au mai înţeles. Din acel moment, postul Realitatea a devenit mult mai puţin prietenios cu domnul Băsescu. Nu m-ar mira ca domnul Băsescu să instrumenteze politic arestarea domnului Vîntu, iar domnul Vîntu să facă tot ceea ce îi stă în putinţă să-l dea jos de la putere pe domnul Băsescu”, a adăugat acesta.