„Cu siguranţă Ion Iliescu riscă o condamnare în dosarul Mineriadei”

Fostul procuror Dan Voinea, cel care a instrumentat primul celebrul dosar Mineriada, a declarat în exclusivitate pentru B1 TV că fostul președinte al României Ion Iliescu riscă „cu siguranţă” o condamnare în acest caz.

Fostul procuror a mai spus că meritul redeschiderii dosarului este al victimeleor pentru că au avut curajul de a merge la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), deoarece nu s-a făcut dreptate în România.

Voinea a mai adaugat faptul că fiecare declarație a părților vătămate a fost înregistrată, iar ”cuvântul victimei nu poate fi șters”. Totodată, el mai susține că probele administrate în dosar sunt convingătoare. Printre ele se află și jurnalele ale activității de luptă: ora, data și locul incidentelor, dar și cine a dat ordinul de foc.

”Și șefii serviciilor secrete s-au implicat în acele activități represive și trebuie să fie și ei audiați. S-au făcut liste cu fiecare persoană care urma să fie atacată”, mai spune Voinea, făcând referire la Virgil Măgureanu, fostul șef al Serviciului Român de Informații în perioada Mineriadei.

Conform declarațiilor fostului procuror, plecarea lui din Parchet a fost cauzată de Ion Iliescu, care l-a reclamat la procurorul general. În încheierea interveției telefonice, Voinea a declarat că e greu de spus cât de repede se vor mișca procurorii în acest caz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.