SURSE Culisele ședinței PNL. Cum s-au tachinat Ilie Bolojan și Hubert Thuma

„Domnul președinte, m-am implicat și eu cam cât v-ați implicat dumneavoastră cu Ciucă”.

SURSE Culisele ședinței PNL. Cum s-au tachinat Ilie Bolojan și Hubert Thuma

„Domnul președinte, m-am implicat și eu cam cât v-ați implicat dumneavoastră cu Ciucă”.

A fost o ședință în care s-au spus multe la Vila Lac, unde liberalii s-au reunit într-o ședință a Biroului Politic Național. Ilie Bolojan dădea senzația de „siguranță” în fața partidului, acum că Ciprian Ciucu a câștigat alegerile, au declarat surse. Președintele PNL chiar le-a atras atenția celor din tabăra „neprietenoasă” conducerii că nu au tras la aceeași căruță.

Surse politice au declarat pentru Cotidianul că Ilie Bolojan, președintele PNL, le-a atras atenția liberalilor care nu l-au susținut pe Ciprian Ciucu la alegerile parțiale. În replică, Hubert Thuma, liderul contestatarilor din interiorul partidului ai lui Ilie Bolojan, i-a spus acestuia: „Domnul președinte, m-am implicat și eu cam cât v-ați implicat dumneavoastră cu Ciucă”, au mai precizat sursele politice.  Replica lui Hubert Thuma vine în contextul în care Ilie Bolojan a fost primul lider al partidului care i-a cerut demisia lui Nicolae Ciucă după eșecul de la alegerile prezidențiale din 2024.

De cealaltă parte, Ilie Bolojan le-a transmis celor care îl contestau în partid, în frunte cu Hubert Thuma, că deși au încercat să „îl lase în offside” și sperau să fie haos în PNL, partidul este unul stabil. Acesta a mai adăugat că a ales rațional să meargă cu Ciprian Ciucu pentru alegerile parțiale și că acesta reprezintă un plus pentru PNL.

„Daca Ciprian Ciucu performează, performează și Partidul Național Liberal”, a spus Ilie Bolojan în ședință, potrivit surselor politice.

În cadrul discuției a fost deschis și subiectul Amaprint, companie la care PNL mai are datorii de 80 de milioane de lei. Ilie Bolojan le-a spus liderilor partidului că încearcă să facă o renegociere cu reprezentanții companiei și că ceară o eșalonare.

În lumina documentarului „Justiție capturată” de la Recorder, liberalii au vorbit și despre Cătălin Predoiu. Sursele politice au declarat pentru Cotidianul că mai multe voci din partid au sărit în apărarea sa. Argumentul acestora a fost că problema nu sunt legile, ci faptul că procurorii și judecătorii nu pun în practică legile „și nu e normal să fie Predoiu judecat pentru asta”.

„Ilie Bolojan nu a zis nimic”, au mai spus aceleași surse.

Totuși, Ilie Bolojan le-a vorbit colegilor despre relația cu PSD. Mai exact, acesta le-a spus liderilor PNL că de când a murit Ion Iliescu PSD „a intrat în stare de opoziție”, mai spun sursele Cotidianul. Liderul PNL a precizat că până la decesul fostului președinte al României relația cu PSD era una bună.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.